Triumful imposturii. O mizerie programată.

Nu știu dacă și cît de conștiente sînt instituțiile europene, ori dacă le pasă, că o dată cu încercarea de albire a Laurei Codruța Kovesi, în urma unor jocuri politicianiste, pe față, s-a făcut țăndări și ultima fărîmă de credibilitate a organismelor decizionale europene.

O mistificare de un asemenea calibru, instrumentată în disprețul celui mai elementar bun-simț, ar trebui să înlăture orice urmă de ezitare a parlamentarilor britanici în grabnica traducere în fapt a brexitului, dincolo de oportunitatea oricărui acord.

O manipulare de o asemenea amploare, cu consecințe deja previzibile, făcută peste capul și autoritatea statului român și a instituțiilor sale judiciare, are și semnificația unui autodemascări: fățărnicia și ipocrizia sînt la ele acasă în ceea ce, cu multă emfază și cinism, numim și clamăm a fi unitatea Europei.

Pe durata a două zile, s-au lovit de cecitatea și de urechile surde ale parlamentarilor și comisarilor europeni și noianul de abuzuri și falsuri și încălcările flagrante și repetate ale Constituției României, deja dovedite, care fac obiectul a zeci de dosare penale deschise pe numele ei, dar și evidenta regie a victimizării izvorîtă din arsenalul unor păpușari oculți o dată cu avalanșa de minciuni sfruntate și omisiuni menite să ”îmbrobodească” auditoriul cu abilități de politician, nicidecum cu prestația unui profesionist al dreptului.

Dacă Europei, mai precis binomului franco-german, îi trebuie o unealtă cu minte puțină, împătimită în rele, cu slabă pregătire și caracter de torționar, o unealtă numai bună să facă treburile murdare, care să suplinească deficitul de performanță al OLAF, care să umilească state, să schimbe la comandă raporturi de forțe, iar la nevoie să dărîme guverne incomode, care să inventeze și incrimineze inamici și corupți în beneficiul și de dragul prezervării unor interese dictate, prin aceleași metode arbitrare exersate în țară, ei bine, Europa, da, și-a găsit omul, unealta ideală în persoana Laurei Codruța Kovesi.

Chiar dacă prin nu știu ce minune întîmplată la masa verde, ori printr-o subită revenire la luciditate LCK nu se va alege, însăși prezența ei ca subiect de negociere e o palmă pe obrazul gros al celor care fac gargară și vocalize cu noțiunile de integritate, profesionalism și moralitate.

În fața triumfului imposturii ca rezultat al unei mizerii programate la nivel înalt, un sentiment mai puternic, mai greu decît dezamăgirea, revolta și indignarea se naște. E scîrba!

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 44
Ioan Vistea 111 Articole
Author

63 de Comentarii

    • Bine scris, dle Vistea.Asta e începutul sfârșitului probabil .

    • Pentru tine , Octav Miu , sigur este valabil ceea ce îndràznesti sà spui despre un jurnalist de exceptie !
      TU , OCTAV MIU , „ESTI UN KKO PLATIT LA COMANDA. SIKTIR”!

    • Bravo! Daca mai era nevoie s-au dumirit si ultimii romani cu scaun la cap de mizeriile astora de la varful UEullui care ne faceau pe noi corupti si neinstruiti in ale statului de drept in timp ce ei se sterg acum pe picioare cu toate predicile care ni le tineau!!! Germania are nevoie de un nou Gestapo la nivel european care sa faca politia politica pe care aceasta individa (suspecta penal de abuz in serviciu si minciuni, semnatara de protocoale ilegale cu SRiul) sa-l patroneze cum a patronat si grupurile infractionale organizate din biata noastra tara! In interesul „valorilor europene” desigur asa cum la noi torturile de la Ploiesti si Oradea erau in numele „statului de drept”!

