În faţa valului de acte de violenţă în trafic, poliţiştii de la Circulaţie au propus unele măsuri de pedepsire, inspirate din modelul spaniol.
În noul Cod Rutier, poliţiştii vor ca cei care se bat în trafic, pe lângă sancţiunile de ordin penal, să rămână şi fără carnet de conducere.
În acest moment, agresivitatea în trafic e sancţionată în cazul „proferării de injurii sau folosirea de gesturi obscene”. Potrivit prevederilor în vigoare, „săvârşirea de gesturi obscene, injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participanţilor la trafic” se pedepsesc cu 21 până la 100 puncte amendă (un punct de amendă este 67 de lei). Orice alte agresiuni, chiar dacă sunt comise în trafic, cad sub incidenţa legilor civile sau penale, pentru că pur şi simplu ele nu sunt prevăzute în Codul Rutier. Dacă iniţiativa poliţiştilor se va materializa, pedeapsa va fi aplicată pentru infracţiunea comisă cu violenţă în trafic, iar ridicarea permisului ar urma să fie o pedeapsă complementară aplicată de Poliţia Rutieră. Dosarul penal se va întocmi la sesizarea victimei, Parchetul urmând să soluţioneze cauza. Dacă e faptă penală, iar instanţa se pronunţă în acest sens, respectivul şofer va putea rămâne fără permis de la şase luni la un an.
Ordonanţa 69 din 2008 de modificare a Legii Circulaţiei se află în procedură parlamentară din septembrie 2008.