Ungurii intră în linie dreaptă să ia și gazul din Marea Neagră

Stirea că nemții de la E.ON au vândut companiei de stat ungare MVM partea de furnizarea de electricitate și gaz cu o bază de peste 3 milioane de clienți din toată jumătatea de nord a României a făcut înconjurul presei și rețelelor sociale.

E.ON vinde divizia de furnizare din România către grupul maghiar MVM

 

Opiniile oamenilor au fost în general negative, contextul politic actual generând reacții care au mers până la acuzații de trădare și vânzare de țară, mai ales că a venit după accederea noastră la Spațiul Schengen, unde Ungaria și prim-ministrul Viktor Orban au avut o contribuție semnificativă, recunoscută ca atare la cel mai înalt nivel din Guvernul nostru.

 Sigur, oamenii au ignorat faptul că vânzarea a vizat furnizarea de electricitate și gaz și nu distribuția, adică infrastructura critică, care rămâne ÎNCĂ la E.ON. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a ieșit cu o declarație voit liniștitoare, precum căreia această tranzacție va fi analizată la virgulă de autoritățile competente , ca să se vadă dacă este de natură să lezeze interesele naționale. “Vom utiliza toate pârghiile legale pentru a evalua şi decide asupra acestei tranzacţii. Avem un singur obiectiv: protejarea interesului naţional. Dincolo de analiza legată de concurenţă, vom verifica şi toate elementele care privesc siguranţa energetică şi respectarea principiilor fundamentale de protecţie a infrastructurii critice şi a pieţei interne de energie. Companiile energetice româneşti trebuie să îndrăznească mai mult, nu doar pe piaţa locală, dar şi la nivel regional.”, a spus Burduja.

În realitate, Consiliul Concurenței și alte autorități române pot face puțin ca să afecteze această tranzacție, pentru că vorbim despre două entități din UE, de o tranzacție comercială care nu schimbă cota de piață a afacerii de distribuție, iar Ungaria nu este un stat ostil, supus vreunei sancțiuni de la Bruxelles.  Practic, așa cum se spune în literatura de business anglo-saxonă, este “done deal”.

Faptul că ungurii se înșurubează” în energia românească prin preluarea uneia dintre cele două firme mari de furnizare (cealaltă fiind a francezilor de la ENGIE) reprezintă însă doar un prim pas către un obiectiv mult mai mare, pe care vecinii noștri îl urmăresc de mult timp. Ei vor gazul din Marea Neagră pe care Petrom și Romgaz vor începe să-l extragă din 2027, și , cel mai probabil, îl vor și obține.

Pentru a arăta acest lucru, trebuie să ne întoarcem câțiva ani în timp.

Vânzarea E-ON nu este văzută cu ochi buni

În iunie 2018, GSZ, compania de transport al gazelor din Ungaria (omoloaga Transgaz), organiza la București o conferință de presă, la care nu a participat niciun oficial român, nici măcar din partea transportatorului român de gaze Transgaz( în condițiile în care acesta este partener cu FGSZ în proiectul BRUA). Scopul acestei conferințe era lămurirea opiniei publice din România că vânzarea gazului din România în Ungaria nu era un lucru așa de rău(și atunci era același scandal cu vânzarea resursei naționale, era scandalul stabilirrii taxării concernului ce urma să extragă din Marea Neagră, compus atunci din Exxon Mobil și Petrom.
În cadrul acestei conferințe, directorul Kristof Terhes, șeful FGSZ, afirma pe un ton ironic că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% din locuitorii Ungariei. „Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?”, ne ironiza acesta.
Cu un an în urma acestui eveniment, în 2017, Ungaria decidea unilateral să oprească BRUA pe teritoriul său, să nu mai investească pentru interconectarea cu Austria, așa cum prevedea proiectul inițial, și să redirecționeze gazele către alte state din jur. BRUA, proiect din care cel mai lung segment este pe la noi, avea ca scop declarat aducerea gazului caspic către vestul Europei, dar care Vest se reduce acum la Ungaria, pentru că nu mai are prelungire către Austria. La BRUA, ca sistem adiacent, se leagă conducta Tuzla  – Podișor, care este considerat “autostrada gazului din Marea Neagră”, pentru că pe aici se va evacua gazul din Marea Neagră scos de Petrom. În fapt, chiar acum se scoate pe aici gaz din Marea Neagră, de către americanii de la BSOG, însă cantități relative mici – 1 mld. mc anual. Jumătate din acesta gaz este cumpărat de ENGIE, în cadrul unui contract pe termen lung, adică celălalt mare furnizor din România, pe lângă E.ON, care tocmai a fost cumpărat de unguri.