  1. ”Uiareipipio. Uidontadmitdifeat.” (Lulutza Hulk – Bilderbergs’ tool)

    Ordinea viitoarelor ieșiri din EUSSR cred că va fi:
    1. Ungaria
    2. Polonia
    3. Italia
    4. România

    președintele PE – Antonio Tajani – ITALIA
    președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene – Veorica Dăncilă -ROMÂNIA
    președintele Consiliului European – Donald Tusk – POLONIA

    Ce umor are hazardul ăsta de tip illuminat!

  2. Măciuca judicară (aka „Judicial Bludgeon”)

    Includerea Huidumei pe lista scurtă este rezultatul cert al nevoii unor plutocrați bruxellezi de a avea O MĂCIUCĂ JUDICIARĂ cu care să-i năucească de cap pe obraznici. În special pe Ungaria, Polonia sau Italia.
    Această „măciucă judiciară” deja a fost enunțată de acea eminență demonică a sforăriilor oculte: „UN INSTRUMENT LEGAL PENTRU DISCIPLINAREA STATELOR MEMBRE CARE ÎNCALCĂ PRINCIPIILE FONDATOARE ALE UE” (apud G. Soros).

    E clar că white collars bruxellezi au nevoie de o „prostituată” judiciară având centura neagră cu 4 dani la mânuirea măciucii judiciare.
    (prostituată cu referință la caracter și comportament, nicidecum vreo referire la sexul catindatei LCK).

    • Rusine pentru acea gasca de la UE,practic au dovedit ce incompetenti se prefera acolo,ati nesocotit demnitatea unei tari.Sustinatorii ei niste frustati sau politicieni fara tara

  3. Succesul lui Kovesi reprezinta triumful patriotilor si profesionistilor romani asupra cozilor de topor tradatoare de neam si tara. Vieru, citeste ce scrie sectiatia profesionista de economie a Cotidianului despre ccum PSD-ALDE vrea sa vinda din nou rezervele miniere ale Romaniei si du-te la Moscova. Ne-am saturat de mediocrii platititi de PSDaddy vitamina din banii nostri. Va veni vremea cand toate cozile de topor vor plati!

    • Cozi de topor sunteti matale si camarazii racolati de colegii externi, in prezent majoritari. Si cine vorbeste de mediocritate? Secu? Daca ar mirosi, ar trebui sa evacuam Bucurestiul din cauza voastra.

    • Asa e cum spui bai prostovel. Doar ca ai gresit tradatorii. ADEVARATII TRADATORI AI ROMANIEI SINT sorosistii. Si da, bai sorosistilor o sa platiti cumplit de tot

    • Esti intr-o lume paralela, urmasul calailor din anii 50 ‘sau un mare ticalos.
      Sentimentul de scarba este neacoperitor pentru cei care pot afirma fara sa le crape ceea ce ar trebui sa se numeasca obraz ca distrugerea a tot ceea ce este romanesc incepand de la capitalul, cultura, elitele si traditiile,cei care au reinventat si aplica de 12 ani a ticalosiilor staliniste in justitie cu mai multa oasardie decat tortionarii obsedantului deceniu sunt patrioti si profesionisti.

    • Care succes? Un proverb românesc spune: nu zi hop până nu sări! Numai prostii debitezi. Ce părere ai (recunosc, te supraevaluez nemeritat) despre „trădătorii” germani care și-au abandonat compatriotul pentru a vota Kovesi? Propaganda v-a distrus și ultimii neuroni cu care vă demonstrați analfabetismul funcțional (ca să vă citez idolul imobiliar ?) Ura față de Dragnea, care are păcatele lui, dar nu așa de exagerate cum o faceți voi, v-a terminat, distrușilor.

    • Cozi de topor sunteti matale si camarazii racolati de colegii externi, in prezent majoritari. Si cine vorbeste de mediocritate? Secu? Daca ar mirosi, ar trebui sa evacuam Bucurestiul din cauza voastra. Cotidianul, probleme cu trei fraze scurte?

  4. Maestre,mai publicati in „Cultura de sambata”condusa de Ionut Cristache?Tot asa Zdrang! Zdrang! Zdrang!??? Vremuri grele,oameni rai,bani putini,cine nu ar intelege…

    • Nene, bagă un spațiu după virgulă, că așa am învățat noi la Limba română din clasa a V-a. Nu de alta, dar te faci de râs în văzul lumii.

