Exemplu aranjare articole h2 Cei mai turmentaţi şi doritori sunt intelectualii. … h4 Cei mai turmentaţi şi doritori sunt intelectualii. … h6 Cei mai turmentaţi şi doritori sunt intelectualii. Score: 0,33
Recomandări de weekend “Când am scris Istoria comunismului mi-am dat seama că lumea a trecut foarte repede peste această schimbare, fiind aspirată de alte probleme, încât intelectualii n-au avut timp să se aplece profund asupra întâmplării extraordinare a istoriei. Score: 0,28
Intelectualul valah şi feuda culturală Intelectualii duplicitari, care au acceptat compromisul politic, au săvârşit o dublă trădare: pe de-o parte, au marginalizat deliberat realele valori, iar, pe de altă parte, lucru la fel de neiertat, au acceptat în jurul lor analfabeţi cu titluri universitare. Score: 0,29
A doua tragedie de la Katyn Ofiţerii şi intelectualii ucişi la Katyn au fost cei care au repus Polonia pe hartă, în 1918, după ce ţara a fost împărţită succesiv, până la dispariţie, de către Rusia ţaristă, Prusia şi Imperiul Habsburgic, în cursul secolului XVIII. Score: 0,29
Mutatis Mutant(ibus) În urma acestei doctrine traumatizante s-au format intelectualii oficiali ai raialei, care, potrivit lui Petre Pandrea, „sunt sfioşi până la sperietură faţă de Europa”, dar foarte intransigenţi cu aceia dintre ei care au curajul să le descrie adevăratul chip. Score: 0,29
Sclavi în aşteptarea stăpânului Tot ce poate împiedica “limpezirea apelor” este salutar, iar marii duşmani ai ieşirii din blocaj sunt, în general, intelectualii, care analizează nuanţat această prelungită letargie a poporului român. Score: 0,29
Zeu de mahala Pe când intelectualii devin pe zi ce trece tot mai marginalizaţi, săraci şi umiliţi. Score: 0,30
Adevărul despre Proclamaţia de la Timişoara. Interviu cu Liana Şerban Câţi dintre intelectualii Societăţii Timişoara au venit cu propuneri? … “Unii le zic impostori, alţii uzurpatori” De ce mulţi dintre intelectualii publici se prezintă drept coautori ai Proclamaţiei? Score: 0,31
Intelectualii artiști de la Harvard o „ard” fusion Justin Timberlake, Budinca sau Bărbatul Anului la Harvard? Not found: intelectualii Score: 0,56
Stolojan se aliază cu intelectualii PD-L: „E nevoie de reorganizarea partidului” Not found: intelectualii Score: 0,57
Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna fişă de observaţie Livezi) „În oglindă” cu această situaţie, intelectualii satului ne atrag atenţia că „majoritatea pământurilor si pădurilor din zonă sunt deţinute de proprietari maghiari, în fiecare an pe data de 15 martie UDMR… Score: 0,28
Manualul de Istorie a secuilor Astfel, în capitala MAT, la Târgu Mureş, intelectualii locali şi majoritatea politicienilor au semnat după o cumpătare îndelungată o declaraţie prin care condamnau revoluţia ungară, cu speranţa să evite ca… Score: 0,27