
Fiindcă Iașul n-are, de o grămadă de timp, grădină zoologică, domnul zeu majoritar de prin partea locului (cu sediul la mitropolia de peste drum de primărie) s-a gîndit, pare-se, să le ofere poporenilor bahluiezi un fel de compensație. Așa că a cadorisit presupusa capitală culturală romîneză cu o senatoare de AUR coclit și mahalagistic – indescriptibila zbierătoare pirandelisticoidă Șoșoacă.
Că marii naționaliști verzulii din orașul gloriei lui Zelea-Codreanu se simt bine în compania acestei țațe cu spume la gură, e treaba lor. În definitiv, vorba veche rămîne valabilă și în versiunea ei de baltă : spune-mi cu ce arătanie te însoțești ca să-ți spun ce carcalete ești. Că-carcaletele în cauză are dungi tricoloare, asta e deja ceva endemic, cam cum e rîia căprească transmisă la oile bipede & mioritice.
Dar că o grămadă de ieșeni au votat pentru această emițătoare agitată de bulbuci verbali și mentali, asta aduce de-acum a simptom & diagnostic social. Cu cruce ortodoxă în capul foii de observație, dacă e să ne amintim că șoșoaca proaspăt senatorizată se dădea de ceasul morții pe la porțile ogrăzii mitropolitane, cu ocazia hramului pandemonizat al Iașului.
Dincolo de disconfortul stomacal sau cerebral generat de această situație de circ pseudo-politic, există și o veste relativ bună : cu asemenea șoșoace la rever, noii căpitănași ai țării luminoase ( ca soarele sfînt de pe cer, evidamente … ) încep a se face de cacao odată cu ieșirea lor din oul crocodilic cu epoleți de la mănăstirea Noul Secu.
Vorba ‘ceea : dacă tot duhnește de la o poștă povestea asta dubioasă, măcar să duhnească și în ograda lor, a patreoților cu voie de la poliție. Cam ca în bancul cu mîrțoaga dusă la tîrg, da’ nu pentru vînzare, ci ca să fie făcută de rușine.
Am zis ” mîrțoaga ” , nu ” șoșoaca ” , tovarăși camarazi cu dinți de AUR. În concluzie, rămîne cam ca în vorba aia despre legionari din vremea Anei Pauker : Căpitane, nu fi trist : / Garda merge înainte, prin partidul șoșocist.
Articol preluat integral de pe 7iasi.ro
Cetatean Cand spui ca este un avocat bun, cu cine o compari? Ca doar nu e produs de marketing sa-i faci reclama. Mai bun decat Piperea de esemplu ?
Luana In ce secol suntem? Ce inseamna tipic romanesti ca mi-i tare greu sa te pricep. Sosoaca are si un nume de rus, e tipic romanesc ? La cati migratori au trecut pe la noi de-a lungul istoriei nu stiu ce „tipic romanesc” ai in cap. Iar noi ca popor cu nume de Romania cam de pe vremea lui Cuza suntem. Vreau sa te intreb, tu acolo unde locuiesti, la bloc sau casa, cum te impaci cu vecinii? Sunt toti get-beget romani sau si crestini ortodocsi? Cumva au vita de dac?
Tudore,esti in eroare ,nu AUR conduce tara si administreaza spitalul unde ti-a murit prietenul.Nu stiu cum se face dar in indignarea voastra proletara va feriti ca niste fete mari sa indicati si sa acuzati adevaratii vinovati.In caz ca nu stiai sistemul sanitar, inclusiv acel spital ,e condus de unul Tataru.Dar in graba de a sari la gatul unora abia aparuti in politica dati dovada de o mare,mare rea vointa.Pana acum tipau unii ca nu se reformeaza clasa politica.Acum ca au aparut astia,buni sau rai vom vedea,tot nu va convine.Poporul asta nu va iesi niciodata la liman atat timp cat nu stie de fapt ce vrea.
@tudor- nu te cred ca ai putut face rost de butelii de oxigen pt acasa, deoarece manipularrea lor se face in conditii speciale si de oameni calificati, in plus erau locuri in Constanta! NU ai voie sa razi de o persoana pe care nu o cunosti indeajuns! Asta dovedeste ce fel de persoana esti, de aia injuri si te exprimi murdar!
ca treci prin clipe grele, acum 30 de ani fiul colegei mamei mele a murit la o zi sau doua dupa operatie de apendicita, deci cam la 30 de ani, colegul meu de liceu a murit la 24 de ani tumoare la hipofiza, o colega de servici a murit la 26 de ani de leucemie, tata mi-a spus cand aveam 10 ani cum poti muri pe loc de o ”lingura de apa rece”, se numeste congestie pulmonara, si-a vazut colegul rapus…fina unor prieteni a murit la trei ani de meningita, un var a murit la un an si opt luni tot cu meningita, iar sora lui care s-a nascut dupa aceasta tragedie este azi cetatean UK cu doctorat acolo. In toata drama ta este o singura neintelegere, nu crezi ca Omul s-a nascut si intr-o zi va pleca unul norocos face infarct altul se chinuie luni, ani de zile. Daca tu ai 50 de ani parintii au in jur de 80 de ani sunt niste norocosi pt ca unii din colegii mei nu au ajuns nici la 50 de ani, mai am doi soti medici morti de boli in anii 2000.
