Tiparul în Bucureștiul domniilor fanariote

Text&foto: Alexandra Rusu, muzeograf, casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Municipiului Bucuresti

În secolul al XVIII-lea, tiparul bucureștean înregistreză un progres însemnat, volumul publicațiilor dublându-se comparativ cu perioada anterioară. Complementar tipografiei Mitropoliei sprijinită de Biserică apar și alte tiparnițe, inițiative care vor fi aproape în totalitate sortite eșecului. Cauzele principale sunt relaționate eforturilor și investițiilor considerabile necesare implementării activității precum și absența rețelelor de desfacere eficiente. Pe lângă asigurarea bazei materiale inițiale, care de multe ori era condiționată de importuri de hârtie sau „sutele de ocale de slovă”, se cheltuiau sume importante pentru plata, întreținerea personalului („simbrie, tain de mâncare, băutură”, uneori veșminte și încălțări) și consolidarea fondului de reparații. Aceste cheltuieli se vor reflecta în prețul final al volumelor, indiferent de caracterul religios sau laic.
Astfel, în perioada domniilor fanariote vor activa în București: Tipografia Mitropoliei unde se tipăreau cărți „de toată trebuința și orânduiala Bisericii”, tipografia mitropolitului Antim Ivireanul de la Mănăstirea Tuturor Sfinților, tipografiile din Mănăstirea Sfântului Sava (1715-1716; 1741), Tipografia Domnească (1745-1746), „Tiparnița neamului ortodox al romeilor” (1767-1769), inițiativele fraților Nikolaos și Ioannis Lazarou (1783-1784) și tipografia de la Cișmeaua lui Mavrogheni (1818-1821).
În volumul trei al lucrării „Bucureștiul Fanariot”, autorul realizează o incursiune detaliată și atent documentată în universul acestor tipografii, din care aflăm că: „ … din teascurile de la Mănăstirea Sfântului Sava a ieșit o singură carte în 1715-1716 și, respectiv, patru în 1741, iar în așezământul închinat Tuturor Sfinților au fost imprimate tot numai patru volume în perioada 1716-1720. Tot așa, producția Tipografiei Domnești active între 1745 și 1746 s-a redus la patru tomuri, exact ca și aceea a Tiparniței Neamului Ortodox al Romeilor, ori a fraților Lazarou din Ioannina, care nu s-au învrednicit să publice decât patru titluri (în anii 1783-1784 și 1789). Practic, singura casă editorială de succes înființată sub fanarioți a fost cea de la Cișmeaua lui Mavrogheni, care a reușit să tipărească douăzeci și patru de titluri între anii 1819 și 1821 și chiar să supraviețuiască schimbării de regim determinate de Revoluția lui Tudor.”
Procentul covârșitor era cel al publicațiilor cu caracter religios (liturghiere, evanghelii, apostoli, ceasloave, penticostare, octoihuri, psaltiri și alte culegeri de slujbe), menite să susțină cultul și să satisfacă necesitățile ecleziastice în timp ce publicațiile laice (opere literare sau cele necesare procesului didactic) se vor remarca abia din a doua jumătate a secolului. Tipografia Mitropoliei încerca să obțină monopolul vânzării de carte iar mitropoliții nu agreau inițiativa particulară, adesea cerând să verifice personal conținutul cărților cu caracter religios pentru ca nu cumva „vreo sămânță de vreo sminteală să-și alunece în lăuntru”. Din punct de vedere al limbii utilizate, proporția cărților în slavonă și greacă va scădea pe parcursul secolului în raport cu cele publicate în limba română. Tot în perioada încep să apară în București lucrările unor autori occidentali.
Echipa unei tipografii era formată de obicei din meșteri tipografi și muncitori cu variate atribuții. Zețarul culegea literele și realiza compoziția tipografică, pil(i)carul prepara cerneala tipografică și ungea zațul iar drugarul mânuia teascul. Feciorii de tipografie aveau în grijă activitățile conexe, preparatoare. Pisătorul sfărâma coloranții utilizați în compoziția cernelii tipografice iar prubarul corecta textul imprimat și aviza tipărirea tirajului. În calitate de șef al echipei, meșterul tipograf coordona tipărirea unei lucrări. Meșterul artist realiza ornamentica paginii de titlu și uneori îmbogățea conținutul cu xilogravuri originale sau împrumutate. Un exemplu este ieromonahul Grigore, meșter artist al tipografiei Mitropoliei, care a decorat Triodul din 1768. Foarte important pentru succesul tipografiei Mitropoliei era și figura chivernisitorului tiparniței. Acționa precum un manager de astăzi, realizând contracte, stabilind renumerația muncitorilor, norma de hrană și băutură, procurarea materiei prime și utilajelor.

Succesul tipografiei de la Cișmeaua lui Mavrogheni de la începutul secolului al XIX-lea s-a datorat în primul rând unui context politic relativ stabil, absenței timp de 10 ani de pe piață a tipografiei Mitropoliei și trecerii de care se bucura echipa (Constantin Caracaș, Dumitrache Topliceanu și Răducan Clinceanu) pe lângă vodă Caragea. Activitatea tipografiei va fi dedicată atât cărților „pentru sfintele biserici”, reeditări sau importante contribuții în sfera muzicii ecleziastice, cât și operelor literare ale unor autori contemporani sau cvasicontemporani, din Italia, Franța, din spațiul românesc sau grecesc: Voltaire, Vittorio Alfieri, Polyzois Kontos, Ioan Barac și Barbu Paris Mumuleanu.

Conturând secolul al XVIII-lea, Ștefan Lemny puncta în deschiderea volumului „Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc”: „Stăpânirea străină, războaiele, jafurile și amputările teritoriale, asuprirea socială, instabilitatea politică internă, precaritatea economică și culturală etc. au făcut ca viața să pară aproape un calvar, în care traumatismele istorice lăsau arareori loc clipelor de liniște”. În pofida acestui peisaj sumbru societatea românească a făcut pași însemnați în direcția modernizării, la care tiparul și-a adus o valoroasă contribuție, diseminând idealurile reformatoare ale vremii și prilejuind o confruntare revelatoare între tradiție și înnoire.

Din selecția de volume de secol XVIII și XIX care poate fi descoperită la Muzeul Vârstelor, doar „Cărticica care cuprinde întru sine multe lucruri, spre folosul a toată obștea” a fost tipărită la București iar, prin tematica pe care o propune, atestă cererea, în continuă creștere, de scrieri cu tematici laice.

Bibliografie:

Tudor Dinu, Bucureștiul Fanariot, Vol 3, Humanitas 2020.

Ștefan Lemny, Sensibilitate și istorie în secolul XVIII românesc, Polirom, 2017.