Primul hop trecut: Noi reguli la votul în diaspora

Senatul a adoptat proiectul legislativ în materie electorală care prevede ca votul in străinătate să se desfășoare pe parcursul a trei zile, iar alegătorii care au stat la coadă până la ora 21.00, când se închid secțiile de vot, să poată vota până la ora 00.00.
Propunerea legislativă a fost adoptată, în procedură de urgență cu 75 de voturi pentru, 0 impotrivă și 9 abțineri. Votul a fost reluat deoarece nu se întrunise inițial numărul de voturi necesare pentru ca proiectul de lege să fie adoptat. La primul votul au fost doar 68 de voturi, din necesarul de 69 de voturi pentru adoptare.
De asemenea, înaintea adoptării proiectului de lege raportul cu amendamente admise a fost adoptat cu 69 „pentru”, unul contra și 10 abțineri.
UDMR s-a pronunțat prin liderul grupului senatorilor împotriva reluării votului pe inițiativa legislativă, cum Uniunea a fost și împotriva punerii proiectului pe ordinea de zi.
Astfel, românii din străinătate vor vota pe parcursul a trei zile, respectiv vineri, sâmbătă și duminică.
Legislația a fost completată, astfel încât alegătorii care vor fi prezenți la coadă la închiderea secției de vot, respectiv ora 21:00, să poată vota până la ora 23.59.
„La ora 21:00 președintele biroului electoral al secției de votare declară votarea încheiată și dispune închiderea localului de vot. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot. Doi membri desemnați de biroul electoral al secției de votare, din cadrul acestuia, verifică la ora 21:00 dacă în afara sediului secției de votare se află alegători care așteaptă să își exercite dreptul de vot și constată și monitorizează ordinea în care aceștia au acces în localul de vot. Alegătorii aflați în situațiile prevăzute pot vota până cel mult la ora 23:59”, potrivit modificării aduse articolului 46 din Legea 334/2006 .

O altă modificare vizează introducerea votului prin corespondență și pentru alegerile prezidențiale. De asemenea, a fost simplificat procesul de vot prin automatizarea listelor suplimentare.
Actul normativ interoduce și obligația Ministerului de Externe de a solicita date despre numărul românilor din Diaspora.
Proiectul legislativ prevede, de asemenea, că alegătorii vor putea susține mai mulți candidați.
„Candidaturile propuese de partidle și de alianțele politice, precum și candidaturile independente pot fi depuse numai dacă sunt susținute de cel puțin 200.000 de alegători. Un alegător poate susține mai mulți candidați”, prevede modificarea adusă articolului 4.
În legea în vigoare, un alegător putea susține un singur candidat.
Comisia juridică a Senatului a întocmit un raport favirabil, cu amendamente.
La propunerea AEP, a fost introdusă modificarea legislației, astfel încât finanțarea campaniilor electorale să poată fi făcută din bugetul partidelor politice. În prezent, doar candidații își pot finanța campania electorală, banii find apoi rambursați.
„Principalul element de noutate din perspectiva primelor alegeri electorale, anume alegerile prezidențiale, este că partidele politice vor putea finanța din bugetele proprii campanii electorale prezidențiale, în ideea de a scoate cumva la suprafață finanțarea. Puțin probabil de crezut că un candidat, indiferent cât ar fi el de potent, sigur nu avem un Donald Trump, își poate finanța singur campania elecotrală. Pentru a înlătura cât se poate de mult această formă de suspiciune, cine, cum finanțează, și partidele își asumă un candidat, să poată finanța din resursele proprii un candidat la prezidențiale”, a declarat președintele Comisiei juridice, Robert Cazanciuc.
UDMR a anunțat, în plen, că nu susține inițiativa legislativă.
Senatul a adoptat proiectul legislativ, în procedură de urgenţă, în calitate de prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

6 Comentarii

  1. Cel mai bine ar fi daca-i arde sa vina sa voteze in tara. nici asa nu e sigur.

  2. Da` dece numai trei zile? Ambasadele sa infiinteze centre de votare mobile, pentru toti culegatorii de barabule, portofele si telefoane. Fiecare diasporez trebuie sa poata vota cand i se nazare. Asa ceva nu s-a pomenit nicaieri in lume. Diaspora asta a devenit un fel de bau-bau pentru legiuitori si guvernanti. In afara de banii pe care-i aduc in tara ( daca-i aduc ) si pentru care nu platesc impozite la noi,ci sunt depusi la bancile straine, ori sunt cheltuiti in hypermarketuri, tot straine, nu aduc decat rable care polueaza, microbi si obiceiuri rele. Guvernantii si parlamentarii tremura de frica unei adunaturi de indivizi necivilizati, total ignoranti, care se cred buricu` pamantului. Rusine!

  3. Listele suplimentare vor nenoroci Romania ca democratie.
    Ce-o fi asa greu sa te inregistrezi cu ceva timp inainte, in circumscriptia din zone unde te vei afla, daca nu vei fi la domiciliu la momentul votului.

    Ne omoara tehnica de calcul, iar incapacitatea de a crea sisteme informatice pentru a rezolva aceste liste suplimentare e incredbila in 2019 cu milioanele de IT-isti revolutionari.

    Nea caisa votantul, cand e el plecat in neiborhudul englez, scoate smartfonul din desaga si pe un site al unei institutii romanesti sau al ambasadei, baga o cerere virtuala sa i se aloce si lui un loc in orasul X in tara Y.Sistemul de calcul ii numara pe astia si spune frumos tre’ sa faci matale 10 sectii a cate N capacitate, sa poate toti.
    Cat de simplu, si totul poate fi facut automat fara OUG-uri.

  4. Mai simplu partenerii strategici sa comunice direct rezultatul la votul in diaspora cc 6-7 milioane de voturi pentru candidatul agreat . Prostii care locuiesc si platesc impozite in Romania nu mai conteaza

  5. In concluzie, orice votezi iese tot cum vrea mercal ca de aia e democrasy.

  6. BRAVO ,DUBLU V.V.D.NUMA PENTRU ASTA ,DRAGNEA TREBUIE SA ÎSI FACA TOT CONCEDIUL LA,RAHOVA.SÃ TI FIE RUSINE,AI REUSIT TU CE NO REUSIT NEAMTU SI BASESCU.SA MAI ZICA CINEVA CA TU ESTI PROASTA.PROASTA ESTI PE DRACU ,DACA TU ,TUTA DRACU REUSESTI SA DESFINTEZI PARTIDUL,ÎNCA O DATA BRAVO,DAR TREBUIA SA DAI DREPT DE VOT LA DIASPORA DUPA ACUMA.SPER CA NU TE ÎMPINGE DRACU SA CANDIDEZI LA PREZIDENTIALE.MA GINDESC CA NU TE POTI FACE DE RÎSUL EUROPEI.NU AM NIMIC CU BLONDELE,DAR ESTI DUSA RAU.SPER CA NU SE CRAPA OGLINDA,ÎN CARE TE UITI.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.