Un tărâm al speculei, mitei și aventurismului

La câteva săptămâni după lovitura de stat din Niger, scenariul s-a repetat în Gabon: șeful gărzii prezidențiale și un grup de ofițeri apropiați au anunțat, miercuri, la televiziunea națională, că preiau puterea în stat. Lovitura vine la patru zile după alegerile prezidențiale, câștigate de președintele în funcție, Ali Bongo. Rezultatul alegerilor a fost anulat, frontierele țării au fost închise, iar Senatul, Adunarea Națională și Curtea Constituțională au fost dizolvate. ”În numele poporului gabonez, am decis să apărăm pacea punând capăt actualului regim”, au transmis puciștii. ”Cerem populației să păstreze o stare de calm”. Puciștii au creat ”Comitetul pentru Tranziție și Restabilirea Instituțiilor” și au acuzat fostul regim de ”iresponsabilitate și guvernare imprevizibilă”, ceea ce a dus la distrugerea coeziunii sociale.

Gabonul are rezerve importante de petrol și este țară membră OPEC. Din fosta colonie franceză se extrage 14% din producția mondială de minereu de mangan. Cvasimonopolul pe extracția manganului în Gabon este deținut de compania franceza Eramet. Acțiunile acestei companii s-au prăbușit pe bursa de la Paris, după ce oficialii au anunțat că își întrerup temporar activitatea în Gabon. Manganul este al patrulea cel mai folosit metal din lume, după fier, aluminiu și cupru. Purtătorul de cuvânt al guvernului francez a declarat: ”Franța condamnă lovitura de stat militară care are loc in Gabon și monitorizează cu atenție evoluțiile”. Franța are 400 de militari detașați în Gabon. Și secretarul general al ONU a condamnat puciul de la Libreville. SUA, care nu au nicio bază militară în Gabon, au arătat că urmăresc evenimentele din țara africană cu  ”profundă îngrijorare”. Purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitate Națională din SUA, John Kirby, a mai declarat că este prea devreme să considerăm că evenimentele din Africa sunt un ”efect de domino”.

Loviturile de stat din Gabon si Niger vin după o lovitură de stat în Ciad, Burkina Faso și două lovituri de stat succesive în Mali. În ultimele trei state, puciștii au cerut retragerea trupelor foștilor coloniști francezi și a ambasadorilor Franței, au arăta o mare deschidere către Rusia (în Mali au fost invitate trupele mercenarilor Wagner) și au avertizat că o eventuală intervenție militară a Comunității Economice a Statelor Vest-Africane va duce la un război cu consecințe dramatice în regiune.

Cum războiul din Ucraina și sancțiunile impuse de Vest Rusiei au dus la o prezență tot mai pronunțată, la nivel diplomatic și paramilitar, a Rusiei în Africa, presa occidentală de mainstream este tentată să vadă mâna Rusiei (și a Chinei) în toate aceste lovituri de stat, o încercare de a priva Vestul de materiile prime din Africa și de a crea cât mai multă instabilitate pe acest continent.

 

Însă acestea nu sunt primele puciuri din Africa și nici din aceste țări. Lovitura de stat este mai degrabă regula în Africa post-colonială, o regulă care se aplică tot mai des după anul 2011. Mai toate loviturile de stat ce au avut loc în Africa Subsahariană începând cu acest an au fost justificate prin ”degradarea securității”, iar puciștii au avut dreptate să aducă acest argument. Un studiu recent arată că jumătate dintre victimele atentatelor teroriste din întreaga lume provin din aceste țări africane. După 2011, aceste state au fost afectate de ascensiunea unei mulțimi de grupări jihadiste asociate la Al-Qaeda și la Statul Islamic. Asta explică de ce militarii care preiau puterea sunt susținuți de populație și de ce juntele apelează la mercenari precum rușii de la Wagner, considerând că terorismul trebuie combătut cât mai dur. În Mali, Grupul Wagner este deja suspectat pentru comiterea mai multor atrocități.

Ce s-a întâmplat în 2011? A fost îndepărtat de la putere regimul lui Muammar Gaddafi din Libia, liderul african care avertizase cu puțin timp înainte Europa despre ce avea să se întâmple în cazul îndepărtării sale – deschiderea porților migrației pentru zeci de milioane de africani și instalarea haosului in Africa. Din această perspectivă, cauza actualelor lovituri de stat din Africa nu este de căutat aici, ci în Vest, în metropolele Paris, Londra și Washington DC. Temându-se că inițiativele cu caracter panafrican ale lui Gaddafi vor da o mână de ajutor în plus Chinei pentru a se instala în Africa, marile puteri vestice au decis sacrificarea liderului libian. Sutele de triburi libiene s-au transformat în tot atâtea miliții sau grupări teroriste, iar arsenalul libian a ajuns în mâinile triburilor și jihadiștilor din țările vecine și din întreg Sahelul.

