Recalcularea pensiilor speciale, o măsură pur electorală De fapt, la impactul bugetar pe care noua lege îl va avea asupra bugetului de stat, Guvernul a stabilit că va face o economie de 3,7 miliarde de lei în acest an, bani care provin însă din reducerea pensiilor mici. Score: 0,26
Medicamentele pentru inimă şi digestie, cele mai cerute în farmaciile româneşti Valoarea totală în euro a pieţei farmaceutice a scăzut anul trecut cu 1,7% faţă de 2008, ajungând la 1,9 miliarde de euro. … Valoarea pieţei farmaceutice în lei a fost în 2009 de 8,1 miliarde. Score: 0,26
Sud-estul Europei, prins în dominoul economiei elene Germania, care alături de Franţa şi Marea Britanie deţine 80% din datoriile externe de 300 de miliarde de dolari ale Greciei, îşi va asuma rolul de creditor principal, însă, spun analiştii, condiţiile sprijinului german ar putea fi inacceptabile din punct de vedere politic pentru guvernul socialist de la Atena. Score: 0,26
Bani din România gata de plecare Potrivit publicaţiei amintite, băncile greceşti au împrumutat România cu 19,1 miliarde de euro, Turcia cu 20 de miliarde de euro, iar Bulgaria cu doar 10,5 miliarde de euro.Analiştii români şi străini susţin că actuala criză financiară din Grecia va duce la reducerea expunerii băncilor greceşti pe România şi implicit… Score: 0,27
Drama romantică „Dear John” este noul lider al box office-ului american de weekend De la lansare pelicula a realizat încasări la nivel mondial de 2,21 miliarde de dolari (630 milioane de dolari în SUA şi 1,58 miliarde în restul lumii), srie NewsIn. Score: 0,26
BNR a avut în 2009 un profit brut mai mare decât toate băncile la un loc Sistemul bancar a înregistrat anul trecut unprofit net de 772 de milioane lei (sub 200 de milioane euro), în condiţiile în care 22 de instituţii de credit au avut câştiguri cumulate de peste 2 miliarde de lei şi 20 de bănci au suferit pierderi care au depăşit un miliard de lei. Score: 0,27
BNR a avut în 2009 un profit brut mai mare decât toate băncile la un loc Din profitul rămas am vărsat 80% la bugetul de stat, adică 1,5 miliarde lei", a declarat prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, citat de Mediafax și de Money.ro. Score: 0,28
Ce preferați: moneda europeană sau mai mulţi kilometri de autostradă? Dacă am 10,6 miliarde de lei, indiferent de unde vin banii, nu pot cheltui mai mult, pentru că se duc în deficit. Score: 0,26
Mai mult de jumătate din bănci au obţinut profit în 2009 Sistemul bancar a obţinut în 2009 un profit de 772,3 milioane de lei, de 5,7 ori mai puţin decât valoare record de 4,4 miliarde de lei din 2008, în contextul în care valoarea provizioanelor constituite aproape s-a dublat. Score: 0,27
Columbia Pictures va ecraniza ultimul roman al lui Dan Brown Ultimile două ecranizări ale romanelor lui Dan Brown, "Angels and Demons" şi "The Da Vinci Code", au adus încasări de 1,2 miliarde de dolari, scrie Realitatea.Net. Score: 0,26
Ce câştigă România şi ce trebuie să plătească România n-a explicat nimeni. Explică presa Până una-alta, presa de vineri pune întrebarile necesare și oferă și unele explicații, omise de guvernanți."Avem scut antirachetă de miliarde de dolari. Score: 0,26
Boc cere miniştrilor soluţii pentru deficitul de personal în instituţii care gestionează fonduri UE Astfel, până la data de 31 ianuarie 2010, pentru cele şapte programe operaţionale au fost depuse 15.312 proiecte, în valoare de 30,76 miliarde euro. Score: 0,26
Bugetarii vor primi în 2010 prime şi sporuri de peste 400 de milioane de euro Cele 15 ministere vor cheltui anul acesta doar pentru plata angajaţilor peste 13 miliarde de lei. … Asta înseamnă că peste 1,7 miliarde de lei, adică echivalentul a peste 400 de milioane de euro sunt prevăzute doar pentru a recompensa salariaţii cu prime şi sporuri. Score: 0,27
