„Te bat”! Până demisionez

Au prezentat pe Facebook capturi ale unor discuții de pe canalele interne de comunicare ale polițiștilor din…

De (I.R.)
„Te bat”! Până demisionez

Au prezentat pe Facebook capturi ale unor discuții de pe canalele interne de comunicare ale polițiștilor din…

Șef din IPJ Timiș, acuzat de reprezentanții Sindicatului Europol că și-a tratat subalternii într-un mod incalificabil.

UPDATE Europol spune că şeful Secţiei 4 Poliţie Timişoara, care îşi ameninţa şi hărţuia angajaţii, a demisionat din funcţie, dar rămâne în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş. Sindicatul a precizat că acesta este supărat că au ajuns în public capturile respective şi nu în urma regretului faţă de comportamentului pe care l-a manifestat.

Cei de la Europol au prezentat pe Facebook capturi ale unor discuții de pe canalele interne de comunicare ale polițiștilor din Timiș. Potrivit capturilor, în discuții sunt folosite numeroase amenințări precum „te bat de vorbești singur pe stradă”, „te încing cu bătaia” și „pornește dracului rampele”.

„Amenințările, hărțuirile și chiar violența sunt nelipsite din comportamentul și limbajul acestui individ abject, pe numele său Popa Ilie Alin, comisar de poliție, care este șeful Secției 4 Poliție din Timișoara. Efectiv am rămas consternați când am intrat în posesia acestor capturi din grupul de Whatsapp al Secției 4 Poliție și ne întrebăm, cu groază, în ce mod li se adresează oare în particular polițiștilor, dacă pe un grup are un asemenea tupeu de golan”, au scris, pe Facebook, sindicaliștii.

Reprezentanții Europol au anunțat că au sesizat conducerea Poliției despre incidentele din județul Timiș.

„Un asemenea limbaj trivial și această atitudine de interlop nu au ce căuta în Poliția Română. Iar superiorii care l-au tolerat pe acest individ ar trebui să plece la pachet cu el. Am sesizat de mai multe ori conducerea IGPR cu privire la abuzurile care se comit în IPJ Timiș, iar lipsa de reacție și implicit lipsa unor sancțiuni au încurajat șefii să-și conducă oamenii prin teroare și dispreț”, au precizat sindicaliștii de la Europol.

Mesajul Europol este adresat și ministrului de Interne, Lucian Bode. Sindicaliștii susțin că s-a ajuns în această situație deoarece foștii miniștri de Interne nu au organizat concursuri pentru funcțiile de conducere din Poliție și au menținut la nesfârșit împuternicirile pe criterii exclusiv politice.

Reprezentanții IPJ Timiș au transmis că polițistul a demisionat din funcția de șef al secției de Poliție. Conducerea inspectoratului a declanșat o anchetă.

„Ofițerul de poliție și-a dat demisia din funcția de șef al Sectiei de Poliție,continuându-și activitatea pe o funcție de execuție din cadrul I.P.J Timiș. Totodată Inspectorul Șef a dispus efectuarea de verificări prin intermediul Biroului Control Intern în vederea analizării situației de fapt. În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse masuri în consecință”, a anunțat IPJ Timiș.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate