Turnătorul Băsescu (a patra ştire a zilei, după summit-ul NATO) 

Turnătorul Băsescu (a patra ştire a zilei, după summit-ul NATO) se numește editorialul scris și publicat de Marius Oprea în rubrica PREZENTUL FĂRĂ PERDEA de pe Mediafax.

„A fost nevoie de treizeci de ani, pentru ca adevărul să iasă la iveală: Traian Băsescu a turnat la Securitate. Subiectul, care a stîrnit altătdată valuri de adrenalină, a rupt prietenii şi i-a ostracizat pe cei care încercau să susţină cu argumente acest adevăr, nu mai suscită acum interesul. În afara unui şir de cîteva sute de postări în care băsişti fundamentalişti îşi exprimă compasiunea şi adeziunea pe pagina de facebook a împricinatului sau pe cele personale, unul singur din lungul şir al intelectualilor de marcă dintre cei care l-au adulat pe Traian Băsescu a avut curajul unei opinii, scriind că acestuia îi mai rămîne, totuşi, meritul de a fi condamnat comunismul. Personal, cred că, decît cu un asemenea ”judecător”, comunismul mai bine rămînea necondamnat. Pentru că această ”condamnare morală”, rostită de un turnător la Securitate ”sună ca naiba”, vorba lui Petre Roman, despre FSN.”

”Petrov”, o poveste veche de trei decenii

A fost de ajuns ca, la începutul anului 2019, la Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţi să fie numit un alt om în locul fostei directoare, Germina Nagîţ, în fruntea Direcţiei de
Investigaţii, cea care se ocupă de ”verificarea” foştilor informatori ai Securităţii în arhive, ca într-o lună să fie găsite două note informative olografe, semnate de ”Petrov”, numele conspirativ
atribuit de Securitate lui Traian Băsescu, tînărul turnător de la Institutul de Marină la mijlocul anilor ’70. Şi dosarul de turnător al fostului preşedinte să ajungă în instanţă.

De atunci au trecut trei ani, pînă astăzi, cînd verdictul a rămas definitiv. Dar, cum îmi place să spun, niciodată nu e prea tîrziu pentru adevăr. Numai că acest adevăr a fost scump plătit – de o
societate întreagă, pierdută în ani de dezbinări, iscate de micul nostru Putin de Dîmboviţa, căruia spre binele lumii, Dumnezeu nu i-a dat o putere mai mare. Şi i-a luat-o la timp şi pe cea pe care
a avut-o, după ce zece ani de zile a dus România într-un deceniu de ură, peste care s-a aşternut lesne apatica domnie a lui Iohannis. 

Povestea ”turnătorului” Băsescu a început demult. Are treizeci de ani. În 18 februarie 1992, ziarul constănţean „Telegraf” începea publicarea în serial a unor nume de informatori ai Securităţii,
provenind, după cum s-a lămurit ulterior, dintr-un registru special al evidenţei aprobărilor date de conducerea locală de partid, la solicitarea Inspectoratului Judeţean de Securitate, pentru a
folosi ca informatori anumiţi membrii de partid. Ea priveşte cea de-a doua ”etapă” a colaborării lui Băsescu cu Securitatea, odată cu intrarea acestuia în partidul comunist. Acestea erau uzanţele,
după ce Nicolae Ceauşescu a interzis la începutul anilor ’70 ca membrii PCR să mai fie racolaţi sau urmăriţi de poliţia secretă comunistă fără avizul conducerii locale de partid, de la nivel
judeţean.

„Lista cu informatorii Securităţii”, extraşi din acest Registru cu persoanele din rîndul membrilor PCR pentru care s-a dat aprobarea să sprijine munca de Securitate a fost deschisă de la primul
număr al serialului din ”Telegraf” de „Băsescu Traian — Ministru al Transporturilor”. Au urmat, în episoade succesive şi alţii – notabilităţi locale, dar şi personalităţi vizibile, puternic
mediatizate atunci, precum senatorul FDSN (viitorul PDSR) Gheorghe Dumitraşcu, fost profesor de istorie înainte de 1989. În debutul serialului care a tulburat nopţile multor constănţeni de vază,
ziarul publica poziţia 19 din registru, unde se afla numele Băsescu Traian, data sa de naştere, menţionarea locului de muncă la vremea în care a fost racolat (IEFM NAVROM Constanţa), cu menţiunea că este „sursă” din data de 5 noiembrie 1977, ceea ce presupunea deci racolarea sa la mai bine de un an de la terminarea Institutului de Marină, cînd deja era ofiţer navigator.

Băsescu turnase şi înainte de a deveni ofiţer de marină. La Institutul de Marină funcţiona un “ceist”, cum era numit, prescurtat, ofiţerul de contrainformaţii al unităţii, care monitoriza atît
cursanţii, cît şi profesorii Institutului, mai ales cu privire la fidelitatea faţă de regim. În genere, marinarii erau atent urmăriţi, din cauza contactelor lor implicite cu străinii, contacte
asupra cărora regimul comunist din România devenise de-a dreptul paranoic, pe măsură ce Nicolae Ceauşescu lăsa deoparte orice scrupul în întărirea puterii personale şi instaurarea dictaturii. Cu
atît mai mult, încă din faza de pregătire, trebuiau controlaţi ofiţerii care aveau să îi comande. A devenit, de acum, cert şi ”definitiv”, prin verdict, că studentul Traian Băsescu de la Institutul
de Marină a fost un asemenea informator.

De-a lungul timpului, am scris mult despre legăturile dintre Traian Băsescu şi Securitate. În mod paradoxal, nu pe mine m-a dat Traian Băsescu în judecată din cauza unor asemenea afirmaţii, cînd
s-a hotărît să ”ia taurul de coarne” şi se pregătea să-şi înhame la proaspătul car de prezidenţiabil ”societatea civilă”, ci pe Mugur Ciuvică, acela care le relatase, cu vizibilitate şi
credibilitate (căpătate în urma ”Armagheddon”-ului despre casele lui Năstase). În cursul procesului din 2004, în virtutea dreptului la apărare, Ciuvică a solicitat instituţiilor care deţin arhive
ale Securităţii să lămurească situaţia de colaborator al Securităţii a ”candidatului Băsescu”. Conform unui document care a fost făcut public în circumstanţele acestui proces, emis de către
Unitatea Militară 01150 (Arhiva) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Traian Băsescu figura în evidenţele păstrate ca fost ”colaborator al Direcţiei de Contrainformaţii Militare” (Direcţia a
IV-a din cadrul Securităţii), pe vremea cînd era student la Institutul de marină “Mircea cel Bătrîn”. Semn că armata nu-l prea avea la suflet pe candidatul Băsescu, ”turnător” la ”ceist” – un vechi
reflex cazon.

Cu alte cuvinte, dacă Băsescu nu intenta acest proces, poate că nu am fi aflat niciodată că el era ”omul Securităţii”, cu angajament şi note informative, turnător încă din anul II de facultate,
denunţîndu-şi colegii, cu numele conspirativ ”Petrov”. Chiar de atunci, de cînd Ministerul Apărării Naţionale a făcut public documentul prin care se dovedea că acesta colaborase cu securistul de la
facultate, ca o primă reacţie Traian Băsescu, liderul de partid şi candidatul la Preşedinţia României nu şi-a ascuns furia faţă de publicarea acestor informaţii despre trecutul său. Şi a avut
grijă, cînd a putut, să şi-l ascundă cît mai bine.

Şi, cît a fost nevoie, să-şi edulcoreze ”colaborarea”. A recunoscut, de pildă, că a fost nevoit ca, în anul II de facultate, la prima ieşire pe mare, să “dea cu subsemnatul” în faţa “ceistului”
unităţii, dar că nu şi-a turnat vreun coleg, ci doar a răspuns unor întrebări benigne, care priveau mai degrabă propria viaţă şi “orientare”, atmosfera de acasă, din familie, aşa cum, spunea el,
toţi colegii săi au fost siliţi să o facă. Nu a fost confirmat niciodată de vreunul dintre ei, iar în lista “colaboratorilor” Securităţii, racolaţi cu prilejul verificării studenţilor din anul II
de la Institutul de Marină figura doar numele său. Cu toate acestea, CNSAS-ul nu a verificat mai departe. De ce? ”Candidatul” devenise preşedinte, iar Mugur Ciuvică a pierdut, bineînţeles,
procesul. La CNSAS, Traian Băsescu a fost re-verificat, apoi în 2006 şi în 2009, cu acelaşi verdict: nu a colaborat cu Securitatea

