În lumea Thaliei Rolul îi prieşte Tamarei Buciuceanu, care ştie să conducă spre schimbările de situaţie şi stoarce comedie din orice. Score: 0,34
Un biograf al mentalităţilor româneşti de adâncime: Petre Pandrea Ocupaţia favorită este aceea de a „stoarce plăceri din hoitul său, ca dintr-o lămâie”. Score: 0,33
Actualitate Editorial Obedienţii Ocupaţia princiară a obedientului are tot un caracter digestiv, stimulul aflându-se „de la buric în jos”, iar calea regală a caracterului său porneşte de la buze, trece prin esofag la intestinul gros, obişnuind a „stoarce plăceri din hoitul său, ca dintr-o lămâie”. Score: 0,34
Culesul viilor în „Jurassic Wine” Sub soarele mediteranean, strugurii ajungeau la un conţinut foarte mare de zahăr, încurajat prin recoltarea târzie şi amplificat adesea prin semi uscarea ciorchinilor înainte de stoarcere. Score: 0,32
Actualitate Editorial Intelectuali fără acoperire Ocupaţia favorită este aceea de a „stoarce plăceri din hoitul său, ca dintr-o lămâie” filosofală. Score: 0,35
Actualitate Editorial În mesajul de Paşte, PF Daniel ar putea să le ceară românilor bani De atunci, Preafercitul nu a iertat nici o sărbătoare religioasă de a mai stoarce nişte bani de la români. Score: 0,36
Lifestyle Sănătate Ingrijirea bebelusului: Cele mai populare 5 intrebari despre alaptare Stoarceti putin lapte si ungeti suprafetele care va dor cu el. Score: 0,35
Actualitate Editorial Confuzia valorilor Un regim anacronic, ce parazitează România şi o stoarce de vlagă, le-a încurajat şi extins continuu în ultimii trei ani. Score: 0,34
Premiere incitante Toţi ne luptăm să călărim această lume mediocră, nesărată, să-i stoarcem resursele şi să fugim cât vedem cu ochii. Score: 0,32
Actualitate Mafia a devenit cea mai mare „bancă” din Italia, înregistrând profit de peste 100 de miliarde de euro O bancă ce pune presiune şi stoarce de bani mii de mici companii, informează un raport al grupului SOS Impresa, citat de Reuters.Cămătăria a devenit o "urgenţă naţională", scrie raportul grupului anti-crimă organizată SOS Impresa. Score: 0,39
Exercitii pentru brate: Cum sa-ti tonifici musculatura mainilor in 10 minute Dorinta de a avea brate de invidiat paleste in fata temerii ca exercitiile pentru brate ii vor stoarce si de ultima picatura de energie sau ca va trebui sa petreaca prea mult timp tragand de fiare. Score: 0,37
Care sunt planurile României? Au prioritate doar acele domenii din care se pot stoarce bani pentru conturi personale sau pentru cheltuieli electorale. Score: 0,35
Câtă onorabilitate are „onorata”? Lunga colectă de titluri într-ale cetățeniei din urbele chinuite de tot felul de granguri porniți să-i pupe mâna pentru a-i stoarce banii din pix nu-i decât o disperată nevoie de spoiala onorabilității. Score: 0,35
Agapă marinărească pe banii românilor Funcţia şi prezumţia de omenie îi dau dreptul de a stoarce nişte emoţii. Score: 0,35
Realitatea prostiei sociale vs salvarea generaţiilor tinere Ocupaţia favorită este aceea de a „stoarce plăceri din hoitul său, ca dintr-o lămâie". Score: 0,33
Contractele secretizate cu JICA, semnate de Băsescu, protejate de Mircea Banias Presa locală şi centrală au semnalat soluţia ingenioasă descoperită de agenţie pentru a stoarce bani din piatră seacă pe termen lung. Score: 0,33
3 motive pentru care “managementul privat” e o diversiune Un manager poate stoarce profit pe termen scurt sacrificând rezultatele pe termen lung. Score: 0,35
Una vorbim, alta fumăm Gabriela Mladin de la Jurnalul National ne prezinta cateva cifre care ne demonstreaza ca daca esti smecher, poti stoarce bani de la bugetul statului fara a obtine nici un rezultat palpabil. Score: 0,32
Psihologia obedienţei Ocupaţia princiară a obedientului are tot un caracter digestiv, stimulul aflându-se „de la buric în jos", iar calea regală a caracterului său porneşte de la buze, trece prin esofag la intestinul gros, obişnuind a „stoarce plăceri din hoitul său, ca dintr-o lămâie". Score: 0,35
Televiziunile joacă tare: Dacă LPF nu scade preţul, nu mai licităm! Visul şefilor de a stoarce mai mulţi bani de la televiziuni este pe cale să se spulbere. Score: 0,38
„Macbeth”, pe scena mare a Teatrului Naţional din Bucureşti Oricât i-ar repugna lui Radu Penciulescu viziunea spirituală, nu cred că poţi stoarce un text de mister şi de spirit ca brânza de zer într-o sedilă. Score: 0,33
Sorin Blejnar, regina diversiunilor periculoase Si cum Basescu nu are greturi in a abandona vreodata vreun moment de criza fara a-l stoarce la maxim in folos propriu, imaginati-va ca transferul s-ar fi produs , extremistul ar fi ajuns la destinatia obligatorie la care fusese "condamnat" de catre imbecilul Blejnar… Score: 0,34
Traian Băsescu ştie tot Cine stoarce mai mult este mai util puterii şi mai abitir protejat! Score: 0,35
Ponta: Doamnele lui Băsescu şi Stolo au sărit cu Hermesurile şi Vuitoanele pe mine Dar eu fac pe surdul şi zic în continuare tot ce îi supără, despre Mafia pedelistă care stoarce milioane din vami şi administraţii financiare", avertizează social-democratul. Score: 0,35
Cine face pe surdul? Dar eu fac pe surdul si zic in continuare tot ce ii supara, despre Mafia pedelista care stoarce milioane din vami si administratii financiare. Score: 0,34