    • @ Conte de Șanț
      Țâcă, te pomenești că ți-ai antrenat simțurile olfactive pe dorsalul kovesian! Așa s-ar explica deriva în care te afli… din gard în gard. Te invit să mai citești, începând chiar cu Manualul de limba română (orice ediție). Și șterge-te la gură, vorbești cu stropi.

    • Erată Jenantă:inca o data dovedesti cat esti de prost,te confund cu autorul articolului,betivule!Țâcă-i aia pitica cu care nu te lauzi..

    • #Contele de sperma-n gat – Usurel cu budanele la vale, sexosule! Poate ca unii de pe aici le avem mici, dar te asigur ca-s ale dracului. Tu, la nivel oral, vad ca stai mai bine de departe. Lucrezi numai di granda, ai?

  5. Traim vremuri grele! Sclavii se cred stapani, servitorii isi inchipuie ca stau la aceeiasi masa cu domnii iar muritorii de foame isi tatueaza pe corp numele celor care le iau hrana de la gura. :))))

  6. E timpul ca si in Romania sa se maturizeze odata euroscepticismul! Toata majoritatea parlamentara, Guvernul, in cor, canta ode UE, in timp ce, de la balcon, UE face pi pi in capul lor. Deci, candidatul preferat al fortelor UE la functia de procuror sef e un calau, care a incalcat Constitutia la locul de munca, iar angajatii din subordine au fabricat dosare cu probe false, inclusiv cu trucare de inregistrari audio, de ex. Ce mai e si asta? Haideti, gata cu pro-europenismul, fasoanele, fatarnicia. A venit timpul euroscepticismului!

  7. Un pupator a numit-o pe bivolita asta ” fragila „. Nu zau?! Namila asta n-are sentimente, n-are bun simt. E un robot. Numai tortionarii din lagarele naziste se pot compara cu ea.

  8. Ionescu, Popescu, etc., tradatori de tara. Kovesi si evreii, patrioti. Serios?

  9. Eu ma intreb ce dracu’ negociaza astia?Calcul simplu,acumulari de puncte francezul si kovesika e la subsol,nu mai spun cv necorezpunzator,incompetenta,pete,puternice,inculpata in devenire,minciuni in plen,dezincriminarea si faptul ca era singura rejectata de csm la functia ravnita?!Fals,minciuna tipic unei plagiatoare cu 4%,dar oricine poate sa faca o verificare reala,cu limbaj limitat si inteligenta condusa!”Victima”cu multe ghiulelele de picior!Negocieri?Cartofi cu alte radacini?Ce negociezi?O functie de rang nivel cu drept de ancheta a tuturor statelor membre?Ca facea cyber si pescuit in apele lui coldea nu se pune?Cred ca e un circ total fata de o inalta functie!Se va dovedi!Nimeni nu accepta investigatii ale unui procuror pus,prin interese fata de un concurs normal!Punctajul acumulat de francez,ei nu lasa functia din mana,va fasaii isteria multora!Franta nu-si cedeaza pozitia si canditatul!In rest manele propagandistice cu oua pe peretii unei cladiri inofensevie,vopseli si alte psihoze!

  10. Mda, înțeleg că ăia care ne oferă un purcoi de euro pe care nu-i putem accesa de tâmpiți ce suntem sunt „păpușari oculți”, iar Maica Rusie, care ne-a luat tezaurul, Basarabia etc. reprezintă viitorul de aur. Logică de fier!

  11. Coincidenta contrariilor sau încă: Paradoxul mincinosului (falsului). Uniunea Europeană susţine şi alege prin vot secret un Şef Procuror din cea mai săracă şi coruptă ţară din Europa de Est. De acolo unde se face de 30 de ani cea mai tragică pierdere de timp, de energii şi mai ales de oameni, peste şase milioane plecaţi în exil (pe locul doi în lume după Siria la migraţia forţei de muncă).