Acum, când fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este judecat pentru finanțarea ilegală a campaniei sale prezidențiale cu bani negri din partea regimului Gaddafi, au apărut speculații că graba cu care Franța a lansat loviturile NATO asupra Libiei, în 2011, este legată de dorința regimului Sarkozy de a șterge cât mai repede aceste urme. Ba chiar se suspectează și implicarea serviciilor franceze în vânarea lui Gaddafi și în asasinarea sa. Mai rău, intervenția occidentală condusă de Franța nu s-a oprit în Libia, ci s-a extins apoi în Mali, începând cu 2013, cu intervenții și în Ciad, Niger, Burkina Faso. Aceste intervenții nu au redus din instabilitatea generată din Libia, ci au extins-o în întreaga regiune. În toate aceste țări s-a ajuns astfel la o reticență și mai mare față de foștii coloniști francezi.

 

Toate statele amintite la început au ca monedă fie francul vest-african, fie pe cel central-african. Moneda este controlată de Paris și se consideră că asigură stabilitate financiară în aceste state. Însă această stabilitate relativă și ajutoarele pe care le oferă Franța pălesc în comparație cu banii care se scurg datorită acestui sistem. Este de notat că Muammar Gaddafi a avut inițiativa de a crea o monedă africană comună solidă și o bancă centrală africană, susținută de veniturile din petrol. Si acesta este considerat un motiv pentru îndepărtarea sa de la putere prin intervenția occidentală.

Împotriva cui s-au ridicat militarii gabonezi care sunt acuzați acum de către guvernul de la Paris? Împotriva unei familii care deține puterea de mai bine de jumătate de secol și care a ajuns la putere printr-o lovitură de stat, în 1967, dată de Omar Bongo. Acesta a condus țara până în 2009 și a fost urmat de fiul său, Ali Bongo, reales apoi în 2016, după care a trecut peste o tentativă de lovitură de stat, reales apoi în 2023, însă de această dată nemaireușind să se opună militarilor. Dinastia coruptă Bongo, care apare și în celebrele Pandora Papers, a condus țara aproape 60 de ani.

Însă trebuie notat că nici rivalii civili și din armată nu sunt cu mult diferiți. Jean Ping, lider al opoziției în 2017, era un fost ministru al regimului Bong, căsătorit cu o soră a președintelui împotriva căruia se ridicase. Noul lider al Gabonului, generalul care îi asigura paza președintelui este chiar vărul acestuia. Iar lucrurile nu sunt diferite nici în ce-i privește pe liderii regionali care acum sunt aparent susținuți de fostele metropole vestice pentru o intervenție în Niger, în Mali sau Burkina Faso. Președintele Nigeriei, cea mai puternică țară din regiune, care acum deține și șefia Comunității Economice a Statelor Vest-Africane, este și el un personaj corupt. Președintele nigerian Bola Tinubu, care a câștigat alegerile chiar în acest an, este cunoscut drept ”Nașul” – a fost guvernator al capitalei economice Lagos, unde a păstrat autoritatea supra finanțelor și după retragere, a fost acuzat de corupție, de spălare de bani, fraudă, evaziune fiscală, cumpărare de voturi. Tinubu spune însă ca și-a acumulat averea doar în perioada în care a lucrat pentru firma de consultanță Deloitte și nu a fost judecat decât în SUA, unde a ajuns la o înțelegere și a plătit circa 500.000 de dolari. Acum, Tinubu este liderul african căruia Vestul pare pregătit să-i ofere ajutor împotriva juntelor din regiune.

 

Având în vedere cele de mai sus, poate că viziunea despre Africa, una cât se poate de ”politically incorrect”, a unor afaceriști occidentali nu este total greșită. Milionarul american Doug Casey este un soi de Frank Timiș (de la care a plecat afacerea Roșia Montană și care nu contenește cu planuri similare în Africa) care s-a născut însă în țara care are Wall Street-ul. Acest speculator pe bursă și-a exprimat viziunea despre țările africane într-un recent interviu legat de lovitura de stat din Niger.

”Toate țările din Africa sunt un construct artificial. Sunt doar niște aglomerări de triburi. Granițele lor au fost trasate în capitalele europene, fără nicio atenția acordată celor care trăiesc în Africa. Fiecare țară are zeci de clanuri și de triburi, iar multe sunt în conflict. Ideea de democrație are puține în comun cu realitățile din Africa. Sunt țări care au frecvent lovituri de stat. În Africa, mai mult decât în Vest, scopul guvernării este ca liderul să fure cât mai mult și să acumuleze cât mai multă putere pentru el și apropiații lui. Nu are nicio legătură cu îmbunătățirea situației din țară”, spune Doug Casey.

