Au și sărit, ca arși: „O jignire”

Reprezentanții USR au transmis că nominalizarea lui Șerban Nicolae la șefia Senatului este o jignire adusă României și a statului de drept. Ei mai spun că e ca și cum Liviu Dragnea ar fi adus de la Jilava și pus din nou în funcția de președinte al Camerei Deputaților.

USR transmite că aproape toate inițiativele legislative promovate de parlamentarul Șerban Nicoale s-au remarcat „prin tenacitatea cu care a urmărit subminarea justiției și slăbirea statului de drept, favorizarea furtului din banul public, protejarea intereselor aparatului de partid al PSD-ului și crearea unei noi nomenklaturi de partid”, potrivit unui comunicat de presă remis.

„Comportamentul grobian și lipsit de orice urmă de respect față de unii colegi parlamentari, promovarea naționalismului deșănțat și a urii față de cei care s-au opus regimului comunist și criminal din România, disprețul total față de românii din Diaspora sunt incompatibile cu persoana care ocupă a doua funcție într-un stat democratic, membru al Uniunii Europene”, adaugă sursa citată.

Liderul grupului senatorilor USR Radu Mihail a afirmat că Șerban Nicolae întruchipează tot ceea ce înseamnă vechea clasa politică și este ca și cum Liviu Dragnea ar fi adus de la Jilava și pus iar la șefia Camereri Deputaților.

„Simpla numire a lui Șerban Nicolae drept candidat la cea de-a doua funcție în stat ne demonstrează cinismul acestui partid total corupt, rupt de ce înseamnă binele românilor. Șerban Nicolae este întruchiparea a tot ceea ce înseamnă vechea clasă politică din România, apărătoare a corupților și a furtului din banul public, interesată doar de privilegii personale și de clasă, interesată să controleze justiția și sistemul de promovare în funcțiile publice. Alegerea lui Șerban Nicolae în funcția de președinte al Senatului ar echivala cu aducerea lui Liviu Dragnea de la Jilava și înscăunarea lui, iarăși, la Camera Deputaților”, transmite senatoul USR Radu Mihail, liderul grupului USR din Senat.

Propunerea USR pentru funcția de Președinte al Senatului României este senatorul Vlad Alexandrescu, profesor la Universitatea București, fost ambasador în Marele Ducat de Luxemburg (2006-2011), ministru al Culturii (2015-2016).
Șerban Nicolae a anunțat, marți, oficial, că va candida pentru șefia Senatului, din partea PSD, social-democratul afirmând că activitatea sa este cunoscută astfel încât speră la sprijin și de la alte grupuri parlamentare și de la alte partide.
Senatul va vota, în plenul de miercuri, președintele forului legislativ. Funcția este deținută interimar de Titus Corlățean. PNL o susține pe Alina Gorghiu pentru funcție.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

29 de Comentarii

  1. reforma pesedista!
    Dar de unde sa aleaga dle, toti sunt la fel, fara educatie, fara scoala, fara maniere, fara rusine…

    • Adevarul e ca numai aia de la USR au scoala si mai stiu ca toti prosti au terminat o scoala,fie ea si cu 2 clase.
      Dar ce sa o mai dam de garda,sa te puna astia pe tine,ca stii tu mai bine cum merg treburile si cum trebuie rezolvate ele

  2. Discurs tipic nazist al usreului. Pad iai pune numeste candidat pe cine vrea. Ai cheatia aia cu coruptia… mai usor cu trompeta. Inca barna si ghineau nu au lamurit mismasurile lor.

  3. Usr-istii sunt deranjati de ‘unul’ care totusi ii pune legal la punct pe multi inclusiv pe cotrocenist?! Urlatori din toate tarile: uniti-va ca gatlejul secu s-a uscat de atata rautate si lacomie ?! Bine ca nu mai e cap de afis oralo-gurist cu tupeu Tariceanu! Pana la urma, sa vedem ce mai face si neica asta in acea functie! Nu se schimba nimic, asta vor si primi in urma viitoarelor alegeri! Deocamdata tot afumatii antici au ramas cap de afis, ceea ce ar trebui sa le dea de gandit pe termen scurt dar si lung!

    • Acest Șerban Nicolae a fost promovat de partid până în Senat in baza experienței sale profesionale, șofer mai exact.
      Sa mai zică cineva ca in Romania nu exista meritocratie

  4. Elitismul asociat cu mojicia mai că rimează cu un soi de extremism. Parlamentul nu este Academia Română, dar elitiştii nu vor să înţeleagă asta pentru că ei nu înţeleg democraţia. De loc! Că toată spoiala lor de elită se zbârceşte – atacul grobian la persoană/partid fiind zilnic – atunci când este de atacat un adversar politic este de acum ceva la ordinea zilei!

    • În rest să câştige demnităţi publice pe merit prin alegeri şi nu exploatarea unor tragedii sau prin fraudă electorală- mă refer desigur la propaganda plină de mistificări.

  5. Un lucru care ma bucura – se tavalesc in chinuri securistii de rit nou…..Asta-i bine, inseamna ca Joianis sufera! Hai cu votu’!

  6. Alexandrescu Vlad este cel cu scandalul și subscrierea ilegala de donații pentru Cumintenia Pamantului , afacere murdară si dubioasa a unui grup de interese apropiate de actualii membrii usr.Sigur ca da, ca șef de senat ar continua la fel ca in 2016 pe mana statului paralel.