    • ..si pe cea mai abuziva persoana.N-au decat sa se spele cu ea pe cap.

  12. Militianca asta stie cum sa tortureze cu creionul. Pe cei care mai poseda vreun testicul…

  13. Daca „Cotidianul” trage cu ce apuca si, din orice pozitie, inseamna ca PSD-ului i-a cam raposat purceaua in cotet, ca li se vor numara (nu ouale) ci averile. Pentru ei vin vremuri grele. Si pentru Cotidianul, caci le dispare sursa de banuti scosi din zoaie iar marii lor ziaristi vor trebui sa-si caute alti „stapani”.

    • #b77 – Spitalul 9 will make you free! And responsible.

  14. Politicienii corupti fura de la noi toti, DNA s-o opus, fara anticorpi
    tara se va prabusii.

    • #chris – Dintr-o data si-n acelasi timp. DNA s-a opus. Vrea sa fure numai ea.

  15. Romanii pleaca din disperare, fiindca nemernici ca voi, fosti soferi si militieni ati capturat tara!

    • Ai pus botul la diversiunea gunoiului de Chireac.Vai de capul vostru! Articolul asta trebuie tradus in engleza si trimis rapid la Bruxelles…ca nu sunt in stare sa bage toapa asta la puscarie.Mîine poate pleaca la wshington sa spuna ca-i virgina.

    • Dece jignesti Moscova? Iti poti inchipui penibili mai mari decat adunatura aia de japite ramolite care au ridicat-o in slavi pe Corduta la „examinare”?

  16. Ma tem ca o sa aflam mai tarziu ca ispravile d-nei Kovesi impreuna cu serviciile noastre au fost teleghidate din Occident si Bruxelles. Iar acuma sau obraznicit in halul in care vor s-o foloseasca direct ca maciuca Europei.
    De fapt, creatia dupa chipul si asemanarea lor este chemata să-și faca treaba mizerabila dupa vocatia deprinsa tot de la ei. Asa se explica obraznicia cu care indraznesc sa puna in functie o figura compromisa.
    Dupa ultimul MCV miscarea asta pare logica. Nu se mai ascunde nimeni.

  17. „Atacul este mult mai profund ! Cînd vrei sà decridibilezi un popor , elita sa culturalà , pui la cale o numire , gen SEFUL SUPREM AL DENUNTURILOR „CETATENESTI” ! Si o lume întreagà îl detestà ! Denuntul este ultima infmie înaintea mortii ! Si toatà GEOGRAFIAN îl blestemà pe seful denunturilor si detestà poporul din care vine , desi este profund nedrept , dar asa se întîmplà !” (dintr-un text)

  18. Domnule Nistorescu va citestsc sin zilele fierbinti ale 1989, nu stiu ce vi s-a intamplst de cand e Dracnea la putere. de orice puteti fi acuzat mai putin de lipsa de inteligenta! Victoria lui Kovesi a dat aripi poporului roman, popor roman care ieri dupa votul din Libe pentru prima oara a iesit la protest in fieful lui Dracnea si a fiului porcar, Targu Magurele, protest despre care Cotiadianul nu a scris, poporului care l-a votat pe Iohannis, poporulul care nu a iesit la referendumul fostului puscarias , turnator la Secu, voiculescu sa il demita pe Basescu. Acest popor roman majoritar, care a facut toate aceste lucruri de unul singur a aflat ieri ca UE e de partea lui si acest popor va matura cu Dracnea si sustinatorii in urmatoarele 4 randuri de alegeri.

    • #mihnea – Daca nu ai contine elemente cu proprietati halucinogene, generatoare de cosmaruri, ai putea fi un foarte bun vomitiv.