Complicii ”din lumea bună” ai lui Băsescu

Am fost între cei care au susţinut de la bun început că Traian Băsescu a turnat la Securitate. În plin ”băsism”, asta a devenit o adevărată crimă de lez-majestate. Faţă de foşti prieteni ai mei,
din ”fruntea” intelectualităţii româneşti, niciun argument, nici ”specialitatea” mea, întărită de un doctorat în Istoria Securităţii, ridicate în slăvi pînă atunci de ”intelighenţie”, n-au mai
contat. Am mai putut publica numai în ”Observator cultural” şi-atît, în vreme ce, făţiş sau nu, în ”22” sau ”România liberă”, publicaţii la care eu însumi colaborasem, eram pus la zid – inclusiv
drept un ascuns ”colaborator” al Securităţii. Să nu mai vorbesc de momentul 2012, în care am scris chiar o carte – ”Adevărata faţă a lui Traian Băsescu”, în care o substanţială parte era ”dedicată”
colaborării acestuia cu Securitatea. Singurul loc în care am găsit să o public, insistînd pe un preţ de vînzare modic, şi ca urmare cu drepturi de autor aproape inexistente, a fost editura
”Jurnalului Naţional” – de unde şi un şir întreg de acuze, cum că aş fi fost plătit pe bani grei de Voiculescu, să o scriu.

Nimic mai fals. Singurul intelectual care mi-a luat apărarea şi a participat la lansarea cărţii, pe care într-un gest de exasperare am făcut-o acum zece ani în faţa casei lui Băsescu din strada
Mihăileanu, cea pe care şi-a atribuit-o fraudulos cînd era primar al Bucureştiului, a fost Stelian Tănase – căruia îi rămîn îndatorat pînă azi. În rest, o asurzitoare tăcere, care se aude pînă azi,
de la aceeaşi ”lume cultă”, care şi-a făcut, vreme de un deceniu, din Traian Băsescu chip cioplit.

Dar nu ce mi s-a întîmplat mie atunci – şi m-a urmărit de atunci, pînă spre zilele noastre, contează. Ci preţul plătit de întreaga societate. Ce ar fi însemnat cu adevărat o ”reformă morală a
societăţii româneşti”, vraja cu care a fost topită ”intelighenţia” românească după Băsescu? În primul rînd, să nu avem un preşedinte-turnător. Şi tocmai asta aveam, iar ceea ce e mai grav e că fără îndoială au fost oameni care au ştiut acest lucru şi în mod deliberat l-au ascuns, pentru a-şi camufla propria slăbiciune de a fi crezut în ”idol”, sau pentru a fi primit beneficii personale.

Înainte de a intra în alte detalii, să reamintesc un episod, deloc nesemnificativ, dar azi uitat: Traian Băsescu a intervenit ca regretatul Constantin Ticu Dumitrescu, al cărui consilier şi apropiat prieten eram, să nu ajungă preşedinte al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Cu Ticu Dumitrescu la şefia CNSAS, altfel ar fi stat lucrurile. Pentru că domnul Dumitrescu avea două ”hibe”, în ochii lui Băsescu, dar nu numai ai lui, ci şi în cei ai ”turnătorilor” din rîndurile
ţărăniştilor: îi detesta la fel de mult pe informatori ca şi pe securişti şi îmi asculta, de obicei, sfaturile profesionale. N-a fost să fie aşa: reprezentatul PD în colegiul CNSAS a votat cum i se
ceruse, cu votul exprimat arătat unei camera de supraveghere, după care şi-a dat demisia. Inutil să spun cîte presiuni s-au făcut asupra acestui om, pe care l-am cunoscut bine. Astfel încît
lucrurile au mers unse, de atunci încolo: SRI-ul şi-a văzut de Băsescul lui, iar Băsescu şi-a văzut liniştit de puterea bazată pe minciună, care l-a îmbătat curînd.

