Împreună, dar separat! ALDE a votat alături de opoziţie Aleşii ALDE din Camera Deputaţilor au votat, miercuri, pentru alegerea primarilor în două tururi, proiectul fiind retrimis la comisiile de specialitate, întrucât propunerea de respingere, cu care intrase iniţial la vot, nu a beneficiat de suficient sprijin. Score: 0,29
Oamenii lui Țuțuianu sar la Dragnea Scrisoarea semnată de preşedintele Adrian Ţuţuianu, ca şi punctele de vedere exprimate în cadrul CEX Naţional al PSD şi în cadrul şedinţelor PSD Dâmboviţa, au deplina susţinere a primarilor PSD. Score: 0,28
Adrian Țuțuianu, protagonistul unei noi înregistrări. Reacție! Vicepreședintele PSD Adrian Țuțuianu le explica primarilor din Dâmbovița, potrivit unei înregistrari publicată vineri de un post local de televiziune din Târgoviște, că o să-l cheme pe șeful Poliției să-i ceară explicații despre anumite dosare penale în care victime sunt edilii PSD din județ. Score: 0,90
Noua sesiune parlamentară. Ce vrea PUTEREA, ce vrea OPOZIȚIA PMP vrea revenirea la alegerea primarilor în două tururi şi eliminarea pensiilor speciale PMP va depune în Parlament un proiect de lege pentru eliminarea pensiilor speciale, a anunţat sâmbătă preşedintele partidului, Eugen Tomac. Score: 0,30
Accident aviatic Apuseni. Autoritățile scoase basma curată …lucrătorilor din structura de conducere a Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv a ministrului de resort, precum şi a prefecţilor judeţelor Cluj şi Alba, respectiv a primarilor, viceprimarilor, consilierilor, etc. Score: 0,29
Dăncilă: Rectificarea bugetară este pozitivă Deputatul PNL Ionel Palăr a criticat Guvernul, la sfârşitul lunii iulie, susţinând că banii pentru inundaţii au fost alocaţi în funcţie de apartenenţa politică a primarilor şi că ”dacă primarul nu are carnet roşu, nevoile oamenilor nu există”. Score: 0,27
Diverse Marius Vlădoianu: „Dosarul meu şi al Olguţei, parte din planul de influenţare a alegerilor din 2014“ Scoaterea din joc a primarilor PSD din zonele „roșii“ de către binomul SRI-DNA Cea mai spectaculoasă informaţie oferită de Marius Vlădoianu se referă chiar la dosarul în care a fost achitat pentru mai multe acuzaţii, dar a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru o presupusă mită de 1.000 dolari, extrem de controversată. Score: 0,27
Guvernul, la fundul sacului? „Toată lumea cel puţin să aibă bani de salarii” …Ministerul Finanţelor, cu toate celelalte ministere implicate, sper să găsim o formulă ca toată lumea cel puţin să aibă bani de salarii", le-a spus Paul Stănescu primarilor şi viceprimarilor prezenţi la întrunirea ACoR, citat Agerpres. Score: 0,28
Lege: Aducerea gazelor în localități izolate va cădea în sarcina primarilor Not found: primarilor Score: 0,50
Primari liberali la mitingul PSD Sancţionarea primarilor Savu Ungureanu (Slătioara) şi Liviu Anuţa (Voineasa) a fost decisă în şedinţa Biroului Politic Judeţean de joi. Score: 0,28
Copii supravegheaţi ca deţinuţii Probabil că nu ne aflăm în fața afacerii stupide, băgată sub nasul primarilor de sector. Score: 0,28
Noul primar al Chişinăului, în redacţia „Cotidianul“ Deci ceea ce propun eu este o colaborare strânsă cu instituțiile românești, devenite europene, iar prin intermediul primarilor din România, să putem atrage pentru Republica Moldova, pentru oamenii ei, fonduri europene pe care să le valorificăm în interesul cetățeanului. Score: 0,27
Lupescu se pricepe la fotbal, dar nu și la politică Ce nu ştia fostul internaţional român este că cluburile sunt puse să stea cu mâna întinsă pe la uşile primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene, care uneori nici măcar nu-i bagă în seamă, iar în zilele lor bune lasă să le scape nişte bani cu care nu pot fi acoperite deplasările, mesele sportivilor şi medicamentaţia. Score: 0,28
