Grevă contra austerității în Grecia GSEE și sindicatul frate ADEDY din sectorul public se așteaptă la mii de participanți la mitingurile de protest planificate pentru ora 9.00 GMT. Score: 0,35
Un membru ALDE a ajuns şef la Hidro Tarniţa Participanţii la mitingurile care au avut loc în Bucureşti şi în ţară după drama de la Colectiv au cerut imperios depolitizarea administraţiilor şi companiilor de stat şi promovarea pe criteriul competenţei. Score: 0,33
Dialog în stradă și nu la Cotroceni Apoi s-a vorbit ca a fost împins de PNL pe la toate mitingurile încă din 2012… Score: 0,32
Mineriada salvatoare Ne învârteam printre oamenii locului, de dimineaţa până seara târziu, şi mai ales la mitingurile de pe la ora 18.00, când se adunau şi cei care ieşeau de la birouri. Score: 0,32
Protest în centrul Chişinăului Primarul Chişinăului a scris pe pagina sa de Facebook că protestul formaţiunilor pro-ruse "nu este o revoltă populară, spre deosebire de mitingurile care au avut loc în PMAN, organizate de platforma «DA» (. Score: 0,33
Actualitate Editorial Planul secret al lui Iohannis, devoalat de un text scris de Tatiana Bran Cine crede că în carte este vorba despre rolul activiştilor PNL şi PDL, despre efortul organizaţiilor din teritoriu ale acestor partide, despre mobilizarea oamenilor la mitingurile din ţară sau despre armata de lideri ale celor două formaţiuni în victoria răsunătoare din noiembrie 2014 – se înşeală! Score: 0,32
Lifestyle Lansarea DVD-ului „Cuvântul Regelui”, o pagină de istorie La mitingurile de 10 Mai, 25 octombrie, 8 noiembrie şi la spectacolele pe care le realizam la Ateneul Român împreună cu Fundaţia Memoria condusă de Banu Rădulescu, cu Liga studenţilor şi Tineretul Universitar Naţional ţărănist. Score: 0,32
Politică Vom avea peste 100 de partide la viitoarele alegeri De asemenea, nu trebuie uitaţi cei din grupările neo-anarhiste care se lipesc la toate mitingurile. Score: 0,32
Singura autoritate recunoscută de Monica Macovei este Ambasada SUA Deşi a apărut alături de preşedintele Băsescu la mitingurile politice din luna mai, în timpul suspendării acestuia din funcţie, ea a refuzat să se asocieze în mod oficial cu vreo grupare politică. Score: 0,31
Mobilizare pe Facebook pentru noi mitinguri Mitingurile sunt anunțate pentru vineri, ora 18.00. Score: 0,35
Intoxicări şi manipulări ca pe vremea mineriadei din iunie 1990 De sâmbătă seara, din oră în oră, pe cele două posturi plouă cu intoxicări şi manipulări privind mitingurile organizate în mai multe centre urbane. … Sunt vizate cu precădere mitingurile de la Timişoara, Cluj şi Bucureşti, unde a fost afluenţa cea mai mare de participanţi. Score: 0,46
Cum se supravieţuieşte în tranziţie M-am întrebat ca prostul – privind la tv – cîți dintre entuziaștii de acolo din acea sîmbătă, pe teren sau la tribună, erau aceiași care aplaudau frenetic la mitingurile și băile de mulțime de acum cîțiva ani ale lui Băsescu. Score: 0,33
Sprijin surpriză pentru Teodor Meleșcanu în cursa prezidențială Dogaru, care este și șef al sindicatului militarilor în rezervă, s-a remarcat prin participarea la mitingurile anti-Băsescu și anti-PDL din 2012 și printr-un pact semnat cu USL în același an, care cerea desființarea DNA și a Curții Constitutionale. Score: 0,36
Procurori răi, procurori buni Confruntat cu mitingurile de decembrie 2012, Traian Băsescu a amuţit, de frică, mai mult de o lună. Score: 0,33
Nicolas Sarkozy, din nou în centrul unui uriaş scandal politic Acesta a spus că UMP a cerut ca facturile să fie trecute pentru reuniunile partidului şi nu pentru mitingurile electorale ale campaniei electorale prezidenţiale. Score: 0,33