Plan mai vechi

În 2022, americanii de la Exxon Mobil au vândut către Romgaz 50% din compania de proiect ce deținea concesiunea pe zăcământul Neptun Deep din Marea Neagră, cu rezerve de 100 mld. metri cubi(10 ani de consum al României). Compania statului Romgaz a trebuit să plătească peste 1 miliar de dolari pentru a intra în proiect, însă i-a cedat operarea de proiect către Petromul controlat de austriecii de la OMV, motivând că ei nu au experiență pentru forajul offshore la mare adâncime. În relaitate, Petrom avea și are tot atâta experiență ca și Romgaz în acest tip de foraj, adică 0. Sunt puține companii care dețin experiența și capacitatea logistică să foreze deepwater, iar acestea pot fi contractate, cum au și fost de altfel contractate Transocean și SAIPEM ca să desfășoare lucrări specific în Marea Neagră. Statutul de operator de proiect este essential, pentru că acesta manevrează banii implicați în proiect. Adică Petrom. Romgaz trebuie însă să plătească 50% din cheltuieli, pe baza facturilor pe care I le înaintează Petrom, desigur, după o verificare amănunțită a lor.

Și acum, esențialul.

 

În ianuarie 2024, Realitatea.net  vine cu un document „bombă” care arăta că Exxon, cu mult înainte de a vinde partea sa de concesiune, avea încheiat un contract de vânzare gaz pe termen lung din Marea Neagră către compania maghiară Magyar Foldgazkereskego pentru 2 miliarde de metri cubi anual, adică mai mult de 30% din producția anuală a zăcământului Neptun Deep (maxim 7 miliarde mc, la vârf de producție, dar peste 50%, în primii ani de exploatare). Contractul era încheiat din 2019, iar livările trebuiau să înceapă din 2022. Dacă aceste livrări, din varii motive, nu s-ar fi putut realiza, Exxon se obliga să plătească ungurilor despăgubiri de 200 de milioane de euro anual. Când s-a încheiat acest contract, Foldgazkereskego era deținută de …nemții de la E.ON. În 2021, a fost vândută către….MVM. Da, același MVM care a cumpărat acum E.ON România.

Practic, Exxon era obliga să livreze 2 mld. mc gaz din Marea Neagră companiei de stat ungare MVM. În 2021, americanii decid să-și reevalueze prezenta în zonă și încheie un acord cu Romgaz pentru vânzarea părții lor din proiectul Neptun Deep. Tranzacția se încheie în 2022 iar Romgaz preia Exxon Mobil Bahamas, offshore-ul care deținea jumătate din concesiunea din Marea Neagră, adică chiar firma ce era sub contract cu ungurii MVM. Contractul nu a fost publicat niciodată, însă oficialii Romgaz au susținut că obligația de livrare gaz din Marea Neagră către unguri nu a făcut obiectul înțelegerii, lăsând să se înțeleagă că nu trebuie să dea din gazul românesc către unguri.
 

Ei au cu ce. Noi…?

Încheierea unui precontract de livrare gaz cu un furnizor mare este o practică uzuală în activitatea de explorare și producție,  producătorul asigurându-se astfel că își va putea recupera cheltuielile făcute prin livrări pe termen lung către o firmă potentă financiar. Adică așa cum este, spre exemplu ENGIE, cu care BSOG încheiase anterior scoaterii gazului din perimetrul Midia un contract pe termen lung pentru livrări anuale de 500 milioane mc, contract sub care este și astăzi.

