Năstase vrea guvern din umbră „Vreau să acceptaţi sprijinul meu pentru Victor Ponta, dar şi pentru o echipa înnoită”, a declarat Adrian Năstase în luarea sa de cuvânt din cadrul congresului.Fostul premier i-a adus însă mulţumiri şi lui Mircea Geoană “pentru eforturile pe care le-a făcut în ultimii cinci ani”. Score: 0,27
PSD între Ponta şi Geoană Victor Ponta îi are de partea sa, în acest moment, pe Adrian Năstase, Miron Mitrea, Radu Mazăre, toţi fiind nemulţumiţi de prestaţia actualului şef al PSD, Mircea Geoană. Score: 0,27
La congresul PSD a debutat Corul fluiericilor Victor Ponta şi Miron Mitrea, pe post de candidaţi la funcţia de preşedinte al PSD, cărorar li s-a alăturat Adrian Năstase, nu au fost de acord cu reintroducerea funcţiei de preşedinte excutiv, care a mai existat în statutul partidului. Score: 0,26
Şi Adrian Nastase îl sprijină pe Victor Ponta Retragerea lui Miron Mitrea şi a lui Radu Mazăre i-au adus un plus de forţă lui Victor Ponta. Score: 0,73
PSD decide azi pe mâinile cui dă partidul Mircea Geoană, Victor Ponta, Cristian Diaconescu sau Miron Mitrea? … Sondajele realizate în ultimele zile relevă faptul că pe primele două locuri se situează Mircea Geoană şi Victor Ponta, unul dintre ei fiind, cel mai probabil, viitorul preşedinte PSD. Score: 0,28
Manipulare violetă marca PDL La rândul său, vicepreşedintele PSD Victor Ponta spune că bannerul este “o chestie de prost gust”. Score: 0,27
„Nu vreau să mă ducă Geoană în cosmos” Cotidianul.ro a stat de vorbă cu unul dintre ei.Victor Moraru este primarul localităţii Amara, din judeţul Ialomiţa. … Eu nu mă mai regăsesc din punct de vedere ideologic în conţinutul politic actual al partidului”, spune Victor Moraru. Score: 0,27
Năstase vrea să alunge din PSD “coada lui Băsescu” Orice pentru front, orice pentru victorie”. Score: 0,26
Năstase l-ar pune pe Ponta în locul lui Geoană Victor Ponta este un astfel de caz”. … Liderul social democrat spune şi ce l-a determinat să se îndrepte către această opţiune: “L-am ajutat pe Victor Ponta, la începutul carierei sale, să intre în Guvern şi să intre în PSD. Score: 0,30
Ponta: La şefia PSD sunt doi candidaţi – unul din trecut, altul pentru viitor Vicepreşedintele PSD Victor Ponta a declarat, vineri, comentând numărul mare de candidaţi la şefia partidului, că în opinia sa se poate vorbi doar despre doi candidaţi: unul din trecut, sugerând că este vorba despre Mircea Geoană, şi unul pentru viitor, respectiv el. Score: 0,27
Sponsorii democraţiei Curtea Supremă a Statelor Unite a decis ridicarea restricţiilor impuse corporaţiilor de a sponsoriza mesaje publice cu caracter electoral, hotărâre în care preşedintele Obama vede o victorie uriaşă pentru marile companii petroliere şi grupurile de interese, care dobândesc o influenţă şi mai mare în procesul decizional. Score: 0,27
Frida Kahlo şi-a transformat viaţa în operă Autoportretele sale sunt tablouri ale durerii şi ale victoriei în acelaşi timp. Score: 0,26
Patru bombe pe patinoarele canadiene Cum, în acest caz, echipa victorioasă primeşte doar două puncte, şi nu trei, ca în cazul unei victorii normale, s-ar putea ca punctul pierdut să conteze foarte mult şi să „trimită” Canada spre un sfert de finală împotriva extrem de puternicei echipe a Cehiei. Score: 0,27
Iliescu la şefia PSD, soluţia de compromis a lui Năstase Preşedintele CN al PSD a anunţat că susţine candidatura lui Victor Ponta la Congres. Score: 0,27
Hocus pocus cu “biblia” PSD De aici a rezultat o primă victorie de etapă şi o constatare: Geoană stă foarte bine la capitolul susţinători. … Dar marea victorie a actualului lider al PSD a fost alta. … Sau o va face, doar dacă va fi sigur 100% de victorie. Score: 0,27
Alexandru Sassu: TVR nu va scăpa de acuzaţiile de partizanat politic "Dacă e o bătălie pentru televiziune este o victorie. Score: 0,27
Doarme Băsescu. Dar se mai şi trezeşte! după ce s-a scuturat de mahmureala sărbătoririi victoriei, acum ne va arăta noua sa faţă. Score: 0,26
Şase candidaturi la şefia PSD şi 80 la funcţiile de vicepreşedinte …din partid citate de Mediafax.Cele şase candidaturi la funcţia de preşedinte al PSD au fost depuse de Cristian Diaconescu, Victor Ponta, Mircea Geoană şi Miron Mitrea, Victor Moraru (primarul de Amara) şi o femeie, al cărei nume nu a fost reţinut nici de secretarul general al partidului, Liviu Dragnea. Score: 0,28
Diaconescu s-a “jucat” cu cei nominalizaţi pe lista sa La fel de bine îl susţin şi pe Victor Ponta, de exemplu”. … La fel de bine, însă, îi apreciez şi pe ceilalţi candidaţi, Mircea Geoană sau Victor Ponta”. Score: 0,27
Cinci candidaţi înscrişi, deocamdată, la preşedinţia PSD Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat că până joi la amiază au fost depuse cinci candidaturi la funcţia de preşedinte al PSD.Printre cei care şi-au depus dosarele, enumeraţi de Dragnea, sunt Mircea Geoană, Cristian Diaconescu, Victor Ponta, dar şi “o doamnă şi primarul de la Amara”. Score: 0,28
Năstase: Decizia de a mă retrage nu este definitivă În acest timp, Victor Ponta atrage, se pare, de partea lui din ce în ce mai multe organizaţii. Score: 0,27
Câştigător fără glorie Că se lucrează de zor la curăţarea drumului spre victoria sigură de sâmbătă.Să zicem că ne aflăm în faţa unei capodopere de aranjamente. … Faptul că Victor Ponta s-a aruncat în luptă nu depăşeşte valoarea unei secvenţe de film. … Victor Ponta e doar necopt. Score: 0,28
Justiţia suspendă validarea noului preşedinte de la Kiev Preşedintele instanţei este Alexander Paseniuk, numit în 2004 de fostul preşedinte Leonid Kucima, pentru a facilita victoria lui Viktor Ianukovici. Score: 0,27
Magia Carnavalului veneţian Sunt atestate Carnavalurile din 1571, cu ocazia unei victorii maritime, dar şi cel din 1679, când Ducele de Mantova a defilat, urmat de turci, indieni şi africani. Score: 0,26
Ion Iliescu se retrage din toate şi nu pleacă din nimic Fostul comunist dar şi fostul preşedinte al României a răbufnit pe neaşteptate.După o carieră plină de succese, victorii, prăbuşiri, fluierături şi procese, după acuze la foc automat şi interminabile dosare, după ce a marcat istoria României din ultimele două decenii, Ion Iliescu a anunţat sec că se retrage. Score: 0,26
Congresul PSD pierde toate mizele (Video) El a mai spus, citat de MEDIAFAX, că “în momentul în care în cursă s-a înscris şi Victor Ponta este firesc să plec din echipa lui Mircea Geoană şi să mă alătur lui Ponta, dar nu pe lista echipei de conducere. Score: 0,28