Actualitate Sindicatele îi întorc spatele și cer PSD să respecte regulile Not found: sindicatele Score: 0,66
Extern Rețeaua ascunsă a puterii: ONG-uri, servicii secrete, guvern Protestează pentru a fi legați la ochi și pentru a nu cunoaște implicarea altor state în ziarele pe care le citesc, televiziunile pe care le urmăresc, sindicatele din care fac parte, în compania care le plătește salariul. Score: 0,30
Actualitate Daniel David vrea iar schimbări Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat luni că ia în calcul un nou sistem de evaluare a cadrelor didactice, urmând să aibă consultări cu sindicatele și cu colegii, sistem ce va porni de la câteva principii 'care vor rezolva problemele', unul dintre acestea fiind acela ca evaluarea să fie făcută și de părinți. Score: 1,08
Actualitate Social Cartel Alfa nu-i mulţumită nici de Bolojan. Ce preşedinte vrea Sindicaliştii afirmă că „nici în crize, nici în perioade de stabilitate” nu s-a văzut o „preocupare reală” pentru întâlniri cu sindicatele, organizaţiile societăţii civile sau reprezentanţii salariaţilor. Score: 0,39
Actualitate Cultură Un nou Contract Colectiv de Muncă la Ministerul Culturii 'Încă de la preluarea mandatului, am avut un dialog constant cu sindicatele. Score: 0,32
Extern Auchan închide 25 de supermarketuri Compania a început contactele cu sindicatele pentru a negocia condițiile de muncă și posibilele relocări ale angajaților. … Compania a început contactele cu sindicatele pentru a negocia condițiile de muncă și posibilele relocări ale angajaților. Score: 1,09
Actualitate Simion, întâlniri pe bandă rulantă Cu zece zile înainte de turul 2, Simion are dialoguri și întâlniri cu asociaţiile şi sindicatele, considerând că acestea sunt primul pas spre o Românie condusă cu respect. Score: 0,30
Fără categorie Ziua Internaţională a Muncii. România e în vacanță În multe alte ţări, însă, Ziua internaţională a muncii este prilejul perfect folosit de sindicatele mai multor categorii profesionale de a face cunoscute revendicările lor sociale sau profesionale. … Serbările câmpeneşti animau fiecare comunitate urbană, cât de mică, sindicatele având un rol foarte activ în organizarea lor. Score: 0,33
Actualitate Economie Șoc! Americanii închid Astra Rail Industries Arad Compania este implicată 100% în acest proces și va coopera îndeaproape cu sindicatele și comunitatea locală pentru a oferi sprijin angajaților afectați, pe parcursul acestui proces de tranziție. Score: 0,32
Actualitate Funcționarii publici își adună puterile împotriva legii prin care vor fi evaluați Sindicatele semnatare apreciază că, atât metodologiile de evaluare la care se lucrează în prezent, cât și inițiativa legislativă depusă la Senat reprezintă, de fapt, o testare a loialității politice și nu a performanțelor profesionale, o acțiune prin care funcționarii publici vor fi transformați în funcționari politici. Score: 0,39
Actualitate Sindicatele din Electricitate suspendă greva, amenință cu judecata Not found: sindicatele Score: 0,69
Actualitate Revoltă la Senat quot;Deşi Legea 367/2022 privind dialogul social impune în mod clar obligaţia angajatorului de a se consulta cu sindicatele reprezentative, acest drept ne-a fost încălcat în mod deliberat. Score: 0,41
Actualitate Social Silvicultorii organizează protest Tot miercuri, 12 februarie, în intervalul orar 10:00 – 13:00, sindicatele din silvicultură vor organiza la locurile de muncă o grevă de avertisment, fără întreruperea activității, în semn de protest. Score: 0,32
Actualitate Social Îngrijorare. De ce nu sunt cunoscuți cei care au elaborat proiectele pentru liceu Sindicatele din învăţământ reclamă ”secretomania„ din jurul elaborării noilor planuri-cadru pentru liceu și faptul că au fost ignorate în elaborarea documentelor. … Sindicatele din învăţământ reclamă ”secretomania Score: 1,25
Dosar: infrastructura Bucureștenii, la mijloc. Cu sau fără apă caldă și căldură Conducerea Elcen, compania care administrează aceste centrale, este în negocieri cu sindicatele pentru a găsi o soluție și a evita oprirea centralelor. … În ciuda apelurilor autorităților, sindicatele nu par dispuse să cedeze, iar protestele continuă să pună presiune pe guvern. Score: 0,34
Actualitate (Fotoreportaj) S-a dus în scaun cu rotile la protest Suntem mulți și vom fi și mai mulți în curând.″ Sindicatele organizatoare (FSTFR, SCMD, ROMIL) au solicitat Prim-Ministrului României, Ministrului Finanțelor Publice, Ministrului Muncii, Ministrului Transporturilor, Ministrului… Score: 0,31
Politică Bolojan scutură bine Senatul (video) Am rugat sindicatele să ne ajute să facem concursurile corecte“ Score: 0,33
Actualitate Reorganizarea anunțată de Bolojan la Senat i-a activat pe sindicaliști Într-un comunicat transmis marţi, sindicatele susţin că, "fără o consultare aplicată" şi "fără o analiză amplă a complexităţii activităţii instituţionale", preşedintele şi secretarul general al Senatului intenţionează să reducă aproximativ 200 de posturi. Score: 0,41
Actualitate Economie Tanczos Barna spune pe ce deficit construiește bugetul: Ce face cu marile averi După ce bugetul va fi gata, vor începe discuțiile cu sindicatele și patronatele pentru reforma fiscală. … Trebuie discutate cu specialiști din minister și din alte instituții ale statului, cu mediul de afaceri și cu sindicatele. Score: 0,34
Actualitate Hossu. Voucherele de vacanţă rămân în vigoare, dar cu o condiţie Potrivit ANAT, sindicatele anticipează revoltele angajaţilor care vor fi lipsiţi atât de prime, creşteri salariale, cât şi de concedii. Score: 0,38
Actualitate Întâlnirea cu sindicatele și patronatele. Deciziile Coaliției PNL-PSD-UDMR Ședința coaliție a continuat și sâmbătă, cînd au fost invitate la dialog sindicatele și patronatele. Score: 0,98
Dosar: infrastructura Metrorex: Majorări salariale controversate, urmate de majorarea tarifelor Aceste majorări salariale vin în contextul în care sindicatele au exercitat presiuni pentru creșterea veniturilor angajaților, iar conducerea Metrorex, prin directorul general Mariana Miclăuș, a acceptat aceste revendicări, având în vedere și sprijinul Guvernului. Score: 0,32
Actualitate Măsurile de criză pregătite de Guvern alertează sindicatele Not found: sindicatele Score: 0,69
Actualitate Social ANAT. ”Nu vă atingeți de vouchere, nu omorâţi găina care dă ouă de aur” Sindicatele anticipează revoltele angajaților care vor fi lipsiți atât de prime, creșteri salariale, cât și de concedii: „sănătatea angajaților, nevoia de refacere, tratament sau recuperare nu contează pentru guvern”. „ Score: 0,35
Actualitate Social Scenariu care bagă spaima în bugetari El a menţionat că noul guvern trebuie să facă o analiză împreună cu sindicatele şi "să taie de acolo de unde trebuie tăiat". Score: 0,31
Actualitate Biden, prezență discretă în ziua votului Ultima sa apariţie publică a fost sâmbătă la Scranton, oraşul său natal, în statul cheie Pennsylvania, unde a avut o întâlnire cu sindicatele. Score: 0,32