MVM este acum celălalt mare furnizor de gaze din România, pe lângă ENGIE. Doar că și ungurii au nevoie de gaze pe termen lung, dar și Petrom, împreună cu Romgaz, au nevoie să aibă unde să-l desfacă. Din câte cunoaștem, în ceea ce privește gazul din Marea Neagră, există legislație care spune că statul român are drept de preempțiune la achiziția cantităților extrase. Până acum însă, noi nu știm care ar fi instituția desemnată cu achiziția acestui gaz și ce vom face cu el. Să sperăm că nu “un foc mare”, așa cum ne transmitea în 2018 executivul maghiar.

La final, să adăugăm că Ungaria a finalizat în acest an o fabrică de polioli de 1,3 miliarde euro, realizată în parteneriat cu Thyssenkrupp la Tiszaujvaros, investiție din chimice ce are nevoie ca materie primă de multe gaze. Pe de altă parte, România nu mai are industrie chimică, ultima fabrică de îngrășăminte, Azomureș, suspendându-și producția acum două luni iar patronii elvețieni spunând că ar vrea să o și vândă.

Și am închis cercul…

 

 

Recomanda 15
Mihai Soare 1281 Articole
Author

25 de Comentarii

  1. impotenti de dincolo de granita. o sa fie distractiv… cu atit e mai gustoasa tarina din care musti cu cit cazi mai de sus…

  2. Singurii din Europa care pot exploata resursele din MN sunt ungurii; dacă-și închipuie careva că oricare altă nație – inclusiv România – va fi lăsată de Rusia să-și ude sonda, este naiv.

  3. „votați ce va spun Antenele”

    Pune mana si citeste, te informezi. Incepe cu Transgaz, Distrigaz, Transelectrica, Electrica, etc. Apoi citeste cine sunt producatorii: Romgaz, Hidroelectrica, Nuclarelectrica, etc. Atunci ei afla ca totul este romanesc, doar unele facturi sunt emise de companii straine. Succes !

  4. Hai trolangii, dați din clanță.Pe vremea împușcatului, extractivă mergea până la 5km în jos cu scule fabricate-n țară, de la capete diamantate de foraj la aliaje de wolfram pentru țevi, bașca platforme de foraj marin.Azi, după 35 de ani de pesedeală, specalisti canci, industrie ioc, Brava.Hai, votați ce va spun Antenele.

  5. Toata infrastructura de transport energie (electricitate, gaz) este a statului roman. Toti diasporezii sunt dezinformati sistematic, ca ei sunt ana-lfabeti functionali.

  6. Am avut 11 fabrici de ingrasaminte chimice. Fara gaz, petrol si curent electric nu poti sa faci nimic. De aceea ne-au distrus. Teapa U.E. este spolierea de resurse a natiunilor, nu drepturile omului, democratie si alti termeni pomposi. De ce tine occidentul si SUA cu dintii de Ucraina ? pentru resurse si soluri fertile. Toata lupta asta mizerabila se da numai pentru RESURSE naturale !!! Tradatorii din fruntea tarii merita puscaria pe viata !!! Am ajuns sa cred ca si Dumnezeu si-a intors privirea de la noi, cand vede cat de mizerabili sufleteste sunt unii dintre noi !!! Vai de Romania si de noi in viitorul apropiat, daca nu stim sa ne alegem conducatorii !!!

  7. o sa ia din fata sa nu stea la coada… furnizare=cleiniti adica incaseaza facturi… romgaz deschide furnizare, preia clientii romani, mvm ramine cu deshtu in gura… cind sa se faca asta inainte sau dupa cumparare asa, ca sa faci misto de mvm? eon e un sac fara fund, facea informari de preturi la contract de multe ori mai mari decit pretul subventionat pentru a lua diferenta de la stat. un fel de hotie docta… de ce mai exista eon?

  8. STATUL ROMAN sa rascumpere inapoi actiunile EOn !
    Sa fim stapini pe bogatiile noastre.
    Cit de prosti putem fi, sa ne oblige martafoii sa privatizam gazul romanesc si apoi ei sa-l cumpere pe bani marunti dar nu o firma privata ci statul !
    Privatizare romaneaxca : trecerea unui bun de la Statul Roman la un alt stat !!!
    E de noaptea mintii.
    Rascumpararea ar costa mai putin decit alegerile anulate ( au costst circa 300 mil Euro) !

