
Preşedintele Klaus Iohannis a fost vizat de nu mai puţin de 9 dosare penale la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, în perioada 2007-2018, a precizat oficial unitatea de parchet, conform Antenei 3.
Niciunul dintre cele 9 dosare nu a fost finalizat sau confirmat de Augustin Lazăr, deşi într-o mare parte din acest interval actualul procuror general era şef sau adjunct al Parchetului Curţii de Apel Alba Iulia. Jurnalista Adina Anghelescu a făcut dezvăluiri scandaloase, joi seară, la emisiunea „Sinteza zilei”. „Am solicitat la Parchetul Curții de Apel Alba câte rezoluții de clasare au fost date în dosare în care era implicat Klaus Iohannis în perioada 2007-2018, să mi se spună anul fiecărui dosar”, a spus ea.
„Mi s-a răspuns că în perioada 2007-2018 au fost identificate nouă dosare care îl privesc pe Klaus Iohannis în care s-au dispus soluții de clasare. Nu a fost identificat niciun dosar soluționat sau confirmat de Augustin Lazăr. Cu alte cuvinte, în cele nouă dosare nu a lucrat domnul procuror Lazăr”, a mai spus Adina Anghelescu.
„Procurorul general adjunct la acea vreme, Lazăr Augustin, și apoi din 2013 până în 2016 procuror general, putea să infirme vreuna dintre clasări dacă era dată de un șef de secție, cum ar fi acea clasare făcută de procurorul Herlea. Domnul Augustin Lazăr nu a infirmat vreuna dintre aceste clasări, deci este clar că era o comandă ca tot ce ține de Klaus Iohannis să nu treacă prin sita infirmării”, a adăugat ea.
Vă amintim că ministrul Tudorel Toader a declarat miercuri, în declaraţia legată de evaluarea procurorului general Augustin Lazăr, că acesta a fost numit de preşedinte fără evaluare, la propunerea ministrului Raluca Prună, dosarul conţinând însă o rezoluţie de clasare ce îl viza pe Klaus Iohannis.
@ena: dumneata ai un fix, ala al iobagului care vrea sa i se ia gatul boierului! deci Dragnea cheama la vot, Basescu, Boc, Macovei tipa ca lumea sa nu iasa la vot si astia doar pe Dragnea il iau in colimator! omule, eu aici vad dreptul fortei si nu forta dreptului! iar chestia ca a instigat eludeaza principiul responsabilitatii celui care face in mod concret! orice criminal si violator de-acum se va putea scuza de actul sau sustinand ca a fost *instigat*! dumneata ai o minima ratiune si decenta sa analizezi astea, sau esti platit sa postezi pe-acilea?
Dacă nu e plătit (a) este grav!
De ce nu s-a spus nimic despre aceste 9 dosare ale lui Iohannis, la alegerile prezidențiale? Nu l-ar fi votat nimeni!
@ena: sa ne intelegem, nu-l agreez pe domnul Dragnea pentru ideea mutarii ambasadei noastre la Tel Aviv, in discordanta totala cu politica UE in domeniu! nu pot insa sa ma fac ca nu vad ca domnul Dragnea a fost condamnat in primul proces pentru ca a urmarit participarea la vot ( nu a blocat participarea cetatenilor la vot!) in cadrul referendumului de suspendare a presedintelui! cum adica Bancorexul nu mai exista, s-a furat pe ruptelea in tarisoara si-l condamnam pe Dragnea pentru ca a stimulat participarea la vot? iar acum ca a *instigat*…adica a indemnat..pai de cand justitia analizeaza indemnuri si nu comportamente? as intelege si asta, daca persoana asupra careia s-a produs instigarea nu ar avea discernamant! sau sa presupun ca nu ar fi avut libertatea alegerii! sa presupunem ca o gasca de derbedei discuta despre gagici si unu ar spune *tare as mai vrea sa o prind pe X*, omul pleaca acasa si unul o violeaza pe respectiva, iar procurorii se iau nu doar de violator ci si de ala care a spus ce a spus…amandoua decizii de condamnare a lui Dragnea sunt cusute cu ata alba…de ce puii mei nu-l iau la bani marunti cum s-a imbogatit social-democratul nostru atat de rapid? cand analizez un caz eu intotdeauna ma duc la principii, nu ma intereseaza omul..Dragnea imi este indiferent..daca nu ar fi fost si el si Tariceanu incriminati nu am fi stiut de protocoale secrete, de legile justitiei, de statul paralel, de dosarele lui Iohannis, de modul cum se numeste un procuror general…iar pe dumneata nu te apasa deloc constiinta de toate astea, iti sta pe cap Dragnea..am mai spus-o, intr-o societate fireasca asta ar fi fost cel mult sef de sala la restaurant..
Ai dreptate! Dragnea a chemat oamenii la vot si a fost condamnat, iat ticalosii de Blaga si cu Basescu, tipau ca poporul sa nu mearga la vot, si sunt bine, protejati de sistem! Ati uitat de Blaga, Macovei si Neamtu pe geam? Astia de ce nu sunt cercetati pentru instigare? Asta-i mult laudatul „stat de drept”? N-am nevoie de asa de „stat de drept”, in fapt „stat mafiot”, vorba ticalosului de Base!
Intr-o societate fireasca Dragnea se pregatea de puscarie, nu conducea Camera Deputatilor din Parlamentul Romaniei. Si ar fi fost dat afara din PSD. Si nu ar fi detinut functii publice de niciun fel. Si nu ar fi platit televiziuni ca Antena 3 sa bata campii despre „statul paralel” sau sa faca „dezvaluiri explozive”. „Statul paralel” e o inventie: daca exista, Iohannis nu ar fi pierdut vreun proces. E simplu, daca institutiile de forta controlau justitia, atunci presedintele nu pierdea casa din Sibiu. Daca „la comanda” erau inchise 9 dosare, tot la comanda era inchis si al zecelea…
Pt. papu. Lucrarea de care faci citire sa o faci tu fiintelor tale dragi, cu multa abnegatie, pasiune si multe, multe, bis-uri ! Spor la treaba … ! p.s.- securistule de doi bani, puteti sa va dati voi cu posterioarele de dusumea, cel poreclit de romani ” Palton Voda ”, in 2019, nu il mai votzeaza nici 1% dintre romanii cu drept de vot, multe azvarlituri de dos in nas !