
Guvernul de la Kiev a luat o decizie rarisimă în vreme de război – privatizarea unuia dintre cei mai mari producători de minereu de titan din lume – compania de stat UMCC. Compania a fost achiziționată în proportie de 100% de singurul participant la licitație – NEQSOL Holding, deținut de oligarhul azer Nasib Hasanov, care mai deține și Vodafome Ukraine, al doilea operator de telefonie mobilă din țară. NEQSOL are sedii la Baku, Kiev și Amsterdam. Compania a fost vândută de guvern pentru 96 de milioane de dolari, iar operațiunea a fost prezentată ca parte din „Marea Privatizare”, o inițiativă lansată în luna septembrie pentru a aduce mai multe venituri pentru susținerea efortului de război.
Este interesant de urmărit evoluția companiei de exploatare a zăcămintelor de titan din Ucraina, având în vedere intersul Statelor Unite pentru aceste resurse. Codul Statelor Unite, care adună cele mai importante legi federale, a fost revizuit în 2021, înaintea invaziei ruse în Ucraina. Atunci a fost introdusă o nouă secțiune – ”Cooperarea dintre SUA și Ucraina privind industria titanului”.
Ucraina este ”o mină de aur”. ”Stau pe resurse minerale critice în valoare de 10-12.000 de miliarde de dolari”, spunea senatorul republican Lndsey Graham, într-o intervenție la CBS, în iunie anul acesta. ”Ar putea fi cea mai bogată țară din Europa. Nu vrea să-i dau lui Putin acești bani și aceste resurse, pentru a le împărți cu China”, a mai spus Graham, sugerând că Ucraina ar trebui să plătească pentru armele occidentale cedând vastele resurse minerale.
”Trump a creat un sistem de împrumuturi, pentru a da drumul al fluxul de arme”, a spus Graham, amintind de decizia fostului președinte de a trimite arme letale în Ucraina, o măsură pe care predecesorul Barack Obama a ezitat să o ia. ”Dacă ajutăm Ucraina acum, ei ar putea deveni cel mai bun partener de afaceri pe care l-am putea avea. Sunt rezerve de minerale de 10.000 de miliarde de dolari care ar putea fi folosite de Ucraina și de Vest, nu date lui Putin și Chinei. Haideți să-i ajutăm să câștige un război pe care nu ne putem permite să-l pierdem. Să găsim o soluție pentru acest razboi. Ei stau pe o mină de aur. Este ridicol să-i cedăm lui Putin aceste resurse”.
The Washingtom Post, deținut de miliardarul Jeff Bezos, a scris în această vară că ”Ucraina are unele dintre cele mai mari rezerve din lume de titan și fier, zăcăminte încă neexplorate de litiu și zăcăminte mari de cărbune. Luate împreună, valorează zeci de trilioane de dolari”. În Ucraina se găsesc 117 din cele mai folosite 120 de minerale și există și mari depozite de combustibili fosili, mai scria WaPo.
”Doamnelor și domnilor, libertatea se manifestă în multe moduri, iar cel mai importat este posibilitatea de a lucra în beneficiul tău, pentru copiii tăi și pentru țara ta. Ucraina este povestea victoriei ce va urma și o ocazie pentru ca voi să investiți acum în proiecte de sute de miliarde de dolari, pentru a vă putea bucura de victorie împreună cu noi. Va fi victoria voastră și un nou succes pentru companiile voastre”, a spunea președintele Volodimir Zelenski, prin videoconferință, la deschiderea Bursei din New York, în septembrie 2022.
Se pregateste fondul pentru exilarea/fuga lui Zelensky? Probabil, dar nu cred ca va scapa de reglarea de conturii cu rusii.
Pentru ” Jaddanu vinde tara „! Pai ce, i-a lasat-o cumva ma-sa tara ca zestre? Se pare ca ucrainienii isi dorm somnul cel de moarte…Citez din articol:” Haideți să-i ajutăm să câștige un război pe care nu ne putem permite să-l pierdem. Să găsim o soluție pentru acest razboi. Ei stau pe o mină de aur. Este ridicol să-i cedăm lui Putin aceste resurse”.Tovarase senator ” republican ” Graham, cred ca traiesti cu capul in nori, Ucraina a pierdut acest razboi inca din 22 februarie 2022, asa ca adio resurse minerale rare! America sa isi puna pofta-n cui!
„Nu vreau să-i dau lui Putin acești bani și aceste resurse, pentru a le împărți cu China” a mai spus Lindsey Graham… După opinia acestui imbecil sinistru banii și resursele Ucrainei sunt, de drept, proprietatea Americii iar Ucraina este doar un fel de detentor precar. În acest context, mă întreb de ce nu face SUA „democrație” și în …Mongolia, de exemplu?? Poate pentru că în Mongolia nu s-au descoperit încă resurse de 12-13 trilioane USD?!
Baliverne de copeicar. Daca miza era asa de mare, implicarea Occidentului era si ea decisiva.
Gura pacatosului adevar graieste. ” Ukraina sta pe o mina de aur , nu ne putem permite s-o pierdem” ! Cine sunt cei ce nu-si permit ? Ukrainenii sau ceilalti ?Eu cred ca „ceilalti” care au impins Ukraina spre dezastru.
Din cate vad eu ca se intampla, Ucraina nu sta pe o mina de aur ci pe o bomba nucleara! Si daca statea pe o mina antitanc si tot le-ar fi fost mai bine. Ucrainenii s-au pregatit si angajat ca mercenari ai NATO pentru operatiuni terestre impotriva Rusiei si la care NATO refuza sa participe din cauza pierderilor umane foarte mari, iar acum nu mai stiu pe unde sa scoata camasa.
Parca vroiau sa ajunga in UE si erau la fel de disperati ca romanii sa fie recunoscuti ca sunt europeni! Acum vinzi la Azerbaijan?? Nu se mai inghesuie nimeni din vest la El Dorado ucrainean?
se afla zacamantul?
Mioriţa,nu ai minte nici cât o amibă. Unde sunt zecile de soldați coreeni capturați de Kiev? Atât de ușor vă prostește propaganda!! Zelensky vrea ca NATO să intre în război, e clar că nu fac față rușilor cu tot ajutorul financiar, militar și uman al Occidentului. Și în Ucraina sunt „luptători” (pentru tine scriu să înțelegi, adică soldați din Occident ce luptă ca voluntari cu ghilimele) din țările Europei. Zelensky spunea că sunt 3000 de soldați coreeni. Tu crezi că 3000 înclină balanța războiului, chiar dacă iei propaganda ca fiind adevăr absolut? Rusia are 500 000 de soldați în Ucraina, tot după Zelensky. Vai de capul tău!!!
Păi, nu știu cine-i prostu care poate arunca cu banii și a cumpăra orice de la acest guvern ukran.. Clar e o măsură disperată și o modalitate de a implica pe alii in război..Oricum, rușii au intenția de a nu mai trage timpul și au decis lovitura de grație..
Chiar sa o spuna un republican,nu ma asteptat!Acum inteleg de ce tot mai multi republicani il parasesc pe Trump
„Altfel america se prabusea economic de mult.”
Altfel se prabusea China, ca nu mai avea piata, ca Romania, vindea pe caiet.
Chinezii au munti de dolari din ce au vandut marfa la americani. Din cauza chinezilor dolarul mai are valoare. Altfel america se prabusea economic de mult.