Din momentul acela, de fiecare dată, la fiecare ”verificare” a lui Traian Băsescu, Direcţia de Investigaţii a transmis Colegiului că nu există date cu privire la el. Ca o părere personală, aş spune
că investigatori CNSAS au fost transformaţi fără voia lor, de Germina Nagâţ, şefa lor, în tăinuitori. V-aţi întreba de ce. Am să explic, fără prea multe detalii tehnice.

În 2002, probabil că nu existau prea multe date şi documente, pentru că SRI-ul a fost foarte zgîrcit în ”livrarea” lor. La fel, ulterior. Dar, după 2004, cînd în contextul scandalului ”Ciuvică –
Băsescu” CNSAS-ul ar fi trebuit să extindă verificările în arhivă, în virtutea  semnalării din documentul făcut public de Ministerul Apărării, care ar fi ”aprins becul” oricărui om cu
bunsimţ, nu s-a întîmplat aşa ceva.

Deşi datele existau, ca şi informatorul ”Petrov”, alias Traian Băsescu, care fusese racolat, cu angajament, încă de pe băncile Institutului de Marină, în 1972, cum indica adresa MApN din 2004,
aceasta a fost cu bună ştiinţă ignorată la toate verificările ulterioare ale preşedintelui Băsescu. Deşi o simplă coroborare a numelui de cod al acestuia cu dosarele de urmărire informativă ale
colegilor săi ar fi dus către adevăr. Nu s-a întîmplat aşa. Ori s-a întîmplat, dar adevărul a fost împiedicat să iasă la iveală.

În 2012, CNSAS a redeschis un dosar de verificare pentru Traian Băsescu, la solicitarea ziarului RING. Dosarul i-a fost atribuit Iulianei Măgirescu, de la departamentului de Investigaţii al CNSAS,
aceasta descoperind, se pare, documente care demonstrau că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Pe 13 iulie 2013, Iuliana Măgirescu se aruncă de la etajul 9 al unui bloc din sectorul 6; cazul nu a apărut nicăieri in presă. În 16 octombrie 2013, Traian Băsescu primea al cincilea verdict de necolaborare cu Securitatea, redactat de Direcţia de Investigaţii, condusă de Germina Nagâţ.
Preţul? Probabil, moartea unei angajate a CNSAS.

La vremea respectivă, GDS-ul se pervertise, defilînd la braţ cu preşedintele, fapt descalificant pentru ”reprezentanţi de marcă ai societăţii civile”, pe care mi-e ruşine de ruşinea lor, să-i
amintesc aici. Germina Nagâţ a fost decorată în 2013 de Grupul de Dialog Social, de fapt ”decorată” astfel de Băsescu, pentru ”conspirarea” lui. Am demisionat din GDS în ianuarie 2014, în semn de protest. Am fost ţinta unui val de critici. Mulţi prieteni mi-au devenit foşti prieteni şi s-au întors împotriva mea ”toţi oamenii preşedintelui”.

Adevărul este cîteodată scump plătit şi adevărul este că acum fostul preşedinte Băsescu îmi pare mai puţin josnic decît cei care l-au protejat şi lăudat atîta amar de vreme, răpind României mai
bine de un deceniu de normalitate, pentru a-i da, în cele din urmă, o ştire de rangul trei spre patru, aproape de fapt divers.

Recomanda 15
Author

26 de Comentarii

  1. Concluzia ?
    Daca spui vreodata „Sa traiti” sau daca faci un compromis cu nenorocitii dintr-un sistem nenorocit, nu vei mai fi niciodata un om liber ci mereu o marioneta hidoasa si penibila.
    Solutia ?
    Numai si numai strict in perimetrul legal, orice ar fi.

  2. Ce dovezi le mai trebuiau, din moment ce la PCR Constanta s-a gasit la ,,revolutie”:
    ,,REGISTRU cu persoanele din randul membrilor PCR pt care s-a dat aprobare sa sprijine munca de SECURITATE
    Basescu Traian-sursa”.
    Puteti vedea singuri fotografia acestui registru si a paginii din el in care este trecut tov Petrov. Cautati pe GOOGLE registrul. E plin Google de el.

