Un Havel al liberalilor noştri: profesorul Andrei Marga

Liberalii n-au avut un membru mai doct decât Andrei Marga. L-au numit, în vremea USL, ministru de externe, poziţie în care a fost sabotat de SRI (…)

Un Havel al liberalilor noştri: profesorul Andrei Marga

Liberalii n-au avut un membru mai doct decât Andrei Marga. L-au numit, în vremea USL, ministru de externe, poziţie în care a fost sabotat de SRI (…)

Liberalii noştri n-au avut un membru mai doct decât profesorul clujean Andrei Marga. L-au numit, în vremea USL, ministru de externe, poziţie în care a fost sabotat de SRI-ul condus de alt clujean, George Maior.

Aşa-zisul grup de la Cluj a fost adus în politica de prim-plan de premierul Adrian Năstase (2000-2004). George Maior nu făcea parte din acel grup, dar cine i l-a recomandat lui Traian Băsescu pe încă slab profilatul Maior? Unul din liderii grupului de la Cluj: Ioan Rus. Băsescu l-a numit pe neprofilat director al SRI. Ce l-a convins pe iubitorul de Licurici? Argumentul că tatăl lui Maior a fost excepţional de bine apreciat de Departamentul de Stat.

La şapte ani după ce Maior a fost obligat să demisioneze (conspirase împotriva şanselor lui Iohannis de a fi ales preşedinte), nu reuşim, iată, să demantelăm Deep State-ul consolidat de SRI-Maior, şi anume betonat într-un sens nedemocratic.

Cineva doct care ar avea la suflet democraţia ar putea să constate că preşedinţia lui Iohannis a agravat această tendinţă nedemocratică punând şi fier în beton. Dar dintre toţi docţii pe care îi avem, iată că nu reacţionează decât unul: profesorul Andrei Marga.

Nu ştiu cât e în atitudinea sa dorinţă de a spăla onoarea Clujului în urma maiorizării băsiste a ţării, dar constat că Andrei Marga a devenit deja un Havel al climatului nostru politic, un climat la fel de conformist pe cât era acela comunist din Cehoslovacia disidenţilor care au elaborat Charta 77.

E imposibil, la noi, să aduni trei docţi în jurul unei atitudini şi de aceea profesorul Marga şi-a luat în cârcă singurătatea şi coerenţa curajului său. Grea cruce o astfel de singurătate! Nu trăim vremuri în care Departamentul de Stat să aprecieze atitudini de acest fel.

Dar nu poate fi foarte departe vremea în care elita docţilor noştri are a constata că dreptatea în privinţa democraţiei noastre nu e la cei de la putere, ci în cârca acestui singuratic. Avariile pe care le semnalizează profesorul Marga în funcţionarea democraţiei iohanniste au devenit strigătoare la cer prin fraudele electorale muşamalizate la recentele alegeri locale. Am avut prilejul să vedem cât de nedemantelat este statul subteran.

Ceea ce spune disidentul liberalilor, acum, este că avem la Cotroceni drept preşedinte o persoană incapabilă să internalizeze spiritul democratic şi, de aceea, ar fi necesar un efort al docţilor noştri spre a-i trezi la realitate pe cei din dreapta spectrului politic. Da, intelectualii nu stau, azi, în trena lui Iohannis cum au stat în trena lui Băsescu, dar asta nu e suficient spre a opri daunele pe care liberalii iohannişti au de gând să le aducă pluralismului politic.

Dar poate că nici intelectualilor noştri nu le place pluralismul, cum nici lui Hitler nu i-a plăcut, şi atunci Havelul nostru ramâne singuratic .

Distribuie articolul pe:

80 comentarii

  1. Acesta este al doilea raspuns, dupa cel cenzurat prin nepublicare, acum o ora…
    Destramarea valorilor din Securistan nu am incetat sa o observ si sa o comentez in toata libertatea, pana azi, in rubrica rezervata comentariilor la „Cotidianul”, sub acelasi pseudonim, „Neos”…
    Nu este deloc putin grava, ci la fel de grava cu ce s-a petrecut in Romania inainte de anul 1990…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.

@2025 Cotidianul.ro. Toate drepturile rezervate