eu de atunci ma consider un supravietuitor. Am trait in acesti ani langa persoane cu pneumonii, unele interstitiale si nu m-am contaminat. Fiecare are rezistenta lui, viata lui. Desi vreau sa fiu tare, totusi frica m-a determinat sa nu mai urc in bus din septembrie. In acelasi timp sunt constient ca nu ar trebui sa-mi fie frica, dar psihic am fost afectat, mai rau decat unii din seniorii mei de 90 de ani care merg senini si sanatosi in viata fara ajutorul meu. In Psalmul 138 vei gasi sensul vietii, parca versetul 16. Multa sanatate!
PS bine ca n-au fost internati azi n-ar mai fi…infectiile nosocomiale nu iarta
pentru informarea ta doctore, le-am facut rost prin cunoscuti de tuburi de oxigen si masca pentru ca nu au fost trimisi acasa si incepusera sa „nu mai aiba aer”
in Constanta bolnavii Covid sunt plimbati intre spitale, unui alt cunoscut i s-a cerut sa „gaseasca loc la ATI” pentru taica-sau, in final a ajuns la municipal Mangalia unde a si murit
si da, dupa 2 saptamani in care am simtit ca neputinta de a face ceva concret pentru ei ma duce in pragul disperarii, am voie sa rad de Sosaca asta.
@tudor- imi pare nespus de rau pt prietenul tau mort si pt parintii tai suferinzi, dar chiar si asa, asta nu e o pandemie, pt ca nu arata o pandemie asa! Gripa care ucidea oameni pana anul trecut, a disparut pur si simplu, acum e doar covid care a eradicat gripa ucigasa! Nimeni nu mai moare de altceva, decat de covid! Povestea ta nu e prea credibila: in primul rand oxigenul la butelii nu se da acasa, chiar dk nu sunt locuri in orasul tau, transferau parintii unde ar fi fost ceva locuri, desi am auzit ca in Constanta e un spital militar modular care era gol…in al doilea rand e posibil ca ambii parinti sa aiba imunitatea scazuta( lipsa de oxigen in sange arata asta) si de aceea au zacut 3 saptamani! Prietenul tau la fel, posibil cu imunitate scazuta sau alte comorbiditati, asta in al treilea rand! In al patrulea rand cum de esti asa de indurerat acum ca sa critici
ce zice aur si sosoaca, dand 3 exemple de apropiati( care nu arata ca ar fi pandemie) cand numai ceva mai inainte erai vesel si mureai de ras de postarea care o prezenta pe sosoaca intr-un mod hilar?! Nu se poate trece usor de la ras cu lacrimi la tristete si durere pt parinti si prieten! Ceva nu se leaga! Cred ca esti platit sa ponegresti aur si sosoaca, plus ca sa intreti manipularea cu pandemia, ca martorii lui covid! E rusinos ceea ce faci si te asigur ca nu iti va fi bine, procedand necinstit pt plata! Multa sanatate parintilor tai si spune-le ca e doar manipulare pandemia si sa aiba grija de imunitatea lor!
bai ratatilor, am ambii parinti pozitivi cu Covid dupa test PCR facut la spital, i-au trimis inapoi acasa pentru ca in Constanta spitalele sunt pline de cazuri si mai grave, stau in casa de 3 saptamani cu oxigen la nas maica-mea imi zice dupa 10 zile in care de abia s-a tarat la toaleta ca este mult mai urat decat orice gripa prin care a trecut in toata viata ei;
imi moare prieten de familie sanatos si activ la 53 de ani dupa 3 saptamani la ATI cu cedarea progresiva a organelor de la lipsa de oxigen si voi AURul si bovina de Sostoaca stiti mereu „cum sta treaba”
dracu sa va ia de handicapati
Raspuns: chiar inventatorul testului PCR a afirmat ca nu e pt diagnostic! Nu mai dati cu gura daca nu va informati! Voi sunteti conspirationisti cu psd impreuna( rafila si streinu cercel) pt ca Luana a zis asta dupa ce s-a informat si Sosoaca nu e proasta, prosti sunteti voi ca puneti botul la ce nu e omologat pe bune! Niici nu e pandemie declarata, la peste 500000 infectati cica peste 400000 sunt vindecati, 12000 si ceva sunt internati( din care 1299 sunt grav) restul de peste 70000 s-au tratat acasa, iar mortii sunt putini la nr de infectari, deci nu e pandemie ci manipulare!
@luana- ai dreptate: testul nu e omologat pt diagnostic! Chiar inventatorul testului PCR a afirmat ca nu e concludent pt diagnostic! Toata treaba asta vine de la cei care s-au intalnit la Davos, si se coace de mult timp asta cu asa zisul covid care a eradicat gripa banala, plus si alte boli mortale: azi se moare doar de covid!
ne puteti spune ce specialisti a consultat aceasta agramata urlatoare Sosoaca cand a ajuns la concluzia ca testele PCR „nu sunt concludente” ? pe Urania, pe mama Omida ?
„Conspirationismele sunt plasa ce uneste cunoştinţele precare, adunate de pe cine ştie unde, ale unor oameni care n-au rămas din şcoală decât cu termeni vagi şi cu impresii” spune prof Mihai Maci intr-un articol excelent, cautati-l pe net.
oyvey , da’suparat esti dom’ Lucian !
In sfarsit „postacii” au un nou subiect, Johannis este …menajat!
Asta-i tara si oamenii-„panem et circenses”
super tare articol, am ras cu lacrimi
la poezioara aia cu „Garda merge inainte prin partidul comunist” ma gandisem si eu cand au inceput sa apara in media ce dihanii si generali de securitate ramoliti s-au aciuat in acest AUR nepretuit
Campania sobolanilorr galbeni impotriva AUR = morcovul in fundul ,,dreptei” de frica ascensiunii acestui nou partid……[Leo]
@un om
Testele PCR, chiar daca ar fi omologate, sunt total NECONCLUDENTE.Acest lucru a fost spus de zeci de mii de specialisti in imunologie si virusologie.Acest test sesizeaza DOAR prezenta unor resturi virale (adica fragmente ARN,ADN, ) care persista in celula dupa infectii diverse.
Va luati dupa strainul de cercel ?Pai ce sa zica veneticul asta, care traieste ca-n sanul lui Adam cu fundatia sa din curtea institutului, total ilegal dupa parerea mea?
Doamna avocat Sosoaca s-a documentat cu ajutorul unor specialisti adevarati (mai avem si noi cativa), care nu accepta sa fie obedienti fata de sistem, SPUNAND ADEVARUL.
Oameni buni, nu va mai luati de o biata Sosoaca !….
Ea nu este decat paratraznetul angajat de George Simion ca sa nu se uite lumea la el.
Cu asemenea nationalisti, dusmanii Romaniei pot deschide sampania !
Când scrii ” rrromânesc ” aşa jigneşti şi pe Români, şi pe romi. Ştiai?
Fără să le facem nimic, duşmanii noştri slujiți de cozile de topor au scos sabia la noi, Românii: De sabie vor pieri!
@bipbip: Observa ortografia sa si vei intui raspunsul
Ea este adevarata fata a AUR-lui lui Gerge Simion…..
Oare ce # se ascunde sub pseudonimul Lucian Postu?
nu o judeca, priveste-te pe tine, in afara de vaite pt o unghie rupta sau o plimbare dupa munca prin magazine ai gandit/analizat. ea reprezinta durerea a mii de oameni nedreptatiti de societate, unii pt ca nu primesc asistenta medicale si nu gasesc medicamente altii pt ca li s-a ingradit dreptul la credinta, etc.
multi dintre noi suntem deznadajduiti ca Romania nu mai este un stat ci o iluzie in care orice functionar din UE/CE platit de noi ne ameninta si santajaza si in tara nu mai avem oameni care sa ne apere ci unii par ca ne vand totul pana la mortii din gradina, o sintagma ardeleneasca. Nu-ti cere nimeni sa te alaturi doamnei, dar nu-i bine sa o judeci, sa o cataloghezi. Doamna devine un portdrapel al sperantei pt multi. Eu nu mai sper, nu mai cred ca Romania se va elibera din ghearele celui intunecat. Salvarea este in geologie…
‘Vadim în fustă’ spune că testele PCR nu sunt omologate în Romănia, iar răspunsul lui Cercel este : ‘Stimată doamnă, Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș este omologat de către OMS,’, ups, în mintea doctorului Cercel asta face cât o … omolagare a testelor PCR, nu te poți pune cu som(n)itățile .
Mai postu de ce vrei sa fii PROSTU ??,daca scrii dupa cum ti se cere nu esti jurnalist esti doar un amarat de copist !!.Cand amesteci in articol si pe Zelea Codreanu si pa ANA PAUKER habar n-ai despre ce vorbesti !,aricolul tau nu-i nici ciorba nici ghiveci este doar un MECONIU !!.
Cat o priveste formatiunea AUR ,e clar ca deranjeaza toate manarelile politice ,AUR le strica mocirla in care s-au balacarit doar ei pina acum.Sosoaca le spune fara menajamente ce sunt ,de unde vin si incotro se inreapta gastile de golani si derbedei cu asa zise gulere albe !.AUR vine din radacina acestui neam care s-a scarbit de neavenitii,impostorii,neandertalienii iresponsabilii fugiti in politica ca sa nu fie arestati pentru :excrocherii,furt ,trafic,tradare ,proxenetism.
Cand iti este scarba atunci scuipi si asta face Sosoaca ,nici nu merita alceva aceste gasti care n-au loc de AUR !.