Prima casă românească ce consumă cât un bec Casa Pasivă Politehnica Bucureşti, situată în incinta Universităţii Politehnice Bucureşti, va fi proiectată pe o suprafaţă de 160 mp, pe sistem P+1, şi urmează să fie terminată până la finele anului 2010, se arată într-un comunicat al companiei producătoare de blocuri de zidărie care va furniza cele necesare construcţiei. Score: 0,25
Avioanele iraniene, rămase fără kerosen şi interzise în UE Uniunea Europeană a interzis accesul în spaţiul aerian european pentru majoritatea aparatelor companiei iraniene Iran Air. … Într-o situaţie tehnică delicată se află şi aparatele Airbus 320 ale companiei iraniene. Score: 0,25
Texasul, lovit de mareea neagră din Golful Mexic Mai multe fragmente de petrol solidificat au ajuns pe coastele Texasului, în apropierea portului Galveston, la 77 de zile de la producerea accidentului platformei petroliere a companiei BP. Score: 0,25
L’Oreal l-a uns preşedinte pe Sarkozy, pentru că merită Grupul a fost frecventat de Andre Bettencourt, viitorul moştenitor al companiei, şi de Francois Mitterrand. Score: 0,25
Norica Nicolai: Coaliţia PNL-PSD, o opţiune de luat în calcul după moţiunea de cenzură din toamnă Norica Nicolai a subliniat că PNL şi PSD sunt despărţite de o viziune economică clară, în sensul că liberalii gândesc în termenii economiei de piaţă, referitori la privilegierea companiei şi la responsabilitatea individuală, în timp ce social-democraţii gândesc în termenii protecţiei sociale. Score: 0,25
Peste 68% dintre comercianţi au majorat preţurile ca urmare a creşterii TVA …realizat în perioada 29 iunie – 2 iulie la nivel naţional pe un eşantion reprezentativ de 205 firme din domenii de activitate diferite, clienţi persoane juridice ai companiei, şi a fost prilejuit de actualizarea programelor de gestiune şi contabilitate primară produse de Soft Mentor la noile prevederi legislative privitoare la majorarea… Score: 0,25
Economia, pe butuci după creşterea TVA Astfel, contracţia consumului va diminua baza de impozitare şi suplimentarea sumelor încasate la buget scontată prin creşterea cotei de TVA, doar efectul negativ pe care îl vor resimţi companiile şi consumatorii finali fiind cert, se arată într-un comunicat al companiei de evaluare financiară. Score: 0,25
SUA au atentat la bazele de date ale petroliştilor chinezi Inginerul Xue Feng, de origine chineză şi deţinător al cetăţeniei americane, a fost arestat în 2007, când lucra în calitate de consultant al companiei IHS, specializată în analiza informaţiilor despre materiile prime. Score: 0,25
Donaţii pentru sinistraţi, şi la Poştă Campania se adresează atât salariaţilor companiei, cât şi clienţilor Poştei. Score: 0,25
MOL şi Expert Petroleum vor începe explorarea perimetrelor câştigate în România La rândul său, şeful MOL România, Szabolcs Ferencz, a firmat că extinderea domeniilor în care grupul ungar activează în România cu activitatea de upstream reprezintă un "pilon-cheie al strategiei de dezvoltare" a companiei. Score: 0,25
Justiţia strică şmecheriile conducerii Portului Constanţa într-o afacere de 140 de milioane de euro Aşa că alţi competitori au cerut Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Marine Constanţa scoaterea lui Mobius din competiţia de 140 de milioane de euro pentru că nu îndeplineşte una dintre condiţiile caietului de licitaţie. Score: 0,25
iPhone 4 se vinde în România cu peste 100 de milioane de lei vechi Altex a primit până acum două comenzi pentru iPhone 4, potrivit oficialilor companiei. Score: 0,25
Udrea, secretul elicopterului Insistăm să ne comunicaţi, având în vedere că doamna ministru deţine o funcţie publică, numele companiei pe care a folosit-o, chiar dacă nu a presupus achitarea vreunui ban din fondurile publice". Score: 0,25
