Șeful NATO: Rusiei nu trebuie să i se permită să câştige

Războiul din Ucraina este cel mai periculos moment pentru Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace, iar Rusiei nu trebuie să i se permită să câștige, a declarat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, potrivit Reuters.

Pentru a împiedica Moscova să reușească, NATO și țările membre ar putea fi nevoite să continue să sprijine Ucraina cu arme și alte tipuri de asistență pentru o perioadă lungă de timp, a spus Jens Stoltenberg

„Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu reușească”, a declarat Stoltenberg într-un discurs susținut în Norvegia, țara sa natală.

El a spus că ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” este de fapt un atac la adresa actualei ordini mondiale. Stoltenberg a declarat că alianța trebuie să împiedice extinderea războiului.

„Aceasta este cea mai periculoasă situație din Europa de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace”, a spus el.

„Dacă președintele (Vladimir) Putin se gândește măcar să facă ceva similar cu o țară NATO, așa cum a făcut cu Georgia, Moldova sau Ucraina, atunci toată NATO va fi implicată imediat”, a spus Stoltenberg.

Recomanda
Author

26 de Comentarii

  1. NATO(tot SUA), a ucis sute de mii de copii, poate milioane, in toata lumea, inclusiv in Iugoslavia…
    Oamenii nu uita.
    NATO este o oeganizatie terorista si criminala…

  2. Mai multe fapte și mai puține vorbe. Rușii nu știu decât de frică. Trebuie trântiți cât mai repede și rău să le iasă fumurile din cap

  3. Idiot cu mintea închistată. Cum de o fi ajuns şef NATO, Geoană al nostru era de o mie de ori mai bun, era mai ponderat. Asta aţâţă războiul, suflă zi de zi în spusă să aprindă flacăra, n-are stare. Încă n-au murit toţi ucrainienii. Numai declaraţii belicoase aruncă pe trompetă, apoi spune că ruşii folosesc gazul ca armă politică, Ce idiot?

  4. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg are serioase probleme la mansardă. Auzi la idiotul:”Rusia nu trebuie lăsată să câștige”…parca ar fi la un meci de fotbal…

  5. ps : Stoltenberg având dreptate si când spune ca operatia speciala a Rusiei reprezinta un atac la actuala ordine internationala. A SUA (Bretton Woods). Actualmente, toate tarile – SUA, inclusiv -, platind gazul si petrolul rus în RUBLE. Rusia i-a dat, asadar, lovitura de moarte $-ului, simbolul ordinii internationale SUA (Bretton Woods). Tarile BRICS, care, cu toatele, au hotarât înlocuirea $ în platile internationale prin propriile lor monezi, fiindu-i, asadar, complice Rusiei în îngroparea ordinii internationale Bretton Woods. SUA fara contractele economice internationale-n $ , fara Arabia Saudita, petro$- ul, care Arabie Saudita le lasa balta, vrea sa adere la BRICS -, = o putere, cel mult, regionala. Declin al SUA (= Bretton Woods = Vestul mondial)-, vertiginos si definitiv. Tarile G7 încapatânându-se, totusi (pe banii contribuabililor) sa le sustina. Plus, asa cum spuneam mai sus, arsenalul militar american: veshted, absolut depashit. Ordinea mondialaa SUA mai însemnând si lovituri de stat peste tot în lume unde erau resurse naturale, adica haos social, TERORISMUL – islamismul radical de SUA a fost „inventat” în Afganistan, prin subventii masive -n $ liderilor islamisti, Ben Laden, inclusiv – mai ales ca agent CIA -, fiindca islamismul (fundamentalismul religios, în general) „lupta împotriva comunismului”. Din Afganistan, fundamentalismul raspândindu-se peste tot, în tarile arabe – , si CORUPTIA (în locul structurilor administrative distruse în statele-tzinta) si, dpdv de vedere al bogatiilor, jefuirea lor fara mila. + DICTATURA. A-ti mentine „democratia” prin BAZE MILITARE, peste tot, în lume, si ele – = ocupatie militara „globala” -, = DICTATURA.

  6. Stoltenberg agonizeaza, pe ultimii metri ai mandatului. Le lasa Ucraina cu limba de moarte prostanacului de Geoana si lui Robinette. Chiar daca are dreptate: Rusia nu poate sa câstige, asa ca UE sa moara de foame si de frig. Bratzu’ Destinului. Implacabilu’. ps Trump având dreptate si despre NATO: în stare de moarte cerebrala (din cauza ofiterilor superiori mediocru pregatiti profesional si ramoliti comandanti ai organizatiei, si sefilor de state foarte rai gospodari – cu munti de datorii, fiecare din tarile europene -, si care se-ncapatâneaza, ca prostul, daca nu-i si fudul, parca n-ar fi prost destul -, sa-l mai tzina înca-n viata, fiindca AVC-ul organizatiei tot nu-i pe banii lor personali, ci pe-ai prostilor de contribuabili). Dovada: SUA au pierdut toate razboaiele de dupa WW2, câstigat, si el, printr-un efect trompe l’oeil, cu ajutorul masiv al trucajelor Hollywood-ului. Armata SUA nefiind, de-atunci, decât o canava. Slab pregatita, cu soldati care nu vor sa lupte – dupa Vietnam, nu-i mai lasa nu numai familiile, dar nici natiunea americana-n întregul ei -, si cu „armament” ruginit, nefunctional, moralmente si practic perimat. Foarte bine, Vestul n-are decât sa continue, sapându-si cu DISPERARE – la fel mesajului lui STOLTENBERG -, propria groapa. Dupa UE-dezindustrializare, hop si NATO-dezarmare. @Paulian Ionescu : UrSSula von der Leyen + MACRON. Ultimul sperând ca, o data cu disparitia Germaniei ca mare putere europeana (tara fiind în colaps economic, actualmente, din cauza … sanctionarii Rusiei), s-o înlocuiasca Franta. Care importa gaz din fostele colonii (= îsi importa si islamismul = Marea Înlocuire rasiala de care vorbea si Victor Orban : fostele colonii franceze fiind, cu toatele, tari musulmane).

  7. Cum bre? Nu trebuie lasata sa castige? Cu cine vorbeste puriul? Foloseste metoda deja consacrata „fac prin tine pentru mine” si „scoate castanele din focul aprins de ei, cu mainile atora”! Breeee, toti care ‘puneti botul’, aveti grija ca va frigeti si ardeti mai ceva ca in spitalele din Romania!

  8. JENS STOLTENBERG este un IMBECIL care nu stie pe ce lume traieste „degeaba”!. El este un simplu amarat de EXECUTANT de ordine primite de la *STAPANI din UMBRA*…Grupul BILDERBERG.!!

  9. NATO (OTAN) nu reprezinta interesele cetatenilor ci doar apara averile oligarhiei ideo-masonice, in special a celei din zona anglo-americana a geopoliticii. Dar interesul marii majoritati a populatiei lumii, adica a acelor aproape 7.5 miliarde de oameni, a celor 95% din populatia lumii pe care oligarhia globalista a programat sa fie ucisa in diferite forme, victoria Rusiei le va salva vietile. De aceea marea majoritate a populatiei lumii care nu doreste sa fie ucisa de dragul poftelor satanice a oligarhiei mondiala ar saluta cu bucurie disparitia definitiva a NATO. Evident ca si oligarhia satanista trebue sa dispara pe vecie.

  10. Pe unde vine si trece nato lasa doar haos asta nu este în interesul nostru.Haosul ca politica este un mare pericol si o mare criza. Nu dorim asa ceva. Sa vina dar sa și plece de aici. NATO. Nu vrem sa murim ca prostii ca vrea nato asa…efort și saracie un timp îndelungat . Si in definitiv nato nu se justifica ka structura militară dupa desființarea urss. Deci nu are sens

  11. Acum cred ca am ajuns la concluzia ca de fapt adevaratii criminali care vor razboi si moarte in lume ,sint acesti americani ,impreuna cu nucleul din Comunitatea Europeana condus de Ursula von Der Leyen.I-ati auzit vreodata ca incearca prin metode diplomatice sa stinga acest conflict militar ? Nu ,ei vor tot timpul razboi si moarte ,probabil ca vor sa reduca populatia globului prin aceste metode de razboi ,cele cu vaccinarea nu prea le-a reusit .

  12. Ie-te plamărioară,. De parcă rusul e curios de permisiunea voastră de snobi belicoși..O luați cu toții in bot și cădeți grămadă, sigur,. Ați săpat o groapă in care singuri voi veți cădea…Această clasă politică occidentală ”democratică” de azi cu siguranță va fi pusă la zid..

  13. PACE,PACE,PACE..bă boule…asta vrea lumea și europa…stați dracului la masa tratativelor și până la urmă se va lega ceva!!…Nu mai alimentați naziștii regimului criminal din kiev ..
    Europa trezește-te!!..politicienii te bagă în dezastru economic, financiar, alimentar, energetic!!!..
    Vorba lui Napoleon ..Aux Armes !!

  14. Acum cred ca majoritatea romanilor au inteles cam cine sint adevaratii criminali ,care doresc un razboi si la fel sa ne puna noua, oamenilor viata in pericol.A-ti auzit pe unul din astia, sa incerce ca sa solutioneze acest conflict prin metode pasnice ,toti vor numai razboi si moarte .Poate o fi una din metodele prin care vor criminalii sa reduca populatia globala ,pt. ca prin vaccinare, nu le-a prea reusit sa o faca !

  15. America si NATO ne-au băgat intr-un rahat de nu mai stiu cum să ne scoată „neparfumați”. Dacă fac pace cu rușii se fac de râsul mapamondului, dacă vor continua, vor prăpădi inutil vieți omenești și resurse materiale necesare traiului decent al populației, plus că s-a terminat cu programul de protejare a mediului, pentru care ar trebui să conlucreze toate națiunile, mai ales cele mari si puternice, inclusiv rusia și china. Dar nu, noua ne trebuie razboi mondial intr-un moment când specialiștii ne spun că planta este în pericol și trebuie salvată, si odată cu ea si omenirea.

  16. Pai da…se pun in pericol interesele mafiei iudeomasonice globaliste sataniste rothchild/soros/schwabb…
    si interesele sodomistilor lgbt…

  17. Acum otanul a ajuns la granița Rusiei și vrea bază tip „kosovo&deveselu” in gubernie … dar ca să vezi tot politica Rusiei este ofesinvă ?❓???

  18. Astia umbla cu cocaina in buzunar.TOTI! Coana Ursula si subalternii,seful NATO si subalternii,institutii europene.Astea sunt declaratii rupte de realitate,fara logica,de sluga cuiva,razboinice,ambitii de nebun,etc.in fond declaratii de drogat.

  19. Până la ultimul urkHAIN !
    Hai, că se poate…
    Doar așa vom putea aplica apoi Legea Educației sau Legea popoarelor „indigene” din UrkHAINA.
    Altfel, două legi mustind de EUROPEISM !?

  20. Stoltemberg, sufer de sindrome de abstinenta acut. Interneazate la vreun centru elvetian de vindecare. Acolo se duc toti nobilii din Anglia, Europa, precum si printii arabi de la Gulf. Si in curind vor intra Biden, von der Leyen, Borrell si Putin

  21. Stai calm domnule Jens Stoltenberg,nu te excita atat de tare ca faci riduri ! Pe rusi nu o sa ii invingi niciodata ,indiferent cita tehnica ultra moderna va folosii TATO ! Va pierdeti timpul de pomana si mai puneti in pericol si intreaga planeta cu dorinta de a invinge pe rusi.Mai bine incercati sa gasiti modalitati de a face pace si nu la ce va ginditi D-vs. pt. ca nu aveti nici-o sansa de reusita mai ales acum cind sa format o alianta militara in care sint cele mai puternice tari din lume.NATO este un pitic in fata lor !

    • Momo, jignesti biata pasare, comparatia mai aproape de adevar este BOU, dar si acest animal este jignit comparindu-l cu acest nemernic.Eu spune : ” El a spus că ceea ce Moscova numește o „operațiune militară specială” este de fapt un atac la adresa actualei ordini mondiale. Stoltenberg a declarat că alianța trebuie să împiedice extinderea războiului.” Bai terchea – berchea de norvegian, Rusia va castiga oricum, chiar daca va transforma Ucraina in desert radioactiv. In ce priceste ” actuala ordine mondiala ” poate ai vrut sa spui ” actuala dezordine mondiala ! , este mult mai aproape de adevar.

  22. „Este în interesul nostru ca acest tip de politică agresivă să nu reușească”, a declarat Stoltenberg

    Dar politica agresiva a NATO trebuie sa reuseasca?! Din nou am auzit ceva despre care chiar americanii sustineau (mincinos) ca nu se va mai repeta… interventia NATO in Yugoslavia. Acuma cand a izbucnit ceva galceava in Kosovo, NATO imediat a sarit cu comunicatul ca e gata sa intervina. Deci nu e nicio greseala si nici exceptie n-a fost. NATO este o alianta militara agresiva menita sa impuna interesele occidentului.
    Iar fraierii pun botu’ la retorica NATO. Din ticalosie, din lasitate.

  23. Bre,ucrainii sunt disperati rau tare..Sunt pe foras.Au chemat inapoi pana si aia 3.800 de soldati din Kosovo la rezbel.E la mintea cocosului ca nu mai au oameni si apeleza la ultemele resurse.Ghi-ni-on.In schimb la rusnaci au inceput sa vina cu sutele la Ucraina,numai din o republica in cateva zile ,zic ziarele,au venit buluc vreo 800 odata pentru bani.La ei se formeaza un fel de garzi patriotice pe baza de voluntariat..Apei nea Jelenski de ce nu tipa sus si tare sa trimita Uniunea Europeana cocoseii care au fugit de armie ?Numai la noi pe sigur avem pe putin cateva mii de cocosei ucraini care au fugit manjind vamesii cu 2-3 mii de coco.Nea Jelenski -Liniuta atata stie de cere ,arme,arme,arme..si banet cacalau.Mari hahalere bre.Mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.