Reprezentanții Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului din România cer sesizarea Parlametului European în vederea ridicării imunității parlamentare a eurodeputatei Diana Șoșoacă.
Ce a postat Șoșoacă YouTube sâmbătă noaptea
„Solicităm Președintelui României, Prim Ministrului României și Procurorului General al României să sesizeze Parlamentul European și să solicite ridicarea imunității parlamentare a dnei Diana Șoșoacă care aproape zi de zi, afișează mesaje publice cu un adânc caracter antisemit și negaționist, mesaje care încalcă în mod repetat și flagrant legislația adoptată de România, pentru combaterea Antisemitismului și a negării Holocaustului cât și promovarea mesajelor pro-legionare.
Incitarea la ură împotriva cetățenilor români de etnie mozaică, acuzațiile false conform cărora evreii sunt responsabili pentru moartea a 800.000 de români, acuzații lansate fără nici o rușine de la pupitrul Parlamentului României, zecile de mesaje rasiste lansate și distribuite în spațiul public prin intermediul platformelor sociale, asupra cărora nici o autoritate nu exercită nici un control, crează o realitate care contrazice orice și toate declarațiile politice menite să convingă comunitatea internațională că în România, antisemitismul și negationismul sunt fenomene marginale care sunt combătute în mod eficient și cu celeritate”, se arată într-o postare pe Facebook a Centrului pentru Monitorizarea și Combaterea Antisemitismului.
Într-o declarație pentru stiripesurse.ro, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, precizează că nu există sesizări cu privire la Șoșoacă, dar și că nu e de competența CNCD.
”Am văzut în presă declarațiile de la depunerea candidaturii, mai există o declarație înregistrată tot legală de legionari, Căpitan și evrei.
Avem legislație care sancționează și contravențional, și penal. Dacă va exista o plângere penală sau o sesizare din oficiu, fiind europarlamentar, trebuie solicitată ridicarea imunității de la Parlamentul European. Dacă se sancționează contravențional, nu CNCD e competent”, a declarat președintle CNCD.
 
					 
                       
                       
                       
                       
                       
                      
Părerile dnei eurodeputat sunt cel puțin bizare pentru o persoană care cunoaște istorie (din surse unde informațiile sunt probate, nu ca în multe cazuri de minciuni oficiale) și sentimentele pe care le transmite sunt fără îndoială aproape de extreme, însă primul pas spre normalizarea lor este corectarea afirmațiilor cu probe, nu cu înjurături și demonizarea dumneaei (adică prin intoleranță).
Am auzit-o recent într-un interviu (a nu se înțelege că fac o extrapolare a pozițiilor D.S.) spunând un singur lucru despre etnicii evrei: că nu au contribuit la formarea României – ceea ce este adevărat: în România a existat (și există) o comunitate de etnici evrei, însă contribuția ei la construirea statalității este egală cu contribuția romilor, sașilor, secuilor, turcilor ori a altor etnici minoritari (tonalitatea poate fi interpretată ca extremă, însă înțeleg că așa este firea D.S.); n-am auzit-o niciodată, negând crimele împotriva etnicilor evrei (dar poate că n-oi fi auzit-o eu, pentru că nu am ajuns atât de jos cu rațiunea încât să o urmăresc constant).
D-na este la fel de irațională ca orice alt naționalist român șovin (adăugați dv. pe orice persoană publică – politician, dacă vreți – care refuză să recunoască etnicitatea moldovenilor și cultura moldovenească sau care aruncă invective asupra maghiarilor) de aceea trebuie trebuie înțeleasă și abordată la fel ca orice alt individ similar și, dacă este să acceptăm/sprijinim o acțiune în justiție împotriva dnei, atunci eu solicit o acțiune identică împotriva dlui Ciucă, Ciolacu, Simion, Geoană etc pentru anti-moldovenism.