Stăpâni ai incompetenței, pot genera o speranță?

Bertrand Russell spunea că ”Necazul în lume vine din aceea că, cei stupizi sunt extrem de siguri pe ei, iar cei inteligenți sunt plini de îndoieli”. În această perioadă de pandemie, ambele categorii s-au dovedit din plin la înălțimea spuselor lui Russell.

Gândirea aproximativă, adesea și incultă, din politică, produce o realitate neinteligentă, o realitate plină de neîmpliniri, de acțiuni neterminate. O realitate impregnată de cuvinte deșarte, vorbe fără rost și propagandă. Politica noastră se află sub consecința a două divorțuri simultane: în jos, divorțul de realitate, iar în sus, divorțul de virtute. În esență avem separarea virtuții de realitate. E o epocă de partizanat incontrolabil căci, pe deoparte, orice informație supusă deciziei este despicată și editată pentru a fi pe voia unui clan politic de partid, iar pe de altă parte orice funcție publică ce comandă fonduri și autorizații publice, la fel, este supusă voinței arbitrare a aceluiași clan de partid. Oamenii acestui fel de politică sunt, prin urmare, stăpânii incompetenței și fără să o știe, (căci cinismul absolut al intereselor personale nu cere cultură) afirmă precum la Vatican în confruntarea cu Parlamentul de la Paris (1762) ”Sit ut est aut non sit” adică ori să fie cum este, ori să nu mai fie deloc. Adică nimic nu este de schimbat. Niciun început nu e acceptabil. Nu ne rămâne decât să constatăm: nu poate fi dus la bun sfârșit ceea ce nici nu am început.

Ne consolăm cu gândul că nu există decât o singură virtute și un singur adevăr. De aceea, prefer să vorbim despre posibila și întemeiata speranță a unei ieșiri virtuoase din criza actuală.

Nevoia de a gândi și elabora planuri de ieșire din criza Coronavirus este urgentă. Guvernul trebuie să fie cel puțin capabil să aleagă dintr-o listă de opțiuni (practic aceleași în toate țările occidentale), pe baza unei analize de expertiză la cel mai înalt nivel posibil în România, comparând costurile fiecărei măsuri cu beneficiile estimate.

Nicio analiză de acest fel nu este aceeași în toate țările. Calculul diferă de la țară la țară. Trebuie redeschise școlile? Ce activități industriale pot fi reluate în siguranță?

În ce fel, se pot relua activitățile de restaurație alimentară, cafenele și servicii hoteliere? Ce restricții se impun la frontiere? Ce investiții trebuie susținute de către guvern și în ce mod? Ce programe de noi investiții sunt cele mai importante acum pentru a relansa economia României și prin ce forme de creditare sprijinite direct sau indirect de către guvern?

Nimeni nu poate afirma cu siguranță, în lipsa vaccinului anti-Covid-19, cât de grave vor fi căderea economică și consecințele sale sociale. Dar, vocile de la vârful științei economice mondiale vorbesc de o probabilă catastrofă globală, comparabilă doar cu marea criză din 1929-1933.

Lumea este însă mult mai capabilă să facă față unei grave prăbușiri economice, iar guvernele sunt mult mai conștiente de misiunea lor de a injecta sume practic nelimitate de bani în economie și a evita astfel un colaps pe care oamenii, populațiile lumii, nu-l pot îndura. Căci haosul, dezordinea și violența vor fi la capătul unui drum de prăbușire economică și socială necontrolată de o voință politică devotată binelui public.

România se află în plutonul celor nepregătiți, în primul rând pentru că testarea masivă a populației nu a fost și nu este un obiectiv al actualului guvern. De ce? Nu am reușit să înțeleg. Numai testarea masivă arată guvernului care este rata reală de infectare a populației și astfel (doar astfel) care măsuri sunt capabile să dea rezultate și care nu. Cu cât testarea e mai amplă și bine făcută, cu atât măsurile de distanțare socială sunt mai puțin generalizate.

Alegerea măsurilor și a planului Covid-exit 2020 sunt într-adevăr alegeri deosebit de grele. Dar întârzierea lor conduce inevitabil la enorme suferințe suplimentare.

Politica de azi este supusă prezentismului, adică stagnarea în starea prezentă, într-o experiență mediocră, sub povara unor rele obiceiuri. Pendulul istoriei pare dereglat pentru lumea întreagă. Dar pentru România el ar trebui să arate măsura greșită a lucrurilor și să impună îndreptarea lor.