60.000 de lei pentru Sărbătorile oraşului Slobozia, în plină criză Edilii Sloboziei au ales însă să organizeze patru zile de petrecere."Declar deschise sărbătorile municipiului Slobozia, ediţia a zecea", aşa a dat primarul tonul petrecerii. Score: 0,32
Surprize şi nostalgii la Cannes Banii nu curgeau în valuri, dar râsetele însoţeau petrecerile improvizate în faţa vilelor, de la care Anouk Aimée pleca către ora 5 dimineaţa. Score: 0,30
Un guvern cu faţa la lună Nici din contrabanda cu ţigări şi alcool nu strângem mai mult, nici din taxele pe cârciumărit şi petreceri, nici din contrabanda cu legume şi fructe din import. Score: 0,32
PSD şi-a scos oamenii în stradă În ceea ce priveşte acţiunile pregătite la nivelul Capitalei, Ponta a spus că a "apreciat" faptul că organizaţia de Bucureşti, condusă de Marian Vanghelie, a înţeles că 2010 "nu mai e un an de sărbători", astfel încât nu vor mai fi organizate petreceri în parcul Izvor. Score: 0,32
Majoritatea parlamentarilor petrec 1 Mai în familie Social democraţii schimbă petrecerile de 1 mai cu protestele, liberalii spun că nu au nimic special în program, iar democrat liberalii pornesc sezonul estival oficial.. Score: 0,32
Obzor, Vama Veche şi Mamaia, în topul preferinţelor Odată cu lăsatul serii începe adevărata distracţie – viaţa de noapte: terasele, barurile, cluburile, discotecile sunt luate cu asalt; au loc concerte şi petreceri, majoritatea în aer liber şi adevărata provocare este baia în mare noaptea. Score: 0,31
1 milion de euro, concertele de 1 mai de pe litoral Începând de mâine, se va da startul unui spectacol maraton, ce va cuprinde concerte, proiecții de filme, petreceri și alte acțiuni, pe plaja “La Steaguri” din Neptun. … Petrecerile se țin lanț și în Neptun. Score: 0,40
De 1 Mai, bulgarii şi turcii vin pe litoralul românesc În cadrul manifestărilor, toți cei pasionați de muzica și dansurile latino-americane vor avea parte de lecții de dans de la instructori și antrenori de dans renumiți, de petreceri în aer liber, spectacole de dans şi muzică live. Score: 0,34
La penthouse, mai ieftin decât la restaurant Şi asta pentru că aţi putea ieşi mai ieftin decât cu închirierea unui restaurant sau a unei săli de petreceri. Score: 0,35
2.000 de euro, o noapte la Castelul Bran The Yacht Week oferă o paletă diversificată de petreceri combinate cu experienţa de navigare. Score: 0,32
Adio, nunţi între blocuri! Astfel, propunerea legislativă mai include la capitolul contravenţii și "petrecerile cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală de natură să tulbure liniştea locuitorilor, în structurile care prestează servicii de alimentaţie publică… Score: 0,32
Soţia lui Laszlo Tokes cere divorţul Potrivit cererii de divorţ, Tokes refuza să se afişeze cu soţia sa între prieteni, la dineuri ori petreceri. Score: 0,33
Mai poate fi Bucureştiul „Micul Paris”? E drept că şi odinioară petrecerile se ţineau lanţ – ceea ce a făcut pe multă lume, în special pe străinii cari ne vizitau, să compare Bucureştii cu un Paris în miniatură – petrecerile îşi aveau însă rostul lor şi se făceau cu mai multă rezervă şi numai de o anumită clasă a societăţii. Score: 0,34
Priponirea lui Solomon Marile evenimente şi petreceri organizate cu ocazia vizitei preşedintelui României, mitingurile de la Craiova şi Băileşti arătau fierbinţeala credinţei şi a devotamentului său faţă de PDL şi Traian Băsescu. Score: 0,31
Whitney Houston ar mai avea cinci ani de trăit Cântăreaţa Whitney Houston ar mai avea doar cinci ani de trăit din cauza unor grave probleme de sănătate, spun specialiştii în sănătate contactaţi de cotidianul american “The National Enquirer”.Tabloidul spune că artista completează turneul pe care îl susţine în prezent cu petreceri la care se consumă droguri şi alcool. Score: 0,33
Doarme Băsescu. Dar se mai şi trezeşte! După ce a petrecut un an electoral (şi ce petreceri a tras, vericule!), Score: 0,32
De alegeri s-a certat cu prietenii pînă la despărțire, trăiește o viață inacceptabilă, de o frumusețe uluitoare, nu vede ce se poate întîmpla să mai vrea să publice, preferă cîinii …lejerizării discursului), apoi urbanii pentru că se amușină între ei precum cîinii (la fel cum fac și poeții români, doar că poeții sînt cam rockeri și cam țărani), petrecerile, halele, drogurile, activiștii, atelierele de creație, colocviile, arta făcută cu bani din buget și tot așa, mai multe. Score: 0,29
Tu cum îţi petreci timpul liber? Tot stresul pe care îl acumulez în cursul săptămânii îl "omor" în weekend, la petrecerile din cluburi., spune Daniela, studenta la ASE. Score: 0,31
Geoană despre candidatura lui Andrei Alexandru: E bine, avem resurse …dau nume de preşedinţi de filiale sau de filiale, însă sunt convins că atunci când voi prezenta ideile mele voi câştiga susţinerea lor, fără să fiu nevoit să organizez petreceri la tot felul de restaurante din ţară, aşa cum a făcut Mircea Geoană". Score: 0,33
Cuplul Răzvan şi Dani nu poate juca la nunţi şi botezuri. Nu dă bine! De pildă, cei doi au voie să producă şi din alte activităţi, cum ar fi gazduirea unor petreceri sau spectacole, însă sunt obligaţi să accepte doar împreună acest rol, chiar dacă uneori contractele individuale sunt mult mai profitabile. Score: 0,37
Elvis Presley, omagiat în toată lumea în ziua când ar fi împlinit 75 de ani În Atlanta, au fost organizate zeci de petreceri şi expoziţii omagiale, iar într-o gară din Sydney s-au strâns sute de fani australieni ai Regelui, pentru a merge la festivalul organizat anual în onoarea idolului lor în oraşul Parkes. Score: 0,31
Cele mai aşteptate filme în 2010 Vampiri, vârcolaci, armate de cărţi de joc, petreceri cu ceai, tărâmuri fermecate, vrăjitori, detectivi şi supereroi sunt doar câteva dintre ingredientele filmelor ce ne aşteaptă la cinematografe în 2010. Score: 0,34
Grădina Domnului, România bihon.ro Nunţile pe timpul nopţii sunt interzise De la 1 ianuarie 2010, petrecerile în unităţile de alimentaţie publică trebuie să se încheie la ora 23.00 cel mai târziu. Score: 0,31
Slăbirea comunităţii româneşti din Harghita-Covasna 1 Decembrie se ţine în Doboi sub „forma unei mici întruniri-petreceri a familiilor de români din sat, prilej cu care ascultă muzică – când populaţia satului era mai tânără aduceau lăutari ca sa le cânte si ei să joace-dar la aceste serbări nu participau şi familiile de unguri. Score: 0,29
Un front politic pentru reconstrucţie Mult mai repede decât credea Traian Băsescu şi înainte ca guristul petrecerilor PDL Liviu Negoiţă să apuce să cânte ceva în faţa Parlamentului, Johannis a reapărut şi coaliţia s-a format. Score: 0,31