Legea ANI ajunge astăzi în Comisia juridică Cele mai multe modificări au fost făcute la propunerea deputaţilor puterii, iar cei mai vehemenţi au fost chiar democrat-liberalii. Score: 0,29
24 ianuarie – zi de sărbătoare naţională, în care nu se lucrează Propunerea legislativă urmează să fie dezătută de plenul Senatului. Score: 0,30
Posibila fuziune Gazprom-Naftogaz lasă rece Uniunea Europeană Propunerea l-a luat prin surprindere şi pe omologul său ucrainean, nu doar pe jurnaliştii europeni. Score: 0,29
Ion Vasile demisionează din PSD Am aflat din presă că urmează să fiu revocat în stilul stalinist, împuşcat şi pe urmă întrebat dacă cumva eşti vinovat", a spus Ion Vasile, care a arătat că revocarea sa a fost decisă de BPN la propunerea preşedintelui PSD, Victor Ponta. Score: 0,31
Sârbu ar accepta funcția de ministru al Muncii, dacă i s-ar propune "Pentru mine, funcţia de ministru nu este o obsesie", a spus Sârbu, citat de Mediafax, amintind că în decembrie i s-a făcut propunerea de a prelua portofoliul Muncii, pe care a refuzat-o din cauză că era încă "sub contract moral cu PSD-ul". Score: 0,30
Putin a cucerit Ucraina în două luni Propunerea a fost făcută în timpul întâlnirii de la Soci cu premierul ucrainean Nikolai Azarov. Score: 0,29
SIF Oltenia va acorda un dividend de 0,16 lei pe acţiune Totodată, SIF Oltenia va acorda şi cel mai mare dividend dintre SIF-uri, în contextul în care propunerea CA, de 0,08 lei/acţiune, era cea mai mare încă de la convocarea AGA la cele cinci societăţi de investiţii financiare. Score: 0,93
Protest faţă de eutanasierea câinilor, în faţa Prefecturii Capitalei Astfel că peste 200 de persoane au protestat faţă de propunerea de eutanasierea câinilor. Score: 0,63
Roberta Anastase & Co. i-au delustrat pe Emil Boc şi Traian Băsescu …cerut trecerea legii pe ordinea de zi pentru a fi votată, în Biroul Permanent al Camerei, preşedinta instituţiei, Roberta Anastase, a fost cea care a înclinat balanţa la propunerea PSD de a fi retrimisă la comisie, unde a rămas în uitare până la începutul acestei săptămâni. Score: 0,29
Paradă la Moscova – da, paradă gay – ba Propunerea a iritat o parte din presa moldoveană. Score: 0,29
Interviu cu doctorul Nicolae Verga Avem o armă împotriva cancerului Însă totul a început încă din 2006, când evaluatori de la Planul Naţional de Cercetare mi-au respins propunerea unui aparat asemănător. Score: 0,28
Comisia juridică a avizat proiectul pentru noua lege a ANI Deputaţii din Comisia Juridică au respins prin vot propunerea de amânare a dezbaterilor. Score: 0,30
PSD cere demisia ministrului Oprea în moţiunea simplă privind pensiile militarilor …manifestă în susţinerea militarilor chiar cu riscul demisiei, contradicţiile dintre acesta şi membrii Guvernului, dar şi subordonarea faţă de primul-ministru, privind propunerea de recalculare a pensiilor mai mari de 3.000 lei", arată semnatarii moţiunii în textul documentului. Score: 0,29
Nati Meir, arestat preventiv într-un dosar de corupţie în care este implicat şi fiul său Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Galaţi, Nati Meir, care a fost adus, miercuri, în faţa instanţei, cu propunerea de arestare preventivă, a primit mandat pentru 30 de zile în calitate de făptuitor în acelaşi dosar în care este implicat şi fiul lui, Or Meir, care este acuzat… Score: 0,29
Proiectul pe noua lege a ANI s-a poticnit în Comisia Juridică Deputaţii din Comisia Juridică au respins prin vot propunerea de amânare a dezbaterilor. … Parlamentarii din Opoziţie au încercat amânarea discuţiilor, dar propunerea lroa fost respinsă. Score: 0,92
Chicago, la fel de periculos ca Irakul şi Afganistanul la un loc „La ora la care vorbim, membrii Gărzii Naţionale acţionează mână în mână cu soldaţii noştri într-un război ce are loc la celălalt capăt al lumii”, a declarat John Fritchey, unul dintre cei doi aleşi care au făcut propunerea respectivă. Score: 0,31
Adio, câini fără stăpân! Totodată, propunerea de lege are în vedere şi crearea unei baze de date cu trei registre de evidenţă pentru câinii fără stăpân, pentru cei cu stăpân şi pentru câinii cu regim special. Score: 0,29
Senatul analizează dacă senatorul Voicu mai primeşte indemnizaţia de parlamentar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus, vineri, prelungirea cu 30 de zile, până în 30 mai, a arestului preventiv în cazul senatorului Cătălin Voicu, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, decizia fiind contestată la Completul de nouă judecători. Score: 0,29
Bătăi cu ouă şi fumigene în parlamentul de la Kiev Preşedintele de la Kiev a considerat că propunerea este “interesantă”, relatează Bloomberg. … Propunerea lui Putin a fost făcută chiar în ziua în care se împlineau 24 de ani de la dezastrul de la Cernobîl. Score: 0,31
Traian Băsescu ordonă noi proceduri parlamentare Conform regulamentelor parlamentare, doar “la cererea iniţiatorului, la propunerea Biroului Permanent sau a unui grup parlamentar, Camera Deputaţilor (Senatul) poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative în procedură de urgenţă”. Score: 0,29
Standuri cu produse tradiţionale în supermarketuri Propunerea a venit din partea Autorităţii, iar reprezentanţii reţelelor s-au arătat interesaţi să colaboreze cu instituţia pentru promovarea produselor tradiţionale româneşti. Score: 0,30
Fiul de 19 ani al lui Nati Meir, arestat pentru 29 de zile Or Meir, fiul fostului parlamentar Nati Meir, a fost reţinut de către procurorii DNA şi a fost dus, vineri, la Tribunalul Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă pentru fapte de corupţie. Score: 0,96
Mandatul de arestare al vicepreşedintelui Judecătoriei Petroşani, prelungit cu 20 de zile Judecătorul Valentin Popescu, vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, a fost arestat, în 31 martie, de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, pentru o perioadă de 29 de zile, la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba. Score: 0,29
DNA: Mandatul de arestare emis în cazul prim-procurorului Nelu Carpen este pentru 29 de zile Vineri seara, DNA a informat că mandatele au fost emise pentru 20 de zile, de către Curtea de Apel Bucureşti, însă aceasta a admis propunerea procurorilor care era pentru 29 de zile, conform Mediafax. Score: 0,28
Marko: Vom propune în continuare eliminarea caracterului de „stat naţional” al României Preşedintele Traian Băsescu a primit, miercuri, de la Guvern, propunerea de iniţiere a revizuirii Constituţiei, pe care a trimis-o, "în calitate de iniţiator al revizuirii" Legii fundamentale, spre avizare Consiliului Legislativ, urmând să o înainteze Parlamentului. Score: 0,30
Fiul de 19 ani al lui Nati Meir, arestat pentru 29 de zile Fiul fostului parlamentar a fost reţinut joi de către procurorii DNA și a fost dus la Tribunalul Galaţi, cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de trafic de influenţă. Score: 0,94