Andrei Năstase: „Mă bat cu un regim care a sufocat țara“ Deci ceea ce propun eu este o colaborare strânsă cu instituțiile românești, devenite europene, iar prin intermediul primarilor din România, să putem atrage pentru Republica Moldova, pentru oamenii ei, fonduri europene pe care să le valorificăm în interesul cetățeanului. Score: 0,27
Demagogia în formă pură. Fără penali în funcții publice Ca să nu mai amintim de aprigele dezbateri din 2016, de la validarea mandatelor primarilor care aveau condamnări cu suspendare! Score: 0,27
„Festivalul Shakespeare nu va putea aşeza singur vremurile la loc” Dar o retragere de ultimă oră dintre co-organizatori a ARCUB, datorată imposibilităţii finanţării Proiectului, generată, probabil de schimbarea succesivă a Primarilor generali ai Capitalei, a făcut ca acest special proiect să nu poată fi realizat. Score: 0,27
Cum plîng drumurile și străzile României Orașe cu istorie scăpate de sub control și dezvoltate după mărimea șpăgilor plătite primarilor și consilierilor și după mintea tîmpă a celor care se cred Meșterii Manole ai tranziției. Score: 0,27
Contraatacul lui Chirica …nevoie de tărie și de responsabilitate pentru a rezista împotriva presiunilor pe care, prin amenințare, momire cu funcții și tentativă de șantaj, PSDragnea le pune asupra primarilor, consilierilor locali și județeni, șefilor de organizații, asupra tuturor social-democraților de bună-credință", a scris Chirica pe pagina sa de Facebook… Score: 0,27
Cine luptă împotriva PSD În varianta alegerilor primarilor în două tururi, dacă un candidat nu a obținut 50+1 din voturi de prima dată, se organizează un nou tur de scrutin în care se califică doar primii doi clasați în prima rundă de alegeri. Score: 0,29
Avertisment privind depunerea cererilor pentru subvențiile APIA "Vreau să transmit și primarilor din România să dea sprijin la timp fermierilor pentru ca cererile să poată fi procesate în timpul programat. Score: 0,28
Noua armată a lui Liviu Dragnea În urmă cu aproape trei luni, pe 6 decembrie 2017, Florentin Pandele amenința cu scoaterea primarilor și șefilor de consilii județene în stradă din cauza diminuării bugetelor locale prin proiectul de buget pe acest an. Score: 0,27
Paza elevilor, în grija Domnului Pe de altă parte, au fost cazuri când s-au investit sume importante din bugetul de stat, care însă au intrat în buzunarele firmelor de casă ale primarilor. Score: 0,27
Primarul oraşului Dăbuleni, Aurel Băjenaru, a părăsit PNL şi a trecut la ALDE Lista primarilor PNL care au trecut la ALDE după alegerile din 2016 a fost deschisă de Gheorghe Popa, primarul comunei Mischii, care făcuse acest pas încă din ianuarie 2017 (https://www.cotidianul.ro/primarii-pnl-din-judetul-dolj-incep-sa-migreze-catre-alde/). Score: 0,28
Big Brother în versiune dâmbovițeană Există acum acordul primarilor, dar se încheie un protocol între polițiile de sector și PLMB, ca toți să vadă toate camerele. Score: 0,27
Comisia Europeană a convocat România şi alte opt state din cauza poluării Ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, spune că statele convocate de Comisia Europeană pe tema calităţităţii aerului, inclusiv România, nu au altă soluţie decât aceea de a se conforma, menţionând că, potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le aparţine primarilor. Score: 0,29
Lege importantă, atacată la CCR Preşedintele Klaus Iohannia a sesizat, joi, CCR cu privire la legea care permite parlametarilor, miniştrilor, prefecţilor şi subprefecţilor, primarilor şi viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de CJ să deţină calitatea de comerciant persoană fizică. Score: 0,28