Țara fără medici alungă rezidenți

În ţara în care mii de medici au plecat, sistemul reuşeşte să aducă în pragul disperării sute de doctori la început de carieră.

Țara fără medici alungă rezidenți

În ţara în care mii de medici au plecat, sistemul reuşeşte să aducă în pragul disperării sute de doctori la început de carieră.

În ţara în care mii de medici au plecat, sistemul reuşeşte să aducă în pragul disperării sute de doctori la început de carieră. Au trecut de cel mai greu examen – rezidențiatul. Dar nu reușesc să prindă un post în spital. Locuri libere sunt, dar nu şi bani de salarii. Cu CV-ul în mână, medicii au ajuns să bată la toate uşile. Nu ar vrea să părăsească şi ei România, însă unii dintre ei povestesc că au intrat deja în depresie.

„Nu îmi găsesc rostul, locul. Sunt cumva fără viață. În acest oraș și în această țară.“ Alexandru este un tânăr care a muncit și a învățat enorm pentru a ajunge medic în țara lui. Dar acum, în orașul și țara în care a învățat nu-și găsește loc de muncă. Este proaspăt absolvent de Medicină şi a trecut cu brio de rezidenţiat. A bătut la toate uşile. Într-o ţară cu un sistem medical bolnav, care nu-şi primeşte medicii să-l trateze.

Cu CV-ul în mână, la poarta spitalului

Andrei a luat-o la pas, cu CV-ul în mână, pentru a-şi găsi un loc de muncă, fără succes însă. În aceeaşi situaţie este şi Ana Maria, care a obţinut 600 de puncte. A văzut cum un alt coleg a devenit medic rezident cu 601 puncte. „Mă simt neajutorată. Din păcate, nu mă pot angaja nicăieri, nici șomaj nu pot să iau, pentru că toți mi-au spus că sunt promovată și ar trebui să am loc de muncă și nu se poate.“ Iar dacă nu se poate, Alex, colegul ei de an, se gândeşte să plece în străinătate. Este singura soluţie pentru a-şi practica meseria. El şi cei 412 tineri care au promovat, dar nu au prins un loc. „M-am gândit și aș vrea să plec în Londra. Am o fostă colegă care este deja acolo și cred că o să calc pe urmele ei, dacă în cele din urmă nu se va remedia această situație“, spune Alex.

Ar putea profesa în mediul rural

Ministerul Sănătăţii nu ia în calcul suplimentarea locurilor, dar ar putea să-i trimită pe medici la sat. „Se caută soluții legale pentru ca acești medici rezidenți care au punctaj de promovare să poată să lucreze cu competențe limitate în zonele defavorizate“, spune Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.

Spitale mari din Bucureşti au scos la concurs, în acest an, între 5 şi 10 locuri. Pentru atâtea au avut bani de salarii. „S-a plecat în mediul privat, s-a plecat pentru că era prea greu. Au plecat mulți“, spune Denis Stănesci, medic-șef UPU la Spitalul „Marie Curie“. Exodul cadrelor medicale a început în urmă cu 10 ani. Numai de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului „Marie Curie“  lipsesc acum şapte medici. Iar situaţia este mult mai gravă la celelalte spitale din Bucureşti, care au un deficit de cel puţin 20%. Cu toate acestea, numărul locurilor pentru rezidenţi este cel mai mic din ultimii ani. Potrivit ultimelor statistici, ţara noastră are 2,5 medici la mia de locuitori, faţă de 3,4, cât e media europeană. Iar specialiştii prevăd că în următorul an numărul medicilor va scădea şi mai mult.

Distribuie articolul pe:

20 comentarii

  1. Stim cum se fac angajarile medicilor in Romania ,numai pe spaga nu conteaza ca nu stiu nimic ,ei se lauda ca au bani si pile in schimb cei care invata nu pot ocupa locuri in ROMANIA CA NU AU BANI ,SE PREGATESC sa plece in strainatate.D-l ministru Bodog scoate locuri si pentru cei aproape 500 de rezidenti care au fost declarati admisi in data de 19.11.2017,pentru ca ii aduci la depresie pe acei medici care nu au unde lucra.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate