Ultimele date despre deficit

Defitul bugetar pe primele șapte luni ale acestui an a fost de 11,9 miliarde de lei, adică 1,26% din PIB, ceea ce înseamnă ceva mai mult decât dublul celui din perioada ianuarie-iulie 2017, când s-a consemnat 0,6%. Decembrie 2017 s-a încheiat cu un deficit de 2,9%, aproape de limita maximă de 3%, prevăzută în Tratatul de la Maastricht, după ce s-au operat tăieri de 12 miliarde de lei de la investiții. În aceste condiții trebuie văzut cum va reuși Guvernul PSD-ALDE să țină sub 3% pentru că veniturile raportate la PIB sunt mai mici decât anul trecut, 17% față de 17,3% iar cheltuielile cresc permanent (18% în primele șapte luni).
Conform datelor operative, execuția bugetului general consolidat pe primele șapte luni ale anului 2018 s-a încheiat cu un deficit de 11,9 miliarde lei, respectiv 1,26% din PIB.  Veniturile bugetului general consolidat, în sumă de 160,8 miliarde lei, reprezentând 17,0% din PIB, sunt cu 13,9% mai mari, în termeni nominali, față de aceeași perioadă a anului precedent. Finanțele nu spun însă că anul trecut, după primele șapte luni, veniturile raportate la PIB a fost de 17,3%. Raportarea aceasta la PIB este foarte importantă pentru a vedea cât de bine reușesc veniturile să țină pasul cu creșterea economică. Veniturile fiscele au scăzut anul acesta, de la 9,8% din PIB la 8,6%, veniturile din impozitul pe venit, profit, salarii și din capital au scăzut de la 3,5% din PIB la 2,7% din PIB, TVA de la 3,6% din PIB la 3,4% din PIB, accizele de la 1,8% din PIB la 1,7% din PIB. Singurele creșteri au fost la contribuții sociale, de la 4,9% din PIB la 5,9% din PIB. Comunicarea Finanțelor se rezumă doar la sumele absolute iar când se raportează la PIB nu se spune nimic de anul trecut. În luna iulie 2017, PIB-ul estimat a fost de 816 miliarde de lei, iar acum este de 945 miliarde de lei.
„Se înregistrează creșteri față de anul precedent în cazul încasărilor din contribuțiile de asigurări (+37,5%) și din veniturile nefiscale (+20,7%). Începând cu luna februarie încasările din contribuțiile sociale au fost influențate pozitiv de condițiile legislative noi privind transferul contribuțiilor din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, reglementate prin OUG nr. 79/2017, iar veniturile nefiscale au fost influențate pozitiv în luna iulie de încasările din dividende. În luna iulie 2018 se constantă o îmbunătățire a colectării veniturilor din TVA astfel, acestea au crescut cu 35,9% față de realizările aceleiași luni din 2017, ajungând la o valoare de 31,9 miliarde lei pe primele șapte luni ale anului în curs, ceea ce reprezintă o creștere cu 9,8% față de perioada similară a anului precedent. Veniturile din accize au fost în sumă de 15,6 miliarde lei (1,7% din PIB) cu 9,2% mai mari comparativ cu perioada similară a anului precedent. De asemenea, încasările din impozite și taxe pe proprietate au crescut cu 6,2% față de aceeași perioadă a anului 2017. S-au înregistrat scăderi ale încasărilor din impozitul pe salarii și venit cu 22,7% pe fondul reducerii, începând cu 1 ianuarie 2018, a cotei impozitului pe venit de la 16% la 10%, măsură care s-a reflectat în încasări începând cu luna februarie 2018. De asemenea, se înregistrează o diminuare cu 32,0% față de aceeași perioadă anului
precedent la taxa pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități ca urmare a aplicării OUG nr. 52/2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule. Sumele de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate sunt de 7,6
miliarde lei cu 16,7% mai mari decât cele încasate în anul 2017 în aceeași perioadă”, se spune în comunicatul Finanțelor.
Dezmăț la cheltuieli.
Cheltuielile bugetului general consolidat sunt în sumă de 172,8 miliarde lei, cu 18,0% mai mari față de aceeași perioadă din anul precedent. Cheltuielile de personal sunt cu 25,1% mai mari față de aceeași perioadă a
anului precedent, creșterea fiind determinată de majorările salariale acordate în temeiul Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cheltuielile cu bunuri şi servicii au crescut cu 8,5% față de aceeași perioadă a anului precedent. Creșteri semnificative se înregistrează atât la bugetele locale, cât și la bugetul fondului național unic de asigurări sociale de sănătate și la bugetele instituțiilor publice finanțate din venituri proprii și subvenții bugetare. Subvențiile sunt mai mari cu 6,3% față de aceeași perioadă a anului precedent. Dobânzile sunt cu 20,0% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut, reprezentând 0,9% din PIB, avându-se în vedere cumularea datelor de plată a dobânzilor aferente mai multor titluri de stat de tip benchmark. Cheltuielile cu asistența socială au crescut față de anul precedent cu 13,1%, fiind influențate, în principal, de majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017, ajungând la 1000 lei, respectiv cu 10% de la 1 iulie 2018, ajungând la 1100 lei, de creșterea nivelului îndemnizaţiei sociale pentru pensionari de la 520 lei la 640 lei, precum și majorarea și modificarea modalității de stabilire a indemnizației lunare pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție.
Cheltuielile pentru investiții, care includ cheltuielile de capital, precum şi pe cele aferente programelor de dezvoltare finanţate din surse interne şi externe, au fost de 10,9 miliarde lei, cu 29,8% mai mari față de aceeași perioadă a anului trecut. Jumătate din aceste investiții sunt însă cheltuieli cu achizițiile militare americane, nicidecum pentru autostrăzi, spitale, școli.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 5255 Articole
Author

3 Comentarii

  1. Eu as vrea sa avem deficit anual de 5%, de 7%, asa cum au avut toate statele occidentale acum 30-40 de ani atunci cand s-au dezvoltat si si-au construit infrastructura. Acum ei sunt dezvoltati bine-merci si impun reguli foarte dure tarilor estice foste comuniste. Nici astazi multe tari occidentale nu-si ating tintele de deficit desi e clar ca sunt mult mai dezvoltate decat blocul estic.

  2. Nu prea înţeleg de ce ar trece deficitul anual de 3% dacă deficitul pe 7 luni e doar 1,26%…

    • Documenteaza-te si poate vei intelege:
      „Executia Bugetului general consolidat pe primele 8 luni ale anului 2018 s-a incheiat cu un Deficit de 11,9 miliarde lei, respectiv 1,26% din PIB, conform datelor publicate Joi de Ministerul Finantelor Publice.
      In primele 7 luni ale Anului trecut, Deficitul a fost de 5,1 miliarde lei, respectiv 0,63% din PIB.”
      La final de 2017:
      „Deficitul bugetar a Urcat în 2017 la 24,3 miliarde de lei, respectiv 2,88% din Produsul Intern Brut (PIB), arată datele Ministerului Finanţelor, publicate vineri.” – spunea Ministerul Finantelor in Ianuarie 2018!

      Intrebare: La cat va URCA Deficitul Bugetar la final de 2018 si mai ales, de unde vor TAIA la a 2-a Rectificare bugetara, ca la asta care asteapta Semnatura lui Johannis au TAIAT in draci FARA sa spuna Cifrele de la MULTE Institutii(14!), adica BANII nu mai ajung!
      https://www.hotnews.ro/stiri-esential-22601177-viorica-ncil-anun-rectificare-bugetar-pozitiv-veniturile-crescut-6-miliarde-lei-programarea-ini-ial.htm

      FIX la fel va fi la a 2-a Rectificare Bugetara(Legea permite Maxim 2 Rectificari buegtare!), OBLIGATORIE ca Guvernul sa se incadreze in Deficit de MAXIM 3%!

      Acum intelegi ceva?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.