  9. A fost pretul sa intram in UE, a fost pretul sa intram in NATO, a fost pretul sa intram in Schengen..Nu se putea altfel. Nu zau….Ce-i asta ??…TREBUIE SPARTA BARIERA MINCIUNII…

  10. Pai e ridicol,ca vine ministrul energiei si spune ca ”monitorizeaza” tranzactia ,DUPA ce ea s-a incheiat ! E oare corect ca E.ON să-si vanda afacerea din România,unei companii cu capital majoritar DE STAT dintr-un ALT STAT ?!Adica E.ON vinde România unui alt stat ? Daca era o oarecare firma privata era ok,dar asa e prea de tot !

  11. @Marele Urs
    in m.neagra pe partea romana nu exista gaze:
    le scotea ceaushescu si le pompa in CAER,
    la boa’nghini;
    totu nu e decat tzeapa pe bursa
    un fel de r.montana.

  12. Să sperăm că este un procuror în subcolonia noastră, care să deschidă o anchetă privind această vânzare,iar primul reținut și apoi arestat Ciolacu ptr înaltă trădare.
    Ce clasă politică mizerabilă și trădătoare!!!

  13. Ne uitam la aceasta clasa politica romaneasca care continua sa vinda strainilor tot ce mai a ramas si nu luam nici-o pozitie.Chiar vreti sa vina timpul ca sa ne vinda si pe noi ?

  14. …eu am tot ridicat aceasta problema legata de sintagma ” ne luam tara inapoi”…vom mai avea ceva de luat inapoi?…din informatiile mele, doar un contur pe harti…cand am plecat, v-am lasat saraci si prosti…cand m-am intors v-am gasit si mai saraci si mai prosti!…nu o spun eu, a spus-o un …

  15. – haissam a donat avuția națională doar pentru a fi ales președinte
    – pentru o promisiune
    – cum s-ar numi asta

  16. Sunt ungurii vinovati? Cine a vandut energia si gazul romanesc? Pentru ce? A fost intrebat de sanatate? Nu. Bravo ungurilor! Sunt patrioti, isi cunosc interesul Noi, slugi tradatoare; cunoastem doar interesul stapanilor.

  17. ”Se insurubeaza”, DA !
    Ac. tranzactie invârte cutitul in rana…- o vorba romaneasca.
    Guvernul nu a fost interesat pt. a gasi un investitor roman sa faca aceasta tranzactie?!
    Un ex. la intamplare. Avem atatia investitori romani de anvergura. L-o fi intrebat cineva ex. pe Țiriac? A facut ceva Guvernul Romaniei pt. a opri ac. tranzactie?!
    Dar… se mira de ce romanii sunt impotriva guvernantilor….ca doar pensii le-a dat….pomene cu carul….drumuri….etc.

  18. ”Se insurubeaza”, DA !
    Ac. tranzactie invârte cutitul in rana…- o vorba romaneasca.
    Guvernul nu a fost interesat pt. a gasi un investitor roman sa faca aceasta tranzactie.
    Un ex. la intamplare. Avem atatia investitori romani de anvergura. L-o fi intrebat cineva ex. pe Țiriac? A facut ceva Guvernul Romaniei pt. a opri ac. tranzactie?!
    Dar… se mira de ce romanii sunt impotriva guvernantilor….ca doar pensii le-a dat….pomene cu carul….drumuri….etc.

  19. Talente rromanesti:
    Daca nu vom ajunge noi sa cumparam gazul din M Neagra de la unguri, sa nu-mi mai spuneti mie ,,Rumburak”……[Rumburak]

  20. Sint sigur ca niciodata nu s-ar fi dat o sentinta favorabila Romaniei privind gazul din M. Neagra .Noi sintem proprietari cu numele pina cind va intra in posesia noului stapin .Imi aduc aminte ce gauri faceau baietii destepti la petrom pina la incasarea spagii si trecerea la noul proprietar .

  21. După ce Ciolacu a vândut Ardealu la unguri acum vinde și gazul! Succesuri guys care ați jefuit Romania de nu a mai rămas nimic de furat! La Târgoviște cu voi!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.