Social-democraţii, în căutarea puterii! Provocarea adevărată a lui Năstase a fost, însă, făcută prin intermediul departamentelor de specialitate ale partidului, departamente pe care le şi controlează, în calitate de preşedinte al CN. Score: 0,28
Codul Fiscal dă dreptate angajaţilor de la Finanţe (6) Aprobarea stimulentelor în cazul unităţilor administrativ-teritoriale se face de către ordonatorul de credite, la propunerea conducătorului compartimentului de specialitate. Score: 0,30
Blocaj total la Camera Deputaţilor El a precizat că pe masa de lucru a Biroului permanent se află un număr de aproximativ 140 de proiecte lege şi iniţiative legislative care trebuie să fie transmise la comisiile de specialitate pentru raport. Score: 0,29
Bjork, Radiohead, Muse şi Lady Gaga ar putea concerta în România Artiştii enumeraţi apar pe lista de concerte viitoare a unui site românesc de specialitate, eventim.ro. Score: 0,29
„România după criză. Reprofesionalizarea” În afara unor cărţi din domeniul matematicii, specialitatea sa, Mircea Maliţa este şi un strălucit reprezentant al viitorologiei, domeniu în care a publicat iarăşi mai multe volume. Score: 0,28
Caravana clienţilor nemulţumiţi a mers la sediile partidelor politice Oamenii speră ca reprezentanţii partidelor să nu aprobe mâine în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor modificări la Ordonanţa 50 care priveşte creditele bancare. Score: 0,29
Petrom Service plătea servicii de „pregătire a computerelor şi imprimantelor pentru iarnă” Contractul, încheiat la 1 iulie 2006, presupunea ca cea de-a doua să furnizeze pentru client servicii de întreţinere, asistenţă de specialitate şi mentenanţă pentru echipamentele IT. Score: 0,29
Tom Cruise, din nou alături de Jack Nicholson într-un film Potrivit presei americane de specialitate, Tom Cruise ar fi semnat deja pentru acest rol, iar Jack Nicholson se află în negocieri avansate cu producătorii filmului. Score: 0,29
Procurorii George Bălan şi Elisabeta Drăguţ au mape profesionale cu probleme Radu Chirita de la Facultatea de Drept din Cluj, prin care se dezvăluia faptul că procurorul Elisabeta Drăguţ le-a furat un articol de specialitate, pe care l-a publicat tot în revista „Dreptul" (nr.12/2005). Score: 0,28
A fost externat şi ultimul bebeluş rănit în incendiul de la Giuleşti Vorbesc despre faza intrauterină pentru că vorbesc despre copii născuţi prematur, aşa cum sunt consideraţi în literatura de specialitate", a mai povestit Dan Enescu. Score: 0,29
Cioacă a spus că îi lasă moştenire fiului său chiloţii Elodiei De asemenea, din cabinetul de avocatură al Elodiei Ghinescu au dispărut bunuri precum: cărţi de specialitate, diplome, mobilier şi laptop. Score: 0,28
Imnul naţional ar putea fi cântat în şcoli Iniţiativa urmează să intre în dezbaterea comsiilor de specialitate. Score: 0,29
Ilegalităţile continuă în Camera Deputaţilor. Opoziţia intră în grevă Se pare că de această dată Opoziţia va intra iremediabil în grevă parlamentară urmând să nu se mai prezinte nici la lucrările comisiilor de specialitate. Score: 0,28
Tom Hanks va produce un serial animat inspirat din „Star Trek” Tom Hanks, care a produs recent, împreună cu Steven Spielberg, mini-seria de televiziune "The Pacific", bine primită de public şi de criticii de specialitate, a oferit presei americane o serie de detalii despre următorul său proiect: un serial animat de 20 de episoade, fiecare dintre acestea având o durată de… Score: 0,29
Au început înscrierile pentru Eurovision 2011 Preselecţia va avea loc în 9 – 10 noiembrie, când un juriu de specialitate va alege 12 – 17 piese ce vor intra în Selecţia Naţională Eurovision 2011. Score: 0,28
Guvernul calcă pe justiţie "Drepturile de natură salarială stabilite în favoarea personalului din cadrul Secretariatului General al Guvernului şi al structurilor, organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale şi instituţiilor publice finanțate prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, prevăzute prin hotărâri judecătorești… Score: 0,29
Meditaţie în mers între credinţă şi artă Bucătăria se bazează pe carne, mielul suculent fiind principala specialitate. … Fiecare bar din oraş este cunoscut printr-o specialitate. … Friptura de miel preparată pe cărbuni e specialitatea zonei, alături de "alubias" (rinichi cu fasole) şi "nigas de pastor". Score: 0,30
Atribuţiile de control ale primăriilor, preluate de foştii gardieni publici …Internelor, aceştia vor fi nevoiţi, în noua calitate de poliţişti locali, să urmeze un alt curs de formare iniţială, tot pe o perioadă de trei luni şi tot în instituţii de specialitate ale MAI. Score: 0,29
PSD va propune un Guvern cu 13 ministere şi patru miniştri delegaţi Cele trei cote de impozitare figurează deocamdată ca propunere a departamentelor de specialitate, acestea putând fi, potrivit surselor citate, modificate în urma discuţiilor cu organizaţiile judeţene, în sensul majorării cotelor de impozitare la 16, 20, respectiv 25%. Score: 0,29
„Eroinele mele iubesc cu patimă” Avem o avanpremieră la Nisa, pe 28 suntem la Nemours, un oraş apropiat de locul în care am filmat, pe 29, la Paris, avem o zi întreagă de interviuri cu presa de la revistele de specialitate, cât şi de la televiziuni, iar pe 30 suntem la Lyon. Score: 0,28
Seria „Star Wars” va fi relansată în versiune 3D din 2012 Cea mai populară serie SF din istoria cinematografiei, "Star Wars" (Războiul Stelelor), va fi relansată în versiune 3D începând din 2012, potrivit presei internaţionale de specialitate. Score: 0,29
PDL se opune creşterii natalităţii După intervenţia lui Adomniţei, deputaţii PDL nu au mai avut curajul să atace proiectul şi, la propunerea UDMR, acesta a fost retrimis la comisia de specialitate. Score: 0,29
Dosarul lui Dorin Tudoran (I). Relevanţa unui dosar de securitate Contactele cu cetăţeni străini atât în ţară cât şi în afară, dintre care unii cadre sau agenţi ai serviciilor de specialitate americane, coroborat cu faptul că prin postul pe care-l ocupă este un instrument al politicii externe române, are acces la date şi documente ce nu sunt destinate… Score: 0,28
O replică la afirmaţia: ”Se trezesc şi generalii Armatei României” Când am aflat că parlamentarii din comisiile de specialitate au luat cunoştinţă despre acele principii numai din articolul meu, mi-a fost greu să cred că nu au nicio documentare oficială de la M.Ap.N. Score: 0,28
Concertul de la Bucureşti al lui Richard Marx a fost anulat Kenny Rogers avea să se convingă şi el de talentul tânărului artist, Richard compunând la acea vreme pentru el două piese, "Crazy" şi "What About Me", ambele cu succes în clasamentele de specialitate. Score: 0,29