Mâna albă (62) Despre domeniul Levantinului bântuiau legende mai cumplite decât orice amenințare și chiar și hoardele venite de departe erau din vreme prevenite de grozăviile ce-i primejduiau pe cei ce încălcau tabuurile locului. Score: 0,28
Mâna albă (60) Iar oamenii – păstrând un tabu tot mai sever de a nu discuta despre Levantin – își explicau întâmplările fioroase din cimitir păstrând toate cele trei variante: în cripta unde și-a găsit lăcașul familia Groparului se vedea din când în când lumină – atunci, probabil, se întâlneau acolo complicii. Score: 0,31
Mâna albă (56) Singurul său noroc era că superstițiile începeau să funcționeze și în legătură cu persoana lui și lumea prefera să instituie și să accepte un tabu în jurul groparului, tabu care, chiar dacă nu-l proteja întru totul, îl făcea să nu fie deranjat. Score: 0,32
Oravița, un bârlog pentru Urșii lacomi – IV Reabilitările sunt un subiect tabu pentru Primăria Oraviţa, iar de aceste reabilitări nu poate beneficia funcţionarul simplu, ci doar consilierii personali ai primarului sau alte persoane agreate de… Score: 0,30
Mâna albă (53) în sprijinul acestei convingeri, Păgânul amintea numeroasele superstiții încetățenite sau intime, toate constituindu-se într-un fel de religie fiindcă presupun tabuuri, mici ritualuri și gesturi secrete. Score: 0,29
Mâna albă (41) Asemenea legende au avut darul de a-l feri pe Al Patruzeci și cincilea de timpuriu de o mulțime de necazuri: un tabu îi înconjura ființa și renumele că ar fi fost un membru marcant al Mâinii Albe oferea tot felul de adăugiri faimei sale. Score: 0,29
Mâna albă (35) Este, de altfel, una dintre ultimele consemnări ale Mâinii Albe și faptul că autorul nu are curajul să pomenească numele confreriei dovedește spaima împrăștiată de ea încă în evul mediu, astfel încât, la fel ca și în privința altor grozăvii sau însemne superioare, un tabu sever împiedica pe oricine s-o invoce în mod direct. Score: 0,30
Mâna albă (32) Moartea propriu-zisă a lui Daedalion din anul 630 nu s-a bucurat de multe comentarii, un tabu discret acoperind în curând personajul. Score: 0,29
ONG-urile: de la cauze nobile, la pungășii Considerată până nu demult un tabu, decizia nu au stârnit deloc nemulțumirea publicului, care a realizat în ultimii ani că nu există deloc independență în așa-numitele organizații ”independente”. Score: 0,30
Mâna albă (13) Mai târziu, un tabu a interzis pomenirea capelei demolate până în temelii, denumirea i-a fost ștearsă din toate cărțile, iar pe locul respectiv a fost ridicat un edificiu laic. Score: 0,30
Franța va mai fi oare Franța? Abordarea lui Marion Marechal este un tabu în politica franceză. Score: 0,30
Mâna albă (7) Cesaire din Arles pretinde că Al Patruzecilea era o „tabula rasa” în ziua când a ajuns la mănăstire și că doar un grai (neîngrijit și acela) și vagi deprinderi de supraviețuire l-ar fi deosebit de un „animal barbar”. Score: 0,29
Mâna albă (5) în scris, argumenta Idace, soluția „ph” pentru ,,f’ n-a fost decât o măsură menită să instituie un tabu ce nu a fost explicat. … Mâna Albă își avea „prestigiul” ei foarte concret, iar Ef era un tabu, un blestem ce venea ca o pedeapsă divină. Score: 0,31
Mâna albă (4) (Sau nu s-a priceput încă nimeni să caute, să pună întrebarea potrivită?) O ipoteză – ascunsă după mai multe tabuuri – insinuează că însuși Mâna albă ar fi fost ctitorul mănăstirii. Score: 0,28
Oul de Aur (58) …nimeni în preajmă, devenea dintr-un fals Don Juan o adevărată Statuie a Comandorului: era faza cînd își făcea mii de reproșuri, cînd înăsprea și mai drastic toate tabuurile, unele de-a dreptul absurde și masochiste, cînd prelua asupra sa orice vină imaginabilă, cînd ridica un abstract chip ideal al femeii pe cele mai înalte culmi…. Score: 0,28
Oul de Aur (57) Cel mult, totul era legat de un cod bazat exclusiv pe un foarte personal sistem de superstiții și tabuuri.5 Dar Secundus nu era o excepție, iar subordonarea universului lui superstițiilor îi conferea un renume mai degrabă pozitiv. Score: 0,28
Cine se așază pe tronul lui Merkel Acesta prevede ca CDU să nu prezinte candidați în Bavaria, iar CSU să facă la fel în restul țării.„Dacă Söder vrea să-și impună candidatura pentru postul de cancelar, dacă vrea să distrugă CDU, atunci implementarea CDU în Bavaria nu mai poate fi un tabu”, a spus Radike. Score: 0,30
Oul de Aur (40) Movila aceasta ar fi rămas un loc tabu mai tîrziu, fiindcă de acolo „s-ar fi putut privi în mai multe direcții ale timpului infinit", frază golită azi de sens. Score: 0,29
Pandemia covid: să se schimbe totul, ca totul să rămână la fel ”Pandemia de covid-19 a obligat guvernele și instituțiile internaționale să recurgă la măsuri economice „radicale”, care ar fi fost considerate un tabu în urmă cu doar un an. Score: 0,30
Președintele, sesizat în legătură cu Instit. Holocaustului Studierea sau abordarea subiectului „Holocaustului din România„ este un subiect tabu, destinat exclusiv unor „aleși”, care poate deveni un pericol pentru orice cercetător „ne-evreu”, în condițiile în care inclusiv unii academicieni ai României… Score: 0,29
Vincentiu Babeș – viața și activitatea unui patriot bănățean Din 1863-1869 a fost președinte al Tabula Regia în Pesta. Score: 0,29
Cei o sută, Ecce Homo (34) Acesta n-a fost un personaj tabu, nici o figură conspirativă, despre el s-a vorbit deschis și cine a vrut a putut să și polemizeze cu el. Score: 0,29
Cum se apără șefa TVR în scandalul cu Puterea Nimic nu este tabu când vine vorba de umor. Score: 0,30
Cei o sută, Ecce Homo (5) Dar dacă tot am încălcat acum acest tabu, putem să mai spunem și că încercările unor analiști de a-l da pe Iustitius mort alături de cei trei sute de adepți ai lui T. Score: 0,30