Fitch a îmbunătăţit perspectiva de rating a României la ‘stabilă’ Tranşele ar urma să însumeze 3,4 miliarde euro în total, din care 1 miliard euro din partea UE. … "Rezervele internaţionale erau la finalul lui 2009 cu 4,7 miliarde dolari mai mari decât la sfârşitul anului precedent, de 44,5 miliarde dolari. Score: 0,27
Boc spune că va merge la autorităţile de management pentru a evalua modul de soluţionare a dosarelor Semnatarii au atras atenţia că, în lipsa unor măsuri, s-ar putea pierde o mare parte din cele 30 de miliarde de euro de la CE, de care ar trebui să beneficieze România în exerciţiul bugetar 2007-2013. Score: 0,26
Indicele sectorului SIF de la Bursă a câştigat marţi 2,4%,în aşteptarea unui aviz cu privire la prag Profitul net al Băncii Transilvania (TLV) a scăzut de peste şase ori anul trecut, la 61,94 milioane lei (14,61 milioane euro), cu toate că veniturile operaţionale au sporit cu 27% faţă de anul 2008, până la 1,29 miliarde lei. Score: 0,26
Taxa pe fast food: 36.000 de oameni ar putea fi concediaţi şi un preţ mai mare la anumite alimente În anul 2008, cifra de afaceri a întregii industrii alimentare a fost de 11,3 miliarde de euro, iar în 2009 , aceasta a scăzut la 10 miliarde, incluzând vinul, berea, apele minerale şi importurile, care valorează aproximativ două miliarde de euro", a declarat Sorin Minea. Score: 0,27
Boc: Guvernul nu-şi va asuma răspunderea pe legi dacă Parlamentul nu tergiversează adoptarea lor El a precizat că, anul trecut, 1,5 miliarde de euro au fost transferate de la bugetul de stat la bugetul de pensii. Score: 0,26
McKinsey Global Institute: Adevăratele cifre ale crizei financiare Potrivit unui studiu recent publicat de compania de consultanță în management, McKinsey, între 2000-2008 creșterea datoriei agregate publice și private în principalele țări avansate economic a fost de peste 40.000 de miliarde de dolari. Score: 0,26
Tănăsescu consideră pripită analiza unui fost oficial al FMI că România riscă incapacitatea de plată "Nu ştiu ce analiză a avut, dar lucrul important este că ajustarea contului curent a avut loc, rezervele sunt de 29 miliarde euro, politica fiscală este una de consolidare, surse de finanţare (de la instituţii financiare internaţionale, n.r.), Score: 0,26
Forumul economic de la Davos: redresarea economică va fi mai degrabă lentă. Pro și contra reglementărilor destinate băncilor și bancherilor Obama a propus ca instituţiile financiare care au fost susţinute cu fonduri publice să suporte costuri de 117 miliarde de dolari ale programului TARP. Score: 0,26
„Avatar” a depăşit toate recordurile la încasări din cinematografie În ultimii 12 ani, doar trei alte productii au reusit sa depaşescă pragul de un miliard de dolari: "Stapanul Inelelor: Intoarcerea Regelui","Cavalerul Negru" şi "Piratii din Caraibe: Cufarul Mortului".Filmul lui James Cameron, a înregistrat încasări de 1,85 miliarde de dolari, numai din bilete. Score: 0,27
Bota cere demiterea lui Berceanu pentru incompetenţă în negocierea contractului autostrăzii Comarnic …în 2003 şi 2004 pentru a porni în România programul naţional de autostrăzi", se mai arată în comunicat, care precizează că există o diferenţă de aproape 154 miliarde de euro rezultată din contractele încheiate de MTI în 2004 şi cel de acum, semnat de Radu Berceanu. Score: 0,26
FMI şi CE vor prezenta miercuri concluziile vizitei în România …România are un acord cu FMI pe doi ani, pentru 12,95 miliarde euro, pachetul total de finanţare externă, de la Fond, Uniunea Europeană, BM şi BERD, urmând să ajungă la 19,95 miliarde euro. Score: 0,27
Apple a afişat un profit trimestrial peste aşteptări, susţinut de vânzările Mac În aceeaşi perioadă a anului precedent, Apple înregistrase un profit net de 2,50 dolari/acţiune şi o cifră de afaceri de 11,9 miliarde dolari. Score: 0,27
Sondaj: taxa pe autostradă. 5+1 intrebari Cei 55 de kilometri costă între 1,2 miliarde de euro (strict construcţie) şi 4,8 miliarde de euro (inclusiv finanţare şi operare pe 30 de ani). Score: 0,27