SUA cer Rusiei să nu se atingă de tehnologia nucleară americană din Ucraina

Statele Unite au tehnologie nucleară sensibilă la o centrală nucleară din Ucraina şi au avertizat Rusia să nu o afecteze în niciun fel, conform unui document oficial vizualizat de postul de televiziune CNN, conform Mediafax.

Departamentul american al Energiei a trimis în martie o scrisoare adresată companiei de stat ruse Rosatom. Conform documentului, care are data de 17 martie, Andrea Ferkile, directorul Oficiului pentru Neproliferare din cadrul Departamentului american al Energiei, i-a transmis directorului general al companiei Rosatom că în Centrala nucleară Zaporojie, situată în apropierea oraşului ucrainean Enerhodar, sunt „date tehnice nucleare de origine americană aflate sub incidenţa controlului exporturilor”, în conformitate cu reglementările americane.

Piese componente, sisteme de software sau tehnologii sunt vizate de controlul exporturilor atunci când pot fi utilizate în moduri care pot submina interesele de securitate naţională ale Statelor Unite.

Centrala nucleară Zaporojie, aflată în sud-estul Ucrainei, este de anul trecut sub controlul forţelor militare ruse. În contextul confruntărilor militare, alimentarea cu electricitate a centralei a fost întreruptă frecvent, iar Moscova şi Kievul se acuză reciproc de o serie de incidente de securitate.

„Este ilegal, în virtutea reglementărilor din Statele Unite, ca persoane neautorizate, inclusiv, dar fără a se limita la cetăţeni şi entităţi din Rusia, precum Rosatom şi filialele acesteia, să acceseze în mod conştient, să intre în posesia, să preia controlul, să exporte, să stocheze, să examineze, să re-exporte, să transporte, să livreze, să copieze sau să gestioneze tehnologie de acest fel sau date tehnice ori să le ceară altora sau să autorizeze acţiuni de acest fel fără autorizaţia secretarului Departamentului american al Energiei”, arată scrisoarea trimisă de Washington Moscovei.

Nu este clar dacă grupul Rosatom a răspuns scrisorii. Autenticitatea documentului a fost confirmată de Administraţia pentru Securitate Nucleară a Departamentului american al Energiei. Un alt document intern, din octombrie 2022, arată că Statele Unite au transferat în Ucraina tehnologie destinată Centralei nucleare Zaporojie.

 

Recomanda 4
Author

25 de Comentarii

  1. sub incidenţa controlului exporturilor
    s-ar fi aflat bill gates & michael dell
    (gorilele cu calculatoarele)
    acum e PREA TARZIU!

  2. CINE a bombardat si bombardeaza fara-ncetare centralele atomice din Ucraina? Regimul de la Kiev. Gestul american de-acuma nu-i decât recunoasterea ca-n Ucraina, tipii pregateau (daca nu mai si pregatesc, pe teritoriile pe care înca le mai ocupa) alte Hiroshima, Nagasaki, Cernobâl … Pregateau = premeditare. În Europa, la granita României dar cu intentie … spre Moscova! În loc sa-si faca experientele atomice în desherturile lor, c-au de unde: Nevada, Yellowstone…. Întrebarea fiind retorica, de altminteri: de ce sa se priveze SUA de-a distruge nuclear Europa?

  3. cazul Teo Peter spune totul despre cruzimea USA…
    un american omoara un roman si nu pateste NIMICA;va fi judecat dupa legea americana. adica:deloc !

  4. @Salvamar
    Este relativ usor sa se aranjeze „pierderea in lupta” a unui tanc hipermodern. Voi ne atacati prin suprindere, noi ne aparam dar suntem coplesiti si trebuie sa o stergem urgent; in graba si panica retragerii, nu mai apucam sa distrugem ce a ramas in urma, asa ca voi capturati un tanc nou-nout (sau doua, sau trei, sau zece, cat e comanda).
    E practic imposibil de verificat, cam ca la meciurile sportive aranjate, daca si cand si cum s-a aranjat ceva.
    Plus ca ucraineana si rusa se aseamana foarte mult, sau in orice caz cel putin ucrainenii vorbesc si ruseste, asa ca nu e o problema comunicarea. Mafiile ambelor parti sunt la locul lor, deci premisele unui aranjament raman.
    Mai ales daca da cu plus ambelor parti. Win-win. Prostimii i se va servi o poveste siropoasa in presa, si gata.
    „Acestea au fost informatiile, stimati telespectatori- iar acum, iata, un catelus s-a imprietenit cu o pisicuta.”

