PDL retrage din Parlament cererea privind urmărirea penală a lui Tăriceanu în cazul Sterling Liderul grupului deputaţilor PDL, Mircea Toader, şi-a retras, miercuri, solicitarea adresată Comisiei juridice privind cererea de începere a urmăririi penale împotriva… Score: 0,28
Orban: Traian Băsescu a dat înapoi statul român cu zece ani Liderul PNL mai spune că în timpul "regimului portocaliu" s-a ajuns la politizarea tuturor institutiilor statului, de la cele de vârf până la cluburi sportive. Score: 0,28
Hossu: Numărul de funcţii din România ar putea scădea de la 4.300 la 830 "Vom ajunge la o formulă în care să se poată atribui acelaşi nivel al coeficienţilor în Legea unitară de salarizare pentru cei care prestează munci similare", a mai spus liderul sindical, scrie Newsin. Score: 0,28
Tăriceanu propune ridicarea imunităţii preşedintelui României Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a propus, marţi, în plen, referindu-se la reformarea statului, ridicarea imunităţii şefului statului şi a introducerii… Score: 0,28
Mitrea îi răspunde lui Ponta: Sub conducerea lui Geoană, experienţa profesională a fost înlocuită de pile şi relaţii O altă propunere a lui Ponta era aceea ca liderul partidului ales şi confirmat în anul anterior alegerilor prezidenţiale să fie, în mod automat, candidatul PSD la preşedinţie. Score: 0,28
Antonescu: E posibil să renunţ la funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL Liderul PNL spune că nu a luat o decizie în privinţa scaunului ocupat în acest moment de Ludovic Orban. Score: 0,28
Miclea, muza lui Funeriu pentru reforma în şcoli Ne supără atitudinea celor din minister, care denotă rea-voinţă şi lipsă de transparenţă”, a explicat Aurel Cornea, liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ. Score: 0,28
Hrebenciuc: Modificarea legii electorale ar putea scoate PNL din Parlament (Video) Liderul PSD a precizat că actuala formă a votului uninominal a fost făcută în urma negocierilor cu PNL, motiv pentru care liberalii ar fi avantajaţi, ei având în plus 40 de parlamentari datorită redistribuirii. Score: 0,28
Boc: Sistemul electoral permite politicienilor de pe locurile 2-3 să intre în Parlament Actualul sistem electoral nu este eficient din punct de vedere al reprezentării cetăţenilor, deoarece a permis ocuparea posturilor de parlamentari de către politicieni care la alegeri s-au clasat pe locurile 2 sau 3, în detrimentul câştigătorilor, a declarat, luni, liderul PDL, premierul Emil Boc. Score: 0,28
Boc le-a vorbit senatorilor despre „desfiinţarea” lor Liderul PD-L a declarat că întârizerea punerii în aplicare a deciziei "poporului" ar duce la o decredibilizare a Legislativului scrie evz.ro. Score: 0,28
Obama ar putea să nu participe la summitul UE-SUA din mai Preşedintele american Barack Obama nu va participa în luna mai la summitul UE-SUA, ce ar urma să aibă loc la Madrid, în condiţiile în care liderul de la Casa Albă se concentrează în prezent pe agenda internă, relatează Wall Street Journal. Score: 0,29
Tăriceanu rămâne liderul deputaţilor PNL, Săftoiu devine vicelider Liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, luni, că va asigura în continuare şefia deputaţilor liberali, la nivelul organizării grupului parlamentar fiind operate două modificări, Adriana Săftoiu devenind vicelider cu atribuţii legate de comunicare, iar George Dumitrică secretar. Score: 0,79
Haşotti rămâne liderul senatorilor PNL, iar Meleşcanu vicepreşedinte al Senatului Not found: liderul Score: 0,50
Hrebenciuc ar putea pierde şefia grupului parlamentar PSD Declaraţia sa referitoare la sprijinul tinerilor deputaţi PSD vine în contextul în care aceştia s-au întâlnit, duminică seară, la un restaurant din Bucureşti, unde au discutat despre subiectul alegerii liderului de grup. Score: 0,27
PNL-PSD-PDL au dat pe afară de atîta reformă. În week-end a avut loc prima rundă de bătălii interne Liderul de la Gorj a vrut să facă un parteneriat cu PD-L la nivel local fără consultarea partidului, conform Hotnews. Score: 0,27
Hrebenciuc: M-am întâlnit astăzi cu Geoană la Snagov. Nu a fost niciun fel de complot Informaţia a fost confirmată de liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, care a participat la această întâlnire. … Liderul PSD a refuzat să ofere detalii despre subiectele discutate sau despre membrii PSD care au fost prezenţi la întâlnirea de la Snagov. Score: 0,29
Ponta anunţă că nu va candida la şefia PSD. Năstase e „foarte hotărât” să candideze liderul PSD Adrian Năstase a declarat, sâmbătă, la Antena 3, că este foarte hotărât să candideze la şefia partidului, menţionând că este un om care îşi respectă hotărârile şi menţionând că vrea să facă anunţul oficial într-un cadru de partid, adică la Consiliul Naţional. Score: 0,29
Antonescu: PNL trebuie să vină cât mai repede posibil la guvernare Liderul PNL s-a arătat încrezător în şansele pe care i le oferă, ca partid, cele 20 de procente câştigate la alegerile prezidenţiale. Score: 0,28
Congres PNL între 5 şi 7 martie. Antonescu şi-a anunţat oficial candidatura la şefia partidului Liderul PNL s-a arătat încrezător în şansele pe care i le oferă, ca partid, cele 20 de procente câştigate la alegerile prezidenţiale, informează Realitatea.NET.Delegaţia Permanentă a PNL a decis astăzi organizarea Congresului în perioada 5-7 martie, la Bucureşti. Score: 0,28
Geoană: Acuzele ANI împotriva mea reprezintă un atac politic, la origine e Băsescu Liderul PSD Mircea Geoană a mai declarat, vineri, că va pune la dispoziţia presei şi va posta pe site-ul personal corespondenţa sa oficială cu ANI, precizând că dosarul la care face referire ANI era unul clasificat şi că inspectorul de caz nu a fost la curent cu decizia ANI de a-l trimite ÎCCJ, scrie MEDIAFAX. Score: 0,28
Peste 1.800 de angajaţi de la CFR şi din învăţământ, concediaţi în Timiş Nu avem garanţia că aceste persoane vor primi vreun leu când vor pleca", a afirmat Adrian Negoiţă, liderul filialei CNSLR Frăţia. Score: 0,28
Medvedev îl apără pe Cehov în faţa „Avatar” …tradiţiei artei teatrale.Aflat în oraşul Taganrog, locul naşterii lui Anton Cehov, la un eveniment organizat cu ocazia celebrării a 150 de la naşterea scriitorului rus, liderul de la Kremlin a declarat că tehnologia nu se va substitui niciodată artei teatrale. Score: 0,28
Dan Voiculescu propune PSD şi PNL o Alianţă Social Liberală Liderul Partidului Conservator Dan Voiculescu vorbeşte pe blog despre o "opoziţie unită". Score: 0,28
Mai mulţi deputaţi PDL caută un nou lider de grup, în locul lui Mircea Toader. Sever Voinescu și Sulfina Barbu nu sunt interesați Şi asta ţine de liderul de grup", a precizat pentru NewsIn un deputat PDL. … "Sunt foarte multe discuţii legate de problema liderului de grup. Score: 0,33
Geoană despre candidatura lui Andrei Alexandru: E bine, avem resurse Liderul PSD Mircea Geoană a apreciat pozitiv, într-o declaraţie făcută joi, la sediul partidului, candidatura lui Andrei Alexandru la şefia PSD, el precizând, în acest… Score: 0,28
Frunzăverde: „PDL e confiscat de câţiva de la Bucureşti” …retras la şefia Consiliului Judeţean Caraş-Severin.În paralel, se discută de o modificare de statut prin care cei doi prim-vice preşedinţi, care îl secondează acum pe liderul fără concurent Emil Boc, să fie înlocuiţi cu patru preşedinţi executivi, nivel interzis miniştrilor. Score: 0,28