Sechestarea din Chiajna! Misiune încheiată

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că bărbatul a (…)

De (N.C)
Sechestarea din Chiajna! Misiune încheiată

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că bărbatul a (…)

UPDATEPoliţiştii au soluţionat criza bărbatului baricadat în casă cu fetiţa sa; în urma activităţii de negociere a Poliţiei Române, fata sechestrată în casă se află în custodia poliţiştilor, în afara oricărui pericol, iar bărbatul se află în custodia Poliţiei, anunţă Biroul de presă al IGPR.

„Operaţiunea Poliţiei Române din Chiajna s-a încheiat. În urma activităţilor derulate în cadrul operaţiunii, nici fetiţa, nici bărbatul şi nici forţele de ordine nu au suferit vătămări. Scopul misiunii a fost îndeplinit”, precizează sursa citată.

Operațiunea polişţiştilor continuă, vineri, în cazul bărbatului din Chiajna, judeţul Ilfov, care s-a baricadat în locuinţă cu copilul său de 5 ani, după ce şi-a agresat soţia şi a alungat-o. 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a declarat, vineri, că bărbatul a avut grijă de fetiţă, nefiind rănită.

”Bărbatul a avut grijă de minoră, minora nu a suferit vătămări corporale, bărbatul nu a fost agresiv cu aceasta. De asemenea, negociatorii Poliţiei Române au deschis un canal de comunicare cu acesta încă de aseară, au comunicat permanent, în mod direct, cu bărbatul care până la această oră nu are revendicări. Ceea ce este important de precizat este că bărbatul are grijă de minoră, nu a suferit minora leziuni corporale, se află în afara oricărui pericol la acest moment şi, de asemenea, acesta a solicitat hrană pentru minoră, hrană care i-a fost dusă de către negociatorii Poliţiei Române, i-a fost oferită. Ceea ce doresc să subliniez este că Poliţia Română, prin structurile prezente la faţa locului, doreşte o soluţionare amiabilă a acestui eveniment, drept pentru care desfăşurăm toate activităţile din competenţă”, a afirmat Drăgan.

Incidentul are loc în Chiajna, din cursul după-amiezii de joi.

Poliţiştii din Ilfov au fost anunţat de o femeie că a fost agresată fizic de soţul său şi alungată din locuinţă, după care bărbatul s-a baricadat în casă împreună cu copilul de cinci ani.

Bărbatul a ameninţat că aruncă în aer apartamentul cu o butelie, dar nu a făcut solicitări.

Foto: observatornews.ro

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. De ce i se permite sa detina butelie de gaze?
    Obligatia este sa se instaleze pompe de caldura.
    Salvarea de planeta are intaietate prioritara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate