Severin atacă: Cine e Ponta să-mi ceară demisia? Eu am primit în aceste zile multe SMS-uri şi telefoane care îmi spun să nu demisionez. Score: 0,29
„Românii au talent” se apropie de semifinale! Publicul votează, prin sms, doi finalişti, respectiv primii doi concurenţi potrivit numărului de voturi, iar juriul, la rândul său, un al treilea finalist, dintre cei clasaţi pe locurile 3 şi 4. … Câştigătorul va fi ales de public, tot prin sms. Score: 0,32
Tete-a-tete: Anouchka şi Alain Delon „De altfel, şi în viaţă, el este genul de părinte care îţi cere să îi trimiţi un SMS înainte şi după ce ai luat metroul şi un altul pentru a şti că ai ajuns sănătoasă acasă, mai ales acum, când trăiesc singură la Paris", mărturiseşte Anouchka. Score: 0,28
IRSN: Următoarele 48 de ore sunt cruciale la Fukushima În China, mesaje alarmante au fost trimise pe internet şi prin SMS, dar autorităţile au asigurat că nici un nivel anormal de radioactivitate nu a fost detectat în ţară. Score: 0,28
Cum poţi să trimiţi SMS-uri gratis În cazul în care ai rămas fără credit la telefon şi ai nevoie să contactezi pe cineva urgent sau pur şi simplu vrei să mai faci economie, există mai multe site-uri de unde poţi trimite SMS-uri fără să te coste absolut nimic. … Avantajul este că poţi trimite sms în mai multe ţări. Score: 0,93
Oana Zăvoranu a hotărât, nu poate fi părăsită! "Nu s-a născut bărbatul care să mă părăsească pe mine", a dezvăluit Capatos ce-i scria Oana Zăvoranu într-unul din SMS-urile primite în timpul emisiunii. Score: 0,31
„Românii au talent” continuă să încânte publicul Câştigătorul va fi ales de public, prin SMS, iar marele premiu este de 120.000 de euro. Score: 0,28
Roberto Vecchioni, învingătorul Festivalului de la San Remo 182.000 de voturi, 130.000 de SMS-uri şi 52.000 de apeluri pe telefonul fix. Score: 0,28
Tatăl lui Teo Trandafir nu mai are veşti de la fiica sa Nu îi mai răspunde nici la telefon, nici la sms-uri. … Am înţeles că nu mai poate vorbi şi nici nu răspunde la sms-uri. Score: 0,31
Actualitate O conversaţie la telefon sau una pe Internet este mai bună decât o partidă de sex Mesajele telefonice reprezintă modalitatea preferată de a ţine legătura cu celălalt, bărbaţii folosind de 39% mai mult SMS-ul decât telefonul pentru a suna, iar femeile de 150% mai mult. Score: 0,31
Actualitate Vişan s-a făcut foc şi pară la „Ora de Foc” După o discuţie aprinsă cu social-democratul Valeriu Zgonea, referitoare la modul în care se împart banii în teritoriu în funcţie de culoarea politică, Gelu Vişan a fost sfătuit prin intermediul unui SMS să se calmeze. … Alexandru să primească un SMS. Score: 0,31
Actualitate Extern Regimul Mubarak instigă la linşarea jurnaliştilor străini 136488-Vodafone-obligat-de-autoritatile-egiptene-sa-dea-SMS-uri-pro-guvern" target="_blank">Vodafone, obligat de autorităţile egiptene să dea SMS-uri pro-guvern </a> </p> <p> <a href="../ Score: 0,63
Actualitate Extern Vodafone, obligat de autorităţile egiptene să dea SMS-uri pro-guvern Vodafone Group PLC a declarat la Londra că autorităţile egiptene au folosit legile de urgenţă pentru SMS-uri pentru clienţii săi.Compania britanică a spus că nu a avut nici capacitatea de a schimba conţinutul mesajelor, catalogând practica "inacceptabilă", şi a spus că a protestat în faţa autorităţilor din Egipt. Score: 0,83
Business Economie Băncile au cheltuit 1,5 milioane de euro în 2010 pentru a da sms-uri datornicilor Anul trecut, băncile, instituţiile financiare nebancare şi cele de recuperare le-au trimis românilor sms-uri în valoare de peste 1,5 milioane de euro. Score: 0,81
Actualitate Divorţul dintre Eva Longoria şi Tony Parker a fost finalizat Conform presei americane, Eva Longoria a găsit sute de sms-uri pe telefonul lui Tony Parker din partea soţiei unui coechipier al acestuia. Score: 0,29
Actualitate Editorial Ce este de făcut Dau SMS-uri şi vorbesc despre ce e de făcut oare în România. Score: 0,28
Social „Cei care nu aveţi locuinţe vă veţi muta în palatele poliţiştilor” Apoi, Partidul Poporului nu va fura bani când va ajunge la putere, nu este subvenţionat de la stat, iar cei care vor identifica membri ai altor formaţiuni politice din România infiltraţi în rândurile PP pot trimite un SMS la 1333, „aşa precum v-aţi obişnuit să semnalaţi aceste lucruri". Score: 0,28
Actualitate Editorial Regele cu capul spart Şi atunci cum se face că au explodat SMS-urile, căsuţele de mail, forumurile şi reţelele sociale în cîteva ore? Score: 0,28
Actualitate Şi-a anunţat sinuciderea pe Facebook, iar niciunul dintre prieteni nu a intervenit "Nimeni nu mi-a spus nimic despre asta până în ziua următoare, când am primit de la fiica mea un sms cu textul «Am nevoie de ajutor!». Score: 0,28
10 produse Google de care am și uitat Utilizatorii trebuiau să trimită un SMS cu locația lor către sistem, care la rândul său îi anunța ce prieteni, prieteni ai prietenilor sau locuri interesante se află prin preajma lor. Score: 0,28
Etnobotanicele de partid si de stat …vindea ingrasamant de plante,la plicuri de 1 gram cu livrari gratuite la domiciliu.Profitand de conjunctura favorabila, Rotaru a organizat concursuri prin care in urma unui SMS cu numele drogului preferat, trimis la numarul 1263, cu un tarif 3 euro/apel , are sansa sa castige 10 plicuri cu praful preferat. Score: 0,28
Regina Deneuve Recunoaşte şi câteva lucruri care îi provoacă repulsie, cum ar fi toate insectele, unele cuvinte ca „bisous" (pupici) şi limbajul SMS-urilor, pentru că „fac parte dintre cei care pun accente în acest tip de mesaje". Score: 0,28
În cinci luni, STS a cumpărat SMS-uri de 1,45 milioane euro SMS-urile, transmiterea de date mobile şi schimburile de date electronice au fost cumpărate de la toţi operatorii de telefonie de pe piaţa românească: Orange, Vodafone, Romtelecom, Cosmote, RCS&RDS şi Telemobil SA. Score: 0,88
Borbely: Opoziţia exagerează Vice-preşedintele executiv al UDMR condamnă practicile Opoziţiei: "E şi penibil să trimiţi sms-uri şi să îndemni ca de exemplu astăzi să nu participe la citirea moţiunii. Score: 0,29
Băsescu ori e beat, ori nu știe Procurorii și serviciile secrete în regimul Băsescu investighează și interceptează computere și mail-uri, telefoane, convorbiri și sms-uri, fără a avea mandat de la judecător, adică ilegal. Score: 0,28