  19. Primul vinovat si implicat in aceasta afacere, nu este altul decat Werner Iohannis, dece? pai haideti sa mergem pe firul lucrurilor de la inceput. Revocarea LCK, si cu semnarea obligatorie in urma deciziei CCR, W.I. era amenintat de dosarele pe care le avea la „naftalina”Santajul era evident si brutal, In cardasie cu taica Lazar se punea sigur la cale mazilirea lui W.I. Atunci W.I> spune; lasa Codruta, te revoc de la DNA, dar iti dau o pita si mai alba si mai de durata. Marg eu la Tanti Merkel si aranjez totul.Zis si facut, Omul , se duce la „poarta”stabileste ce si cum, si gata. Daca LKC a fost si este o unealta in mana papusarilor UE, si nu numai, fara sa miste nimic in dosarul Microsoft, EADS, neurmarirea transferului de capital al firmelor streine( vezi doamne investitori )Cum sa nu fie propulsata acolo? Acolo sus, ca atat timp cat mai se gaseste in RO. materii prime care-i intereseaza pe „investitori” forta de munca calificata,salarii de muhaiele, dece n-ar tine-o sus?

    • Gogule,stii tu ceva de „dosarele” lui Werner?Spune-ne si noua frate,nu ne fierbe atata. Sau citezi din propaganda? Noi,muritorii,stim ca a fost cumparator de imobile.Cumparatorul se prezuma ca e de buna credinta,dupa lege. A cumparat numai de la privat nu de la stat ca Daddy,de exemplu.Cat priveste vanzarea „materiilor prime” vanzatorii sunt polticieni romani,in majoritate de la psd.

    • #Gica – Gicule, eu, in calitate de muritor, stiu ca Werner a fost un exportator de copii. Cu ce a adunat din activitatea de comert exterior, plus niste parlite de meditatii, a inceput sa cumpere case de la privat, adica niste particulari care au beneficiat de o restitutio in integrum data in numele Grupului Etnic German (fost organ SS), la cererea fostului primar al Sibiului, Werner (paradoxal de intamplator si sef al filialei sibiene a anterior numitului GEG). Ca sa vezi potriveala, Gicule. Deci, ai dreptate, cumparator de la privat. Acu’ ce sa facem daca Teleormanul n-a avut si el un GEG. Ca daca ar fi avut, cumpara si Dragnea de la privat. Exact aceleasi chestii pe care le-a cumparat (voi ziceti furat, dar asta nu s-a reusit a se proba inca) de la stat. Dar stau si ma intreb. Oare de ce este rusine cand cineva cumpara ceva de la stat, dar este bravissimo cand cumperi de la privati? Sau numai unii au voie sa cumpere de la stat, iar altora le este interzis.

  20. Bai baiatule a innebunit tanti Europa! Numai daddy cu mercenarii din presa tin calea dreapta si doar ei detin adevarul!

  21. Am vazut ieri seara un film biografic despre Pablo Escobar. Si-a negociat predarea cu autoritățile columbiene, punând conditia de a nu fi extradat in SUA, unde il astepta scaunul electric. Columbia a trebuit sa denunte tratatul de extrădare cu SUA, iar Escobar a aparut la televizor clamând „ma bucur ca tara noastră si-a recăpătat independenta, nu mai iau altii decizii pentru noi, suntem liberi”
    Parcă si in RO auzim proclamatii de independenta asemanatoare.. mai ales când îi saltă DNA-ul.

  22. – D-le I.V. numai poate binomul Berlin – Paris de „scarba” d-tale . Statul roman, adica ce a mai ramas din el este complet subjugat de acest binom de mai bine de 10 ani. Gradul d-tale de indignare, d-le I.V., arata ca inca n-ati realizat aceasta realitate dramatica in care traim. E bine ca totusi v-ati dumirit. Problema e ce propuneti in aceasta situatie…

    • #Hadrian & comp – Pai, daca asa stau lucrurile, de ce va tavaliti voi in chinuri? El are opinia lui, voi o aveti pe a voastra. De ce tineti mortis sa ne-o varati pe gat pe a voastra cu de-a sila? Iar Dl Vistea nu cred ca s-a dumirit in sensul in care sperati voi. Deci, capul la fund!

  23. Superfelicitări domnule Viștea, ardeți-i pe nemernicii care se dau europeni, în fapt fiind o cohortă de fripturiști internaționaliști, lakei ai marelui capital (mă refer la cei de la PPE), care susțin acest monstruos construct contra naturii numit UE. (Despre adevărata unitate europeană abia ar trebui să începem discuția)
    Acum răspund unor pârțâitori: Mihnea, informează-te bine, purcoi de bani iau ăia de la noi și nu noi de la ei, tezaurul nu e la ruși, ci, se pare, pe la nemți. Și, la urma urmei, de ce faci tu pe Mihnea cel Rău/că te bate Dumnezeu; Diomede, Diomede/ de ce mănci d*ăla cu perje; Măi Conte de S+S/ văd că tot n-ai înțeles/că cămila-i cocoșată/și că capul ți-e în ceață; Mișulică, pe scurt, Mișu/ parcă ție ți-am mai zisu/când s-o supăra Codruța/o să-ți taie și ții p…tza/ecțetera, ecțetera!

  24. Toata chestia cu procurorul europen si cu Kovesi a fost o chestie aranjata.
    Dovada consta in faptul ca membrii titulari ai comisiei LIBE au evitat sa participe la tampenia din comisie si au lasat europarlamentari PNL sa voteze ca inlocuitori ai lor.
    Credibilitatea UE e spre zero.
    Singura solutie, ca Romania sa ramana stat independent si suveran si romanii sa o duca mai bine, e ROEXIT.

    • Si mai departe, ce urmeaza? Aproape tot comertul nostru este cu UE? Altii stau in genunchi la usa sa intre si tradatori ca tine vor sa ne scoata!

  25. Nu sunt pt ROEXIT dar , nici ce se intmpla nu este de tolerat , este o insulta de o mitocanie fara seaman , la adresa RO , acest comportament al conducatorilor UE . Noi suntem blamati ca nu sustinem un roman (de o calitate superproasta si la urma urmei nepropus de noi , ci tot de ei) , dar nemtii de ce nu-l sustin pe al lor care circula cu alta viteza ? Ipocrizie , neamprostie si mizerie cat casa la acesti UE , sa le fie de cap !
    P.S. Noi mai aveam fete bune , tot de-ale betivei sataniste , Pruna , Guseth , ce , astea aveau par pe picioare ?

  26. Dle Mihnea, cum zici tu prostii, mai rar, bibicule ! Iată prima care te demască : Târgu Măgurele ? Păi, nu e Turnu Măgurele ? Vezi că la Paște trebuie să le dai mielu ! De unde dracu a avut balena asta slinoasă atâtea aripi încât să dea fiecărui românaș cîte o pereche ? Asta, da, minune, aproape să fie invidiată de Soborul îngeresc, singurul distribuitor de aripi ! Cum nu vezi tu porcăriile/crimele făcute de Codruța ? N-ai vrea să fii și tu condamnat pe baza unui dosar a la Koveși ? și după aia să mai vorbim. De ce faci tu pe prostu când ai putea fi un om cumsecade ? Cine te împinge, ai ? Care popor român a ieșit după ,,victoria,, lu Kovesi ? Niște ciumeți plătiți de banii lu Soroș, de niște trădători de patrie, adică niște #resist/soroșiși = fasciști (ciuma brună se adună/ ca să semene furtună) ! Ce crezi tu ,măi, băiețică, moare boborul român după Libe, după ce s-au văzut cu ochiul liber mânăriile scârboase de acolo? Păi acum tot poporul român zice : Liebe, ich liebe dich nicht! La care tu o să răspunzi: Marmorstein und Eisen bricht/Aber unsere Libe nicht! La care poporul/ o să -ți țină isonul:/Libe und Mihnea lieben wir nicht! Cum n-a ieșit poporul să-l demită pe Băse? Văd că ești ultimul care n-a aflat asta! Îți mulțumesc pentru banalitățile spuse, vezi că zbori cam jos! Și nu te mai lua de Stalinică/ că se trezește KGBică/ și-o să faci pe tini de frică ! Dixit !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.