  5. „„Este ilegal, în virtutea reglementărilor din Statele Unite, … să examineze”.
    Acuma 2 chestii:
    1. legile din SUA opereaza in SUA. Si in tarile vasale.
    2. zilele astea a aparut o poza cu un tank rusesc T90 modernizat (capturat de ucrani) dus in SUA ptr a fi evaluat si examinat. Au cumva aprobarea rusilor?

  6. Alo, acum e clar cei mana pe Satanistii americani, in „lupta” din ucrania…?! Au dus tehnologia pentru producerea bombelor nucleare la granita Federatiei Ruse. R-ar mamicutza lor a Draku de serpi veninosi. Atunci Hitler, Musolini, Franco, Stalin, Pol Pot, etc. au fost niste mielusei pe langa acesti teroristi ai Guvernului SUA experimentati in bombardarea nucleara si arderea de vii cu napalm a popoarelor civile japoneze si vietnameze nevinovate la Hiroshima, Nagasakhy si Vietnam. Ati inteles mai banditilor, cum sta triaba ?! Putinisti, ai ?!

  7. Era candva o emisune care ma amuza – Coopii spun lucruri traznite. Citind afirmatiile americanilor cred ca acesrea sunt TRAZNITE si nu amuzante ca ale copiilor romani.
    De cand legile americane sunt aplicabile oriunde in lume?
    Printre altele SUA este semnatara Acordului de neproliferare nucleara. Cum dreak au transferat tehnologie americana intr-o centrala ukrana? Oare butoaiele alea cu uraniu saracit rezultat din activitatea centralei Zaporojie era destinat sa fie folosit pentru arme nucleare murdare cu tehnologie americana?
    Ce au gasit rusii in acea Centrala de s-au trezit americanii ca la un an de la inceperea operatiunii speciale sa ii sesizeze pe rusi ca ei au acolo tehnologie? Tehnologia aia nu era acolo si acum un an? Centrala este de mult timp sub ocupatie ruseasca. Cred ca chiar din prima luna a razboiului si brusc s-au trezit americanii ca acolo e si tehnologie americana?
    Haide hai….De ce se TEM americanii ca vor afla rusii in momentul in care vor dezmembra tehnologia americana? Ce dreak a dus SUA in Ukraina?

    Ca sa ne amuzam de data asta – rusii ofera premii uriase oricui fura arme oferite de occidentali Ukrainei. pentru un tanc Leopar ofera UN MILION de Dolari. Cred ca abia astepta soldatii rusi ca sa apara pe linia frontuilui si sa le shparleasca. Cred ca premiile pentru un Abraham sunt si mai mari!!!!
    In final cred ca soldatii ukrani o sa fuga cu ele la rusi sa isi ia premiul, ca nu e prima data cand ukrani prin interpusi au vandut arme occidentale rusilor. Se pare ca asa a ajuns la rusi HIRMASUL!!!

    Dubioasa poveste…

  8. Rusii stiau si au ocupat centrala respectiva tocmai pentru a pune mana pe ce au instalat amerlocii acolo. Slava Ucraina mica si pitica pana la disparitia de pe harta. Aliluia.

  9. Este foarte bine că americanii atrag atenția rușilor. Că ăștia când se apucă să se bombardeze singuri, nu mai au discernământ.
    Acu’ ar trebui ca guvernele responsabile să declare măcar o stare de alarmare, dacă nu chiar stare de război. Că uite, azi, mâine ne pomenim că vin alegerile și ne găsesc nepregătiți. Iar trebuie să alergăm noaptea cu sacii de voturi în spate. Cu softu’ nu mai merge așa bine că nu mai sunt bani pentru upgradare, iar IA a început să le facă figuri și englezilor. Că de-aia o declarară pericol public.
    Fiți vigilenți! Rămâneți în panică! Va fi bine!

  10. Deci,americani și europeni au voie sa confiște averile celor 15-20 de oligarhi ruși ( fie vorba între noi au fura din Rusia). Iar rusi n-au voie sa confiște nimic ca și ocupanți de război? Dacă ne uitam in istoria recenta , ce au făcut americani in Irak ( au luat 15 ani petrol gratis) , in Afganistan in Siria și acum ocupa 50% din terenurile petrolifere? Chiar la știri aseară arătau cum cei de la Rosatom plângeau pe capete ca le fura tehnologia la americani!

  11. Deși este doar jumătatea lui aprilie, știrea sau solicitarea asta o declar cea mai proastă și ridiculă știre penibilă a anului! Băi nene, chiar așa ?!

  12. … dar rezervele valutare ale Rusiei, activele Rusiei din Europa și SUA, în virtutea legislației rusești și internaționale … ale cui sunt???? cu ce drept au fost sechestrate? cu ce drept vor să le transfere ucrainei? Am înțeles … în baza dreptului de jmecher modial, în baza forței pumnului, în baza unei atitudini condamnabile în circumstanțe normale, a unei atitudini de interlopi. Slava Hegemonul!

  13. DACĂ „STROPITOAREA CU DEMOCRAȚIE”VREA CA SECRETUL „CENTRALELUȚELELOR ATOMICE” SĂ FIE PĂSTRAT DE CE LE-AU ADUS ÎN ROSSIA UCRAINEANĂ -ORI DE FAPT NU SUNT ALTCEVA DECÂT NIȘTE BOMBE ATOMICE PE CARE SAVANȚII UMANIȘTI AMERICANI VREAU SĂ LE EXPERIMENTEZE ÎN POLIGONUL U”KRAIN!

  14. Chemati romanii la Zaporozhye! Sa vinda toata centrala la fier vechi! Si eventual si balaoachesii care sunt experti! Toata technologia o sa o trimita si in China! Cooperare stiintifica internationala! Urla americanu la luna! V-au tras-o rusii din nou!

  15. „Este ilegal, în virtutea reglementărilor din Statele Unite…”- Dar este legal sa nationalizezi bunurile unui strain, depozitate in tara ta, americanco?!? Desi, nu m-as mira daca Andrea o fi barbat!

  16. Da ce au “virtutea reglementărilor din Statele Unite” cu virtutea reglementărillor din Ucraina și Rusia?

  17. Ați inteles mesajul? Jurisfictia americană se ectinde asupra Planetei, inclusiv dar fără a se limits la Rusia si Rosatom
    Cred cu tarie ca daca Departamentul Energie al SUA se adresează Jutitiei din Bronx va avea castig de cauza si i se va face dreptate. Problema este evident punerea in practică a deciziei defitive si irevocabile Curții de Apel a SUA in acest caz.

  18. Ceeace denota faptul ca amerlociii i-au livrat Urcacaniei tehnoligia necesara pentru ca Urcacania sa-si construiasca arama nucleara. Daca rusii nu ar fi atacata aceasta tara artificiala ar fi fost foarte paluzibil ca astazi Urcacania sa fi avut deja bomba atomica. Prosti ar fi rusii daca nu ar demonta toata structura de echipamnete si computere amerloce ce se gasesc instalate la aceasta centrala?

  19. Ar fi interesant dacă partenerul strategic și-ar aminti de modul în care SUA au ajuns la tehnologia de fabricare a primei bombe atomice în timpul celui de-al doilea război mondial. Chiar și la tehnologia de fabricare a rachetelor balistice. Ca să nu mai vorbim de alte și alte tehnologii germane ori japoneze.

  20. Păi lu buffonu nazist nebun i-o fi spus ?? Doar demonstrat bombardează ukranul centrala.. E in posesia rusului, deci n-o să tragă singuri in ceea ce dețin ..Americanu a băut gaz rusesc..fără gheață..

  21. Inseamna ca recunosc cui ii va reveni acea centrala. Odata schimbat proprietarul, cel nou impune legea sa.

  22. Inteleg ca legile americane sunt valabile in America si in tarile-sluga, precum Ucraina. Dar ele nu se aplica in tari independente cu legi proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.