Actualitate Extern Republica Moldova, speranțe la Eurovision „Este un volum mare de informații în care procurorii din R. Score: 0,25
Actualitate Reacția mediului de afaceri după anunțul programului Rabla 2026: „Are câteva prevederi bizare” „Industria auto a scăzut ca volum, avem o scădere de producție de circa 6% pe primele trei luni ale acestui an, strâns legată și de evoluția pieței auto europene pe primele luni ale acestui an. Score: 0,25
Actualitate Extern China învață din experiența Statelor Unite în Iran. Analiză CNN În eventualitatea unui astfel de conflict în Taiwan, analiștii susțin că APE se poate compara atât cu SUA în ceea ce privește tehnologia militară sofisticată, cât și cu Iranul în ceea ce privește producerea de drone de mare volum, la costuri mici. Score: 0,25
Economie Recomandările editorilor România vinde bulgarilor energie ieftină, la prânz, și o importă seara de șapte ori mai scumpă Totul în condițiile în care valoarea importurilor ar fi fost de mai multe ori mai mare decât cea a exporturilor, deși volumele energetice au fost relativ apropiate. Score: 0,25
Editorial Vocea conservatorilor „Gândire critică” sau discernământ? I-am scris cum câțiva ani domnului Liiceanu pentru a-l încuraja să structureze o deliberare în jurul acestei idei, eu neavând volumul filosofic necesar. Score: 0,25
Actualitate Cultură Lecția de jurnalism pe care ne-a lăsat-o Ion Rațiu. Presa liberă începe cu dreptul de a nu fi de acord Acum câțiva ani, Editura Corint m-a invitat să vorbesc la lansarea unuia dintre volumele Jurnal semnate de Ion Rațiu, alături de fiul domniei sale. Score: 0,25
Cultură Recomandările editorilor 35 de ani de Cotidianul: Fiul lui Ion Rațiu despre lupta, frica și speranța din spatele primului ziar liber al României De aceea, cred că accentul trebuie pus pe folosirea cât mai bună a mediului digital și a rețelelor sociale, însă prin creșterea volumului de articole de opinie bine argumentate, nu doar prin scurte „sound-bite”-uri de știri. Score: 0,25
Sănătate Institutul BrainMap lansează trei ghiduri despre ADHD, autism și tulburările de limbaj, în format ebook și audiobook Diana Nemeș, cele trei volume aduc laolaltă experiența clinică directă, studii de caz reale și explicații clare despre felul în care funcționează creierul în aceste condiții. … ADHD, dincolo de etichete și stereotipuri Volumul dedicat ADHD-ului, „Ce este, de fapt, ADHD-ul? Score: 0,26
Actualitate Politică Majoritate covârșitoare: 71,9% dintre români susțin unirea cu Republica Moldova …ie: datele cercetării „Percepția românilor cu privire la Republica Moldova” au fost culese în perioada 14-21 aprilie 2026 prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, aleator, fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată… Score: 0,25
Recomandările editorilor România șanselor inegale: educație, discriminare și soluții Invitații acestei ediții sunt Gelu Duminică, sociolog și autor al volumului „Dacă nu ești cuminte vine țiganul și te fură”, și Carmen Andreșoi, director executiv al FDP – Protagoniști în Educație, organizație care lucrează anual… Score: 0,25
Editorial Recomandările editorilor Teren neutru Cursul euro atinge maxime istorice: de ce criza politică este un pericol pentru moneda națională Volumul uriaș de active în moneda națională care pot fi convertite rapid în valută reprezintă o vulnerabilitate majoră. Score: 0,25
Justiție Judecătoria Urziceni în blocaj total Și unde mai poți găsi energia pentru eforturi supraomenești când peste volumul inuman de activitate și condițiile improprii de muncă se adaugă și disprețul din exterior?” Score: 0,25
Sănătate Pandemie de limfedem în lume Ne uităm la patologie și ne gândim cum putem aduce acest volum imens de lichid pe calea normală, corectă, din nou. Score: 0,25
Actualitate Numărul de paturi din spitale va fi redus cu 20% la 01.04 a fost încheiat un act adițional pentru Programul Național de Oncologie (cost-volum) în valoare de 12.272.000 lei; * Score: 0,25
Actualitate Social Poţi reuşi în viaţă prin muncă, fără pile şi relaţii? Ce cred românii SONDAJ Volumul eşantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste. Score: 0,25
Economie Recomandările editorilor Social Obligați să muncească de 1 mai. Cine sunt românii care NU au voie să-și ia liber Restaurantele, hotelurile și terasele funcționează la capacitate maximă, ceea ce înseamnă un volum mai mare de muncă pentru angajați. Score: 0,25
Social SONDAJ Valorile umane ale românilor. Moralitatea, dependentă de credință Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Score: 0,25
Editorial Teren neutru Rățoială jurnalistică Cum zicea Dimitrie Cantemir cu sute de ani în urmă „Lucrul părerii/Părere naște” (Făclia adevărului din volumul „Poemele Inorogului”). Score: 0,25
Actualitate EXCLUSIV Fostul șef al SGG, acuzat că a lăsat „multă treabă nefăcută” la guvern. Cum răspunde acesta „Dacă după atâtea luni petrecute în SGG nu a înțeles care este volumul de muncă și de abia acum deslușește lucrurile, e de rău. Score: 0,25
Politică Recomandările editorilor UPDATE Moțiunea PSD-AUR a fost depusă. Bolojan, acuzat de asocieri de „origine nazistă” DOCUMENT În primele două luni ale anului 2026, volumul cifrei de afaceri din serviciile prestate populației a scăzut cu 10,7%. Score: 0,25
Actualitate Economie Cerere record la Wizz Air pentru sezonul estival Această evoluție pozitivă vine pe fondul unui context dificil în industrie, unde competitori precum TUI Group și easyJet au raportat deja o diminuare a volumului de rezervări. Score: 0,25
Actualitate Priviri curioase în dosarele Securităţii (V): Afaceri misterioase în exterior? Astfel, la 11 iulie 1968, în cadrul amplei acţiuni de supraveghere, prin intermediul tehnicii operative, a celui care a scris cunoscutul volum „Ardealul, pământ românesc (Problema Ardealului văzută de un american)”, Score: 0,25
Actualitate Cultură Reforma Spirituală în Era Inteligenței Artificiale Digitalizarea Sacrului: Biblia și Liturghia în Era Mobilității În Imperiul Inteligenței Artificiale, accesul la divinitate nu mai este condiționat de prezența fizică a unei cărți voluminoase sau de deplasarea obligatorie într-un spațiu geografic fix. Score: 0,25
Cultură Recomandările editorilor „Taxa pe citit” Ministerul Culturii vrea extinderea timbrului literar la toate cărțile Taxa de 2% din prețul de vânzare al unei cărți ar urma să fie aplicată tuturor volumelor publicate în România, nu doar celor de beletristică, așa cum se întâmplă în prezent, scrie Edupedu. … Practic, orice volum vândut ar putea include această contribuție suplimentară de 2%. Score: 0,26
Lifestyle Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a reautorizat comercializarea IQOS ca produs din tutun cu risc modificat Deși niciun produs din tutun nu este lipsit de riscuri, un volum tot mai mare de date din utilizarea în condiții reale – inclusiv din piețe precum Japonia – arată că disponibilitatea produselor din tutun încălzit a fost asociată cu reduceri semnificative ale consumului de țigări combustibile. Score: 0,26