  3. petrov a facut POLITIE POLITICA
    de la simplu student-pwolifrici
    pana la „prezident”,
    vezi „protocoalele”, „campul tactic din justitie”;
    -ce face petrov basedia evropaliamentarul ACUM?

  4. Sa i fie rușine lui Băsescu ca nu și a asumat, ca nu a recunoscut aceasta „încălcare” morală. Dar RC, „Coroiu”?! Vad ca citați din el ca din Biblie.

  5. Mascarada judiciara romanesca n-a f0st decat o furtuna intr-un pahar cu apa.Legile statului mafiot au fost concepute astfel ca petrovii sa fie aparati.Ce conteaza o decizie a INCCJ data acum doua zile?Ptrov nu pierde absolut nimic!!!!El isi vede de treaba.Are casa,masina paza consilieri tot cei trebuie.Le-a dat doar un subiect de discutie unor unor televiziuni de stiri care vorbesc degeaba.Romanii au fost pacaliti si de aceasta data.Acest petrov a nenorocit tara,a vandut flota,a lasat oamenii pe drumuri,a furat pamantul taranilor de la nana,a creat statul mafiot a luat casa din mihaileanu cu declaratii false etc etc.Mare rusine autoritatilor romane .

  6. ICCJ a dat o hotarare ,iar la publicarea hotararii aceasta trebuie sa-si faca efectul !.
    Exista niste documente vro 4 eliberate de CNSAS care spun ca Basescu n-a facut politie politica !,DACA NU SE IA NICI O MASURA CU CEI CARE AU SEMNAT ACELE HARTII TOTUL SEAMANA A RAFUIALA CU BASESCU !,IAR DACA SE IAU MASURI CU CEI VINOVATI DE ELIBERARE DE INSCRISURI
    FALSE ATUNCI SE VA SCHIMBA CU 180 GRADE ATITUDINEA IN ORCE FEL DE ADMINISTRATIE ,JUSTITIE.
    PE CAND VOR FI JUDECATI SI ILIESCU SI CONSTANTINESCU ?,SA NU MA INTREBATI DE CE ?,ATUNCI INTREB TOT EU -CE ATI ASTEPTAT PANA ACUM ??

  7. Hai sa mai fim si destepti

    si sa nu plecam dupa fenta Sistemului Ticalosit aflat inca la Putere in Romania .
    Tr Basescu se afla intr-un razboi deschis cu acest Sistem Ticalosit care i-a bagat la puscarie intreaga familie .
    Tr Basescu nu este un porumbel alb , are defectele sale , numeroase .
    insa ceea ce se vehiculeaza acum in massmedia din intreaga Europa este o facatura , O RAZBUNARE a Sistemului .

  8. „În 2012, CNSAS a redeschis un dosar de verificare pentru Traian Băsescu, la solicitarea ziarului RING. Dosarul i-a fost atribuit Iulianei Măgirescu, de la departamentului de Investigaţii al CNSAS,
    aceasta descoperind, se pare, documente care demonstrau că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea. Pe 13 iulie 2013, Iuliana Măgirescu se aruncă de la etajul 9 al unui bloc din sectorul 6; cazul nu a apărut nicăieri in presă. În 16 octombrie 2013, Traian Băsescu primea al cincilea verdict de necolaborare cu Securitatea, redactat de Direcţia de Investigaţii, condusă de Germina Nagâţ.
    Preţul? Probabil, moartea unei angajate a CNSAS.”

  9. M-am întors să vă spun cum v-a fi peste zece ani că să trăiți liniștiți.Sa știți că SOROS nu mai e.A fost plâns de toata planeta ,până și Marte a lăcrimat. După modelul Lenin a fost mumificat ,i s-a construit și un mausoleu unde a fost depus pentru odihnă veșnică.Monica Macovei ,Raluca Pruna și binecunoscuta Guset sunt PREOTESE LA MAUSOLEU.Ele întrețin focul veșnic și-i fac obișnuitul gâdilici în tălpi.Au fost alese din mii de concurente/doritoare .Au avut cea mai mare notă la proba de gâdilici și la cea de bocet.CNN și A3 transmit in direct ceremonia zilnica de gâdilat în tălpi.Nu știți nimic de Bătrânul că nu am bani să mă întorc?