”Este adevărat că Franța îsi exploatează fostele colonii mituindu-i sau influențându-i pe oficialii din aceste țări, pentru ca ei să facă comerț în special cu fosta metropolă și să folosească francul african. Însă, dacă aceste guverne ar avea propria monedă, țările ar fi și mai sărace decât sunt astăzi. De ce? Pentru că ar folosi politica la modă în Vest – inflație masivă pentru a genera cât mai multe venituri pentru stat. Cu francul african ei nu pot face asta la o scară mare. Este evident că Franța le suge bogățiile, însă nu la fel de mult cum o fac chiar liderii africani. Gruparea care capturează statul fură tot ce se poate fura și transportă banii în Elveția sau cumpără castele în Burgundia. Situația ideală ar fi fost folosirea aurului ca mijloc de schimb. Asta a dorit Muammar Gaddafi. Însă acesta a fost unul dintre motivele pentru care CIA, SUA și NATO l-au dat jos de la putere”.

”Este ciudat că SUA, care nu are schimburi comerciale importante cu Africa, are un comandament dedicat al Armatei, AFRICOM, cu forțe detașate in Africa. Din cursurile de la Universitatea Georgetown îmi amintesc că ni se spunea că Africa este un teritoriu pentru aventurismul militar, unde un număr mic de mercenari pot să preia controlul asupra unei întregi țări. Dincolo de asta, este limpede că  guvernul SUA antrenează și înarmează armatele din Africa. Este o idioțenie și va avea cel puțin trei efecte negative.

În primul rând, antrenarea armatelor africane nu va face decât să le încurajeze să lupte una împotriva alteia. În al doilea rând, armatele sunt folosite acolo pentru a domina populația, iar asta generează ”terorismul”, pe lângă loviturile de stat militare. În al treilea rând, înarmarea acestor state nu va duce decât la creșterea numărului masacrelor ce vor avea loc. Este criminal să antrenezi și să înarmezi aceste țări.

Toate țările africane despre care se presupune că sunt aliații SUA vor fi aliați atât timp cât primesc bani sau până la următoarea lovitură de stat. Armele trimise în Africa, la fel ca și cele trimise în Ucraina, se vor răspândi în întreaga lume și vor ajunge în mâinile unor inamici”.

”Toți analiștii vorbesc despre uraniul din Niger. Sunt niște ignoranți. Nigerul produce sub 5% din uraniul din lume, iar producția scade de ani buni încoace. Pe piața mondială nu este penurie de uraniu, care se vinde la prețuri cu foarte puțin peste prețul de producție. Sunt lucruri mai importante decât uraniul – hoția, banditismul, secesiunea, războiul civil, corupția generalizată. Uraniul este doar o scuză pentru implicarea Statelor Unite. Am fost foarte mulțumit să văd că războinica Victoria Nuland a fost tratată la recenta sa vizita în Niger cu respectul cuvenit – adică fără niciun respect.

Sahelul nu are valoare economică. Sunt țări în care se joacă puterile străine. Schimburile comerciale se reduc la o vacă slăbănoagă pentru trei capre costelive sau două cămile pe post de zestre. Cei 25 de milioane de nigerieni nu sunt niște atuuri, ci mai degrabă o povară – îmi pare rău că vorbesc atât de politically incorrect. Dacă rămân fără ajutor extern, populația acestor țări poate scădea la un nivel asemănător cu cel din momentul colonizării. Dar nu vor muri de foame, desigur. Majoritatea vor pleca în Europa și Statele Unite”, spune Casey.

”Nu există «investiții» în Africa. În Africa poți doar să speculezi, iar specula se bazează pe politică și corupție. În Africa nu se întâmplă nimic fără mită, relații și aranjamente pe sub masă. Este puțin probabil să se schimbe și de aceea Africa va rămâne săracă pentru generații de acum încolo. Exporturile principale vor rămâne materiile prime brute și tinerii săraci.

Dacă există oportunități? Da, însă doar cu un raport cost-beneficiu calculat cu sânge rece și pe termen scurt. În Africa nu este nimic pe termen lung. Să vă dau un exemplu. Cea mai mare companie din Rusia care exploatează aurul este cam cât o treime din cea mai mare companie de profil din lume, însă valorează acum doar 3% din această companie, nu 33%. Este o afacere bună să cumperi acțiuni la aceasta companie rusă, pentru că, în cele din urmă, ea va fi listata pe bursa, poate în Dubai, și va ajunge la o valoare apropiată de cea a pieței.

A specula în Africa este ceva asemănător. Merită să cumperi companii listate la bursă care au active în Africa. Africa este doar pentru afaceri politice și specula, nu pentru investiții”, mai spune Doug Casey.