Un miliard de euro, pierduţi în ultimii trei ani de cei mai bogaţi români de pe bursă În 2007, doar valoarea companiei Prospecţiuni era de 430 de milioane de euro (pachetul lui Tender fiind de 350 de milioane de euro), iar pe 2 iulie 2010, acţiunile lui Ovidiu Tender la Prospecţiuni mai valorau doar 23,828 milioane de euro. Score: 0,25
„Proiectul Roşia Montană nu are cum să scoată România din criză” Sumele de bani colectate din taxarea companiei nu sunt de ordinul miliardelor de euro anual pentru a produce un impact pozitiv asupra bugetului naţional. … România este deja datoare companiei RMGC cu 115 milioane de lei, în urma măririi de capital, cu care statul n-a putut ţine pasul. Score: 0,25
Scrisori mai scumpe Potrivit Companiei Naţionale Poşta Română, nu sunt afectate de prevederile OUG 58/2010 serviciile de transfer de bani e-mandat, mandate online şi mandate poştale, dar şi serviciile poştale incluse în sfera serviciului poştal universal, pentru care instituţia nu percepe TVA, conform prevederilor legale. Score: 0,25
Reacţie la Roşia Montană ..Vedem zilnic cum angajatii companiei intra in galerii, sub pretextul ca iau probe si fac masuratori, pana ce vor incepe oficial exploatarea, dar nimeni nu-i controleaza daca iau sau nu iau aur de-acolo… Score: 0,25
Miturile epocii clasice, transformate în personaje de televiziune Importante companii internaţionale au animat scena dansului, începând cu un program pe muzică de jazz, al companiei newyorkeze "Lar Lubovitch Dance Company", continuând cu "Cedar Lake Contemporary Ballet" din Canada şi culminând cu "Hamburg Ballet… Score: 0,25
Google, investiţie uriaşă în software pentru turism Aceasta este suma pentru care Google vrea să o aloce achiziţionării companiei americană ITA Software, unul dintre cei mai importanţi furnizori de software pentru industria turismului Posibila tranzacţie provocă deja îngrijorări legate de respectarea regulilor antitrust de către cel mai mare motor de căutare online. Score: 0,25
Petrom îşi dublează profitul pe buzunarul şoferilor Potrivit Petrom, politica de preţuri a companiei ţine cont, în principiu, de două variabile: evoluţia cotaţiilor la produsele petroliere (cotaţiile Platt's Mediterranean) şi evoluţia cursului de schimb. Score: 0,25
Ce magazine încă nu măresc preţurile după majorarea TVA METRO Cash & Carry Romania compensează mărirea TVA-ului pentru produsele promoţionale cuprinse în cataloagele METRO, în perioada 1-14 iulie 2010, au anunţat miercuri oficialii companiei. Score: 0,25
Companiile aeriene se pregătesc să vândă bilete de avion „în picioare” Propunerea care include şi introducerea unei taxe pentru folosirea toaletei în avion urmează să fie discutate joi de boardul companiei. … Planurile îndrăzneţe ale companiei vor avea însă de dovedit că respectă normele de siguranţă a zborului. Score: 0,25
Oamenii de afaceri se deplasează cu TAXI-ul elicopter "Chiar dacă vânzările au scăzut, veniturile au scăzut, oamenii de faceri doresc să caştige timp şi sunt zone greu acesibile, nu mai vorbesc de cele acesibile, dar sunt zone neaccesibile în care oamenii de afaceri trebuie sa jungă", a explicat directorul executiv al companiei de taxi aerian, Tavi Piţa. Score: 0,25
Ungurii ne aşteaptă cu autostrada la graniţă De vină este criza, au lăsat să se înţeleagă reprezentanţii Companiei. Score: 0,25
Mogulii media, preşedintele şi televiziunea publică din Franţa Revenind la preşedinţia televiziunii publice, surse din UMP (partidul de guvernământ), citate de AFP, susţin că Nicolas Sarkozy preferă candidatura lui Remy Pfimlin, fost director general al France 3 şi actual director al companiei Presstalis, cel mai mare distibuitor de presă din Franţa. Score: 0,25
Regatta: Piaţa imobiliară se va bloca din nou în urma majorării TVA Specialiştii companiei imobiliare spun că încă este dificil de estimat cum anume se va reflecta creşterea TVA în preţul locuinţelor noi. Score: 0,25