  10. Deci Occidentalii cu NATO au șantajat să nu spună că nu știau cine a fost Băsescu ??? Am avut MCV totul a fost cu girul lor corupția de la ei a plecat prin rețeaua SOROS ….

  11. Ce rusine ! Ce rusine ! Se vaita puslamalele securiste si se dau cu curul de pamint ca i-a facut de ris Basescu ! Dar este ca voi , este chiar voi . Basescu este isarescu , este cristoiu zis coroiu , este marga zis horia , este arhiepiscopul de constanta teodosie , omul Domnului zis mache , este ciolacu , este catu , s.a. , s.a. Voi va stiti puslamalelor , sigur ca va stiti !

  12. DOAMNE SFINTE.LA CE O VENIT ȘI ACEASTĂ ȘTIRE PE CARE NOI O ȘTIAM ,DEMULT .DE CE O APĂRUT TAMAN ACUM?DE CE?NU AVEM ATÂȚIA SCHELEȚI PRIN DULAPURI,M AI TREBUIA REINOIT ,,,BĂSESCU TURNĂTOR.SE ȘTIA DE ACEST LUCRU.DAR PLĂTIM SECURIȘTI CU BANI GREI,DAR PENTRU CE?PENTRU NUMĂRAREA VOTURILOR?CĂ NU AUD CA SRI SĂ FI REZOLVAT CE VA PÂNĂ ACUMA,ÎNAFARĂ DE ,,,BUZUNARU LOR.NE M AI FACEM ȘI CU ? ĂSTA DE RÂS.CE NAIBA FACEM,DESCOPERIM PUTOAREA DE ?.AȘA REUȘIM SĂ NE FACEM DE RÂS,NU NU MA CĂ SÂNTEM MARGINALIZAȚI DIN TOATE PUNCTELE DE VEDERE,DAR M AI ADUCEM MIZERIA ASTA ÎN DISCUȚIE CU BĂSESCU?DOAMNE ,SCUMPIRILE VIN PE BANTĂ RULANTĂ ,SALARIILE Ș ÎI PENSIILE NU FAC FATA,PUTIN BATE CU PUSCA N POARTĂ,NOI NE AFUNDĂM ȘI MAI MULT ÎN ?.OARE,SĂ FIE PEDEAPSĂ PE POPORUL ĂSTA CĂ O LĂSAT SĂ SE FACĂ CRIMĂ ÎN ZIUA DE CRACIUN?DE CĂTRE UN ALT DIABOLIC PE NUME(ILIESCU)?OARE ASTA SĂ FIE PEDEAPSĂ NOASTRĂ?SĂ AVEM PARTE DE SEFI DE STAT UNU ȘI UNU?DAR NICI CU IOKANIS NU NE PUTEM FĂLII,LA FEL CUM NICI CU ACEST ANEMIC GUVERN.ACEASTĂ NU ȚARĂ NU M AI E GUVERNATĂ DE CEL PUȚIN TREI ANI.NE MERITĂM SOARTA.

  13. t băsescu, zis PETROV nu a fost o rușine pentru țara. Mai mare rușine a fost și este,cine la susținut și la pus cu forța (japca) după referendum. Ambasada…rusă.

  14. Ca nație, ne merităm soarta, cu vârf și îndesat! Începând cu votarea bolșevicului Iliescu, continuând cu hăhăitul „Petrov”, si apoi cu acest herr de paie si carton!!!
    Cred că peste o perioadă de timp, vom dispărea definitiv ca națiune, scăldându-ne în cloaca globaliștilor, neomarxiștilor aflați la butoanele planetei!

