Tismăneanu era obişnuit de mic să ia case de la Partid

Corpul de control al premierului îl dă pe mâna procurorilor pe Vladimir Tismăneanu pentru folosirea ilegală a banului public, adică pentru că a stat fără drept în Vila 2 Snagov şi pentru că i s-au decontat telefoanele din banii Institutului de Studiere a Crimelor Comunismului.

Puţini sunt cei care ştiu că odrasla unuia dintre cei mai odioşi rusnaci care au adus comunismul în România fusese de mic crescut cu acest obicei, de a i se da totul de către Partid, pe cât posibil moca.

Pasiunea aceasta este povestită de însuşi Vladimir Tismăneanu în recenta sa carte de memorii „Lumea secretă a nomenclaturii”, apărută, evident, la Humanitas.

De mic, Volodea era nemulţumit că alţi activişti comunişti primeau de la Partid case mai frumoase, mobilă mai scumpă, ori tablouri mai valoroase!

Iată câteva fragmente din cartea sa, în care Tismăneanu descrie momentul sosirii familiei sale în România, când odiosul său tată, Leonte Tismineţki, primea de la Gospodăria de Partid case mobilate, luate cu forţa de la proprietarii trimişi deseori în beciurile Securităţii:

„În prima lună de la sosire, părinţii au locuit la sora mamei, apoi li s-a repartizat (prin Gospodăria de Partid) un apartament într-o casă cu două niveluri pe strada Eminescu. Era o locuinţă cu trei camere, un living şi două dormitoare. Încălzirea se făcea cu lemne. Casa era extrem de friguroasă. Era mult mai bine decît ce avuseseră în Uniunea Sovietică, însă nu se compara cu ceea ce aveau alţii, care se instalaseră de-acum în Primăverii şi în zonele limitrofe, Dorobanţi şi Aviatorilor.

În 1951, la sfîrşitul anului, s-au mutat în casa de pe Grigore Mora nr. 22, care fusese pînă în 1949 a Armatei Sovietice. Unii dintre proprietari stăteau la subsol. Erau două apartamente. Cel de la etajul întîi îi aparţinuse lui Jacques Vergotti iniţial, cu care mai tîrziu am corespondat, a fost aghiotantul regelui şi a murit în exil. În acest apartament stătuse Grigore Cotovschi, care fusese cu tata în Spania, şi care a insistat: «S-a eliberat apartamentul de sus, de ce nu-l cereţi, de ce nu-l cereţi?». Dar nu fusese eliberat de către proprietari, renunţaseră la el serviciile administrative ale Armatei Roşii. Doamna Grădişteanu, proprietăreasa, care îşi primea chiria lunar de la tatăl meu, a ajuns să fie prima mea profesoară de franceză ” (p. 61).

„Cînd părinţii mei s-au mutat pe Grigore Mora 22 li s-a dat şi mobilă, dar trebuie să spun că noi n-am avut niciodată o mobilă care să impresioneze…

În genere, ce li s-a dat de la Gospodăria de Partid a fost neglijabil şi ştiu că a fost returnat, inclusiv nişte tablouri. Dar familiile înaltei aristocraţii comuniste primeau obiecte frumoase. Casele familiilor Răutu, Chişinevschi, Dej, Chivu erau mobilate complet de Gospodăria de Partid. Evident, nu cu gust. Mobilele erau întunecate, ba chiar sumbre, reflectînd parcă atmosfera epocii; casele aveau candelabre greoaie, apăsătoare, asemeni dogmelor oficiale” (p. 62).

Volodea, cum i se spune şi azi lui Vladimir Tismăneanu, a fost fascinat de mic de vilele de la Snagov, unde mergea deseori cu tăticuţul său, astfel încât cazarea lui acolo pe banii statului, cu acordul Partidului pe care-l susţine în toate textele sale, nu este decât un arc peste timp, o trăire la bătrâneţe a momentelor frumoase din copilăria petrecută acolo acum mai bine de 50 de ani:

„Am mers atunci, în vara lui ’54, la Snagov, la o vilă a Editurii PMR. Îmi amintesc perfect că la vilă era un ceas cu cuc. Eram cu nişte prieteni. Tatăl meu înota foarte bine… S-ar putea spune că lacul Snagov face parte nu numai din memoria mea, ci şi din imaginarul politic al Europei de Est” (p. 77).

Valdimir Tismăneanu s-a născut în anul 1951, aşa că „amintirile” sale de când avea 3 ani nu sunt altceva decât momente relatate de familie, pe care Volodea nu le-a uitat nici azi, aducându-şi aminte cu nostalgie de copilăria sa fericită, din vremea când, în închisorile comuniste, zăceau adevăraţii intelectuali ai ţării.

Este şi motivul pentru care alegerea sa de către Traian Băsescu de a coordona şi redacta „Raportul de condamnare a comunismului” este considerată o blasfemie la adresa istoriei noastre recente şi a memoriei celor s-au jertfit în lupta împotriva comunismului adus în România şi de către părinţii lui Tismăneanu.

Procurorii au acum ocazia să facă dreptate peste timp, mai ales dacă se vor autosesiza şi în cazul traficului de influenţă, povestit tot de el, în emisiunea „Naşul”, din 13 iulie a.c., transcrisă pe blogul său, când recunoaşte intervenţia făcută la Traian Băsescu pentru menţinerea lui Dorin Dobrincu în fruntea Arhivelor, deşi, potrivit art. 3 din Legea Arhivelor Naţionale din 1996, numirea şi destiutirea directorului fiind apanajul exclusiv al ministrului de interne (v. cotidianul.ro din 25 iulie a.c.):

„După Institutul meu au urmat Arhivele Naţionale, care e un loc-cheie, pentru că ce s-a petrecut sub conducerea lui Dorin Dobrincu a fost democratizarea arhivelor. Lumea nu înţelege că pînă la momentul la care a fost numit Dorin Dobrincu acolo… Şi să nu mi se spună că nici o persoană nu e de neînlocuit! Ba da, există persoane de neînlocuit! Sunt situaţii în care aşa e… Schimbarea acestui tînăr istoric foarte curajos, autorul unui capitol din ‘Raportul Final’, numit de Guvernul Tăriceanu, nu de Traian Băsescu (deşi era în timpul Alianţei DA – n.m.), dar menţinut de Traian Băsescu – am fost direct implicat în acel episod – în momentul în care ministrul de Interne PSD, dl Nica, a vrut să-l schimbe, Traian Băsescu a intervenit la premierul Emil Boc, şi a fost menţinut dl Dobrincu. Deci, Tăriceanu şi Boc, şi, sigur, Traian Băsescu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.