Senatorul stă în fața oglinzii bântuit de tot felul de gânduri. Se privește oarecum mirat. A încărunțit. E singur. Singur în toată casa. Copiii sunt plecați în Canada. Soția lui a fugit cu un actor de la Teatrul Național. Amanta lui nu e în toane bune de câteva zile, nu-i mai răspunde la telefon. Oglinda s-a aburit. Undeva, în depărtare, se aude un avion. În urma avionului se zărește un obiect neidentificat care zboară caraghios de colo, colo. Senatorul nu-l vede.
Niciodată nu l-au pasionat stelele, cosmosul, omuleții verzi. Nici nu a avut timp pentru așa ceva. Nu a citit niciodată vreun roman Science Fiction. Prostii, viața e prea dură ca să se ocupe de prostii. Da, uite, a încărunțit. Nu se poate împotrivi trecerii timpului. Răsuflă oarecum înciudat.
Ar putea să-și facă bilanțul. Lucrurile nu arată deloc bine. Nu poate să dea telefon nimănui. Nu l-ar asculta nimeni. Ar vrea să-i sune nu pentru vreo intrigă politică anume. Ar vrea să-i sune așa, omenește, să le spună. Lucrul acesta îl poți spune prietenilor?
Poate că l-ar privi mirați. Poate că ar da pur și simplu din umeri. Poate că i-ar spune că e complet sărit de pe fix. Ar vrea să le spună asta. De câteva săptămâni gândul acesta nu-i dă pace. Nici nu e atent la ședințele din parlament, o dată a votat, din greșeală, cu ceilalți. E greu.
E greu să le spui celorlalți că totul e o mascaradă. Ce să fie acesta? Un puseu de conștiință? Îi este frică? S-a înțelepțit? Așa, dintr-odată? Să iasă din arenă, așa, apelând dintr-odată la morală, la etică? L-ar executa numaidecât. Nu poate ieși din arenă, e prea băgat în toate, ar avea ce povesti. Are un pistol în sertar. Dar cui i-ar folosi să-și tragă un glonț în cap? S-ar putea duce la Parchet. Nu l-ar crede nimeni la Parchet. Nici n-ar apuca să parcheze mașina acolo pentru că, toți care trebuie să fie avertizați, vor fi avertizați în doi timp și trei mișcări. Parcă nu există nici o cale. Deschide fereastra cuprins de curiozitate.
Afară e un vacarm de nedescris. Nu știu cine a lansat un zvon cum că extratereștrii ar fi năvălit la Parlament și că cer nu știu ce. Ce lume nebună, își spune senatorul, privind, așa, în depărtare, nehotărât.