Motivul pentru care Ponta se mută la MApN, în viziunea unui lider PNL Piața Victoriei este un loc tradițional pentru mitingurile antiguvernamentale, în timp ce la sediul Ministerului Apararii mitingurile sunt imposibil de organizat din cauza amplasării. Score: 0,39
Cui i-e frică de Marilena Rotaru? …1992 și 1996, postul meu public de televiziune s-a aflat în Piața Palatului, nu în Calea Dorobanților 191, fiind nevoită să-mi proiectez interviurile cu Regele Mihai la mitingurile organizate de opoziție și de Liga Studenților cu ocazia zilelor de 10 Mai, 25 octombrie, și de Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la 8 noiembrie… Score: 0,31
Scrisoare deschisă adresată Consiliului Național al Audiovizualului …1992 și 1996, postul meu public de televiziune s-a aflat în Piața Palatului, nu în Calea Dorobanților 191, fiind nevoită să-mi proiectez interviurile cu Regele Mihai la mitingurile organizate de opoziție și de Liga Studenților cu ocazia zilelor de 10 Mai, 25 octombrie, și de (Ziua Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil la 8 noiembrie… Score: 0,32
Putin interzice mitingurile şi manifestaţiile spontane în Soci, sediul JO de iarnă Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat sâmbătă un decret prin care interzice mitingurile şi manifestaţiile neautorizate în oraşul Soci, sediul Jocurilor Olimpice de iarnă, şi în împrejurimi în intervalul în care va avea loc evenimentul sportiv, între 7 şi 23 februarie, informează EFE şi Associated Press, potrivit Agerpres. Score: 1,09
Actualitate Extern Vocea Rusiei: Liderii opoziţiei din Ucraina îndeamnă la organizarea unui marş către reşedinţa lui Ianukovici …reşedinţa preşedintelui Ianukovici, situată în afara capitalei, transmite Vocea Rusiei, ediția în limba română.În ultimul timp a scăzut numărul participanţilor la mitingurile organizate în fiecare duminică în Piaţa Independenţei din Kiev.Cu toate acestea, analiştii politici nu exclud că protestele ar putea lua amploare după cazul… Score: 0,36
Actualitate Extern 100.000 de moldoveni în stradă, în sprijinul integrării europene a Republicii Moldova Conform sursei citate, Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului a fost arhiplină, iar unii participanți au comparat manifestația cu mitingurile organizate în anii 90 ai secolului trecut pentru proclamarea independenței Republicii Moldova. Score: 0,35
Actualitate Editorial Băsescu şi Ponta, cu gândul la alegeri Cel care în iarna lui 2012 ignora strigătele protestatarilor din Piaţa Universităţii şi din alte pieţe din ţară susţine că mitingurile împotriva proiectului Roşia Montană l-au făcut să-şi schimbe poziţia. Score: 0,34
Actualitate Editorial Aurul Roşiei Montane şi cianura politică Astfel, toate marşurile şi mitingurile de protest, din punctul lor de vedere, par că se petrec undeva la capătul lumii şi nu are rost să-şi piardă vremea cu ele. Score: 0,33
Actualitate Extern Susținătorii lui Morsi îndeamnă la organizarea unui marș de un milion de manifestanți Susținătorii acestuia sunt hotărâți, însă, să continue mitingurile. Score: 0,35
Actualitate Mii de oameni au demonstrat la mitingul pro-Morsi de la Cairo (Video) Mitingurile simpatizanţilor şi dar şi cele ale opozanţilor lui Mohammad Morsi, planificate în întreaga Republică Arabă Egipt, arătau în noaptea de vineri spre sâmbătă… Score: 1,07
Actualitate Extern O altă istorie a revoluției egiptene Pro-islamiștii care au vorbit la mitingurile pro-Morsi i-au numit pe opozanți drept susținători ai regimului Mubarak care doresc să ajunga din nou la putere și i-au acuzat că ar fi anti-Islam. Score: 0,32