  15. Ce ii putem imputa lui ‘Petrov’:
    1.Infiintarea Fondului Proprietatea (impreuna cu Tariceanu si Macovei) cea mai mare masinarie de jaf a Romaniei din Istorie
    2.A promis lupta impotriva coruptie,dar cand a fost arestat Nastase ii cerea scuze in direct,iar cand l-au arestat pe Felix ,tremura de frica sa nu dea asta pe goarna cate facuse „Petrov”
    3.A operat prin interpusi tip Cocos,Udrea,Saftoii, gaska de sereisti de la ANRP ,Berceanu in afacerile cu energie electrica, si alte zdrente care ii se inchinau
    4.A avut o epifanie cand a fost arestat „rusinea familiei” Mircea Basescu si a inceput atacul impotriva DNA si SRI,cu sefimea pusa tot de el, ajutat de media imbecila,de mossdnikul MRU, de alte krvewturi
    5.Acum ,care pe care,turnatorul are niste garantii externe de cand cu Fondul Proprietatea (el si macovel+tariceanu )
    M-ar mira sa-l taie de la popota cazarmii SPP, sa-l taie de la pensia de presedinte,ca ar fi aparat de CCR care e pus acolo sa apere,nu sa acuze,ei fiind pe filiera
    Ma intreb daca alti turnatori din zilele noastre au inteles lectia,si realizeaza ca opera lor e moneda calpa ,atat timp cat ai fost turnator al Securitatii

  16. Petrov omul serviciilor și al „democrațiilor consolidate”.A reușit să adune în jurul lui toate gozurile intelectuale.Alina Mungiu Pipi pipi era
    sa plângă la o televiziune că alăptatul ei a fost dovedit turnator și susținea că nu a turnat decât pe unul.

  17. E bine, mai avem speranță. Curaj justiției să fie judecat pentru fals în declarații și uz de fals, etc.

  18. Eheee, deci sa ne asteptam si la verdictul pentru casele lui werner peste vreo 10 ani??? Intre timp nuti face cartier in cluj pe drumul metroului de suprafata si basau s-ar putea scoate la cedo stie el ce stie, ca doar cat a fost presedinte a trimis o multime de judecatori acolo sa blocheze dosarele care erau in crestere in acea perioada!

  19. Daca s-ar matrasi toti politrucii din Romania pe baza de secu , atunci sigur vom ramine fara conducatori pina la nivel de comuna .Nu inteleg totusi cum a incasat-o petrov , dar el are obrazul gros si trece lejer peste asta .

  20. Nici o reactie din partea „grupului de intelectuali” care il sustineau orebeste in timpul mandatelor, in timpul referendumului, nu o data ci mereu. Unde sunt MRU, Cartianu, Liiceanu si alti „iluminati” ai epocii de trista amintire ???

  21. asa SI? o sa fie pedepsit politic? NOI VREM O PEDEAPSA EXEMPLARA. Rahova, Jilava, Gherla….nu sunt pe masura marinarului, vrem Siberia

  22. Petrov este o rusine ptr Romania care a ajuns in asa hal incat a ajuns sa fie condusa de un escroc betiv care a vandut flota si a ajuns presedinte timp de doua mandate folosindu-se de o declaratie falsa ca nu a fost informator la Securitate, lucru stiut ca fiind nereal si de curcile din Alaska.
    Daca el nu are bunul simt (si nu-l are, fiind total nesimtit) de a demisiona singur din Parlamentul european, ar trebui sa se faca toate demersurile necesare ptr ca Romania sa inceteze a mai fi reprezentata la Bruxelles de acest turnator abject.
    Ar trebui sa fie trasi la raspundere inclusiv cei cu ajutorul carora s-a mentinut la putere timp de 10 ani acoperindu-i activitatea de turnator in tota aceasta perioada.

    • Cata naivitate la aceasta Stire . Deja se stie Diagnosticul – Orice Diagnostic al unei persoane private – el este fost Sef de Stat mioritic – este confidential .
      Toti – mai ales Jurnalistii – comenteaza deja disgnosticul – inca odata cata naivitate – sunteti toti dusi cu Pluta ????
      Are cineva vreun document in acest sens……………
      Si Charlie Chaplin si-a inscenat Moartea ………….
      La banii lui Basescu furati – poate orice sa faca acest Mafiot –
      Ma opresc ca deja ma enervez

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.