Somaţia Forumului „Transilvania furată”

Noi participanţii reuniţi în cadrul Forumului “Transilvania furată” membri a mai multor organizaţii neguvernamentale din întreaga ţară am prezentat situaţia terenurilor agricole, pădurilor păşunilor şi a clădirilor retrocedate ilegal din Ardeal.

S-au pus în evidenţă şi alte, modalităţi de înstrăinare a posesiunilor de drept ale cetăţenilor români şi a statului român, uneori chiar deposedarea unor comunităţi întregi (vezi cazurile Nadăş, Zădăreni, Valea Mare, Târnova, Idicel Pădure, Câmpia Turzii şi altele).

O altă modalitate de a pune în pericol proprietăţile populaţiei o reprezintă extragerea hidrocarburilor neconvenţionale cu tehnologia de fracturare hidraulică de mare volum care vor avea ca finalitate contaminarea ireversibilă a apei şi solului şi un genocid împotriva locuitorilor zonelor respective.

Forumul a luat act de intensificarea jafului naţional prin concesionarea şi vânzarea către străini pe preturi derizorii şi fără condiţionări a pământului ţării .

Faţă de aceste situaţii Forumul solicită :

Reanalizarea şi revizuirea actelor normative în baza cărora s-au făcut retrocedările şi anularea acelora care dau posibilitatea jefuirii teritoriului naţional. Să fie retrocedate doar acele proprietăţi ce au fost abuziv confiscate de către regimul comunist. Acţiunea privind restituirea şi reconstituirea proprietăţilor prin mijloace frauduloase urmând proceduri administrative şi judiciare primejduiesc integritatea şi suveranitatea Statului Român, amanetează viitorul copiilor şi urmaşilor noştri.

Ca măsură imediată solicităm introducerea unei nişe de reglementare legislativă cu privire la proprietăţile care:

au făcut obiectul reformei agrare din 1921 cu referire specială la situaţia aşa-zişilor ”optanţi unguri”

proprietăţile fraudulos însuşite în urma ocupaţiei hortyste în Ardealul de Nord 1940-1944 prin decrete şi regulamente ale regimului hortyst ale căror efecte se întind până în zilele noastre

menţinerea elementelor celor două reforme agrare şi inventarierea structurilor de proprietate succesive după 1921

Suspendarea tuturor proceselor aflate pe rol precum şi a tuturor actelor normative având ca obiect retrocedările până la revizuirea actelor normative .

Blocarea vânzării terenurilor către străini pentru apărarea integrităţii şi suveranităţii României .

Forumul a luat act de existenţa a nenumărate acţiuni ilegale şi abuzive ale reprezentanţilor autorităţilor locale şi a instituţiilor statului împotriva cetăţenilor, a comunităţilor şi a proprietăţilor acestora .

Faţă de situaţiile puse în evidenţa, Forumul somează autorităţile Statului Român să-si exercite atribuţiile primordiale de protejare a integrităţii şi suveranităţii noastre naţionale .

În cazul în care Parlamentul, Guvernul şi celelalte instituţii ale statului nu vor ţine seama de aceste solicitări Forumul îşi rezervă dreptul de a apela la formele de protest legale, pentru a preîntâmpina şi contracara orice acte de trădare naţională.

Tîrgu Mureş la 30.11.2013

Asociaţia pentru Composesoratul Nadăş, Uniunea Vatra Românească, ASTRA Despărţământul Central Judeţean Mureş, Asociaţia patriotică Avram Iancu Filiala Mureş, Asociaţia proprietarilor de păduri şi păşuni, Reprezentanţi ai Obştilor săteşti din Valea Mare, Zădăreni, Târnova, Idicel Pădure, Vatra Daciei, Acţiunea 2012, Asociaţia România Fără Ei .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.