Un prag „rezonabil” pentru abuzul în serviciu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a declarat miercuri că se va stabili un prag valoric „rezonabil” în cazul infracțiunii de abuz în serviciu, în urma unor dezbateri cu specialiști în drept și reprezentanți ai societății civile.

„Așteptăm întâi decizia Curții, motivarea ei integrală (…), după care vom face dezbateri cu profesioniștii dreptului, cu societatea civilă, pentru a vedea care poate fi pragul acela rezonabil, de natură să pună de acord prevederile din Codul penal cu decizia Curții Constituționale. (…) Din ce rezultă citind comunicatul Curții, se va pune un prag, pentru că se vorbește de o obligație a legiuitorului primar sau delegat”, a spus ministrul.

Toader a explicat că cele două urmări ale infracțiunii de abuz în serviciu — prejudiciul și vătămarea intereselor legale — sunt „lucruri diferite”.

„Abuzul în serviciu are două urmări alternative, când fapta produce o pagubă, pe de o parte, sau când fapta produce o vătămare intereselor legale, pe de altă parte. În ipoteza examinată de Curte s-a avut în vedere producerea unei pagube. Vătămare este altceva, o urmare alternativă, nu are legătură cu decizia”, a spus Tudorel Toader.

Întrebat dacă punerea în acord a legislației cu decizia Curții Constituționale se va face prin proiect de lege sau ordonanță de urgență, ministrul a răspuns că nu s-a luat încă o decizie în acest sens.

„Vedem decizia (motivarea deciziei CCR — n.r.), ne consultăm și stabilim calea legală de urmat”, a spus Tudorel Toader.

Ministerul Justiției a anunțat marți, în urma deciziei CCR, că în modificarea codului penal pentru a redefini infracțiunea de abuz în serviciu conform cerințelor Curții Constituționale se va propune introducerea unui prag valoric.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.