Ştefan Popescu: un peisagist uitat

Unul dintre cei mai buni pictori peisagişti români, Ştefan Popescu (1872–1948) a studiat la Academia de Arte Frumoase din München (1893-1900), pe care a absolvit-o cu medalia de argint. Aici este atras de mişcare artistică Secession. În această perioadă de formare artistică, realiza copii după picturile din muzee, dar şi schiţe inspirate din arta de tradiţie bizantină şi arta populară din sudul României, care vor contribui la conturarea unei prime etape de creaţie. În 1900 primeşte o bursă de studiu la Paris, oraş în care deschide şi o expoziţie personală în 1904, iar mai târziu expune la Berlin, cu Claude Monet şi Edgar Degas. În Franţa nu s-a lăsat influenţat profund de impresionism, dar întâlnirea cu pictorul Lucien Simon a avut o mare însemnătate pentru el.

Călătorind în Bretania, rămâne impresionat de grandoarea şi ineditul peisajelor, atribute pe care nu ezită să le exprime în picturile sale en plein air. Măreţia naturii revelată în Bretania îi ghidează un nou repertoriu stilistic şi tematic. De aici, interesul pentru peisaj rămâne vizibil în toată creația artistului.

Această trăire a contemplării naturii, până la conotaţii de sacralitate, o viziune în care oamenii cu obiceiurile lor sunt subordonaţi naturii, se observă şi în lucrarea de faţă, denumită „Masă ţărănească”. Grupul de personaje este aproape decupat şi ataşat în peisaj, figurile umane nu sunt individualizate, în schimb peisajul are forţă şi echilibru. Doar peisajul în sine ar fi putut fi un tablou remarcabil, de o modernitate aproape avant la lettre, datorată simplificării şi succesiunii de registre orizontale. Tema tabloului însă se apropie şi de spiritualitatea şi tradiţiile poporului român, de care artistul a fost întotdeauna ataşat, în ciuda numeroaselor sale călătorii în străinătate. Pictorul nu pune accent pe portrete, nu redă fizionomiile. Tratează însă veridic vestimentaţia şi gesturile personajelor, fiind preocupat să redea în picturile sale şi viaţa ţăranului român, într-un demers al cultivării unui stil naţional. Lucrarea este pictată în tușe largi, într-un colorit delicat.

În lucrarea „Casă țărănească”, prezența umană este redată nu prin figuri, ci prin rodul muncii lor (căpița de fân) și casele care se integrează în peisaj. Lucrarea este realizată din tușe mici, vioaie, rapide, într-o cromatică discretă și plăcută, conturând o compoziție echilibrată.

Ștefan Popescu a călătorit mult, în Germania, Franța, Italia, Turcia și nordul Africii, în Maroc, Algeria și Tunisia. A pictat mult și peisaje din țară, în călătoriile sale prin Transilvania, Valea Râmnicului și a Bistriței, Delta Dunării și în Balcic. Preocupat să redea cu finețe farmecul naturii, introducerea subtilă şi ocazională a personajelor în picturile sale descrie viziunea sa de profundă admirație în fața splendorii peisajelor.

Ștefan Popescu a primit în anul 1923 decorația Coroana României, iar în 1925, din partea Franței, Legiunea de onoare în grad de Cavaler. În 1935, a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

articol scris de Irina Cîrstea, muzeograf, Pinacoteca București, Muzeul Municipiului Bucureşti