  7. Este atat de valoros de ce ”sta” cu aprox. 2000 de euro cand ar putea lucra pe mai multe mii de euro la o firma sau ar avea propria lui afacere de milioane, parca in Romania era odata o publicatie cu primii 500 de milionari…de dat din gura toti stim, mai greu este cu practica…

  8. De ce sa nu fie Preș la Senat si un muncitor?Unde scrie legea asta,tovarasi?A fost un spion resapat, au fost toti prostii:Tariceanu,kakarau,etc si un muncitor de al nostru nu are voie?
    Trec rânduri, rânduri muncitorii
    Cu steagu-n vânt desfăşurat
    E steagul marilor victorii
    De Partid înălţat
    Tovarăşi senatori! Fiţi mai veseli ! Arătaţi conducatorilor de Partid şi de Stat preţuirea şi stima pe care le-o purtaţi ! Fiţi mândri de imaginea conducerii României spesediste în lume !

  9. Puneti-i d-le pe Marian Ceausescu, Dide, Dinita, Bot. Astia sunt cu de toate: scoala, stilati, aducati, culti. Mai ales dupa ce fumeaza marijuana la sediul USR. Astia sunt crema USR-ului.Ca de altfel toti dezaxatii din USR. Au stiut securistii cu cine sa faca partidul…..[Leo]

  10. Pe cine nu l-ai pune, canii turbati tot o sa latre. Serban e omul potrivit.

  11. Păi să pună securiști din usr sau turnători din pnl pdl,panarame jegoase

  12. Asta este AUTODENUNT. Aia din USR se autodenunta ca AU COMIS CRIME IN VECHIUL REGIM. Din moment ce ei spun TARE ca regimul ala a fost CRIMINAL, e clar ca au comis crime ei. Altminteri, cum ar fi stiut ca a fost criminal? Ca, eu n-am auzit pe nimeni iesind si spunand „EU AM COMIS CRIME, PUS DE REGIM”.

  13. daca usr,pnl urla atunci e de bine. sa-l aud si pe inutil, atunci va fi super.

  14. L-am auzit și văzut cât se poate de clar pe un deputat usr spunandu- ne că, dacă instituțiile statului funcționează, nu avem nevoie de guvern în situația de alertă medicală, că ” nu guvernul salvează vieți ” ci instituțiile. Adică, la bine avem nevoie de guvern, dar la greu să ne descurcăm singuri. Pentru mine USR este o adunătură de netrebnici, cu o spoiala de școală. Cât de prost o fi poporul nostru, cât de neuniti sunt românii din diaspora, la greu am fost uniți și ne-am ajutat unii pe alții. În ce mă privește să nu prind unul din usr pe lângă mine că de urechi il scot în fața oamenilor.

  15. Bey useristi,ia mai lasati-ne cu vrajeala pentru fraieri despre „vechea clasa politica”,ca doar si voi deja faceti parte din vechea clasa de politruci,care va credeti voi mai jmecheri, mai ales in fatza celor tineri si fara experienta in a descoperi escrocii,voi cu coruptii vostri,voi care va dati drept altceva si „elitisti” pe deasupra,elitisti intru nimic,de fapt.Si Sorosu,si Ciolosu,si Barnavaxu vostru,si candidatul vostru,fost ambasadorescu si ministru tehno-ratat,si alesul vostru,Iohannis,sunt tot din vechea clasa politica,dar sunt aia care au demonstrat ce au avut de demonstrat,adica numai kk in ploaie.Ce va recomanda pe voi de a fi mai buni ca altii,ca mai mult decat haos in cuget si in fapte nu sunteti in stare nici de va mai nasteti inca o data.Mai bine sa va vedeti de coruptii vostri care fura direct boul si nu se incurca doar cu oul.Nu va mai dati voi drept inteligenti elitisti (care,in realitate,nu stiti decat tabla impartirii),plus saraci si cinstiti,luptatori,cica pentru „justitie” si „anticoruptie”,dar pe banii lui Soros,Macron,Barnavax si alte „preacinstite si sarace” personaje care,impreuna cu voi, „nu vor nimic” in afara de „binele” poporului roman.Ja la carutze nasoilor…si valea!!!

  16. Serban Nicolae chiar cunoaste legile si vorbeste o engleza ff buna.

  17. USR, STIMA NOASTRA E ! USR, STIMA NOASTRA E ! SA TRAITI TOVARASI OFITERI CA PĂ VOI VĂ VREM CĂ PE TOATE LE ȘTIȚI SI NE ÎNVĂȚAȚI ȘI PĂ NOI ! CU CÂNTEC, ÎNAINTE, MARȘ, DIRECȚIA BĂLĂCEANCA !

  18. Daca ajunge Serban Nicoae presedinte la Senat Departamentul de Stat al SUA
    îi taie 25% din salariu noului ambasador pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu.
    E ca si cum ar cumpra HUAWEYuri la tot personalul ambasadei.
    La cum se misca însă Ciolacul de suspect
    tare ma tem ca o vom vedea Sef la Senat pe Birchall.
    PS. Dar tot e mișto ca dupa Placuța Suedeza luat ieri de la CCR domnul CLAUN jOHANIS
    nu mai insista s-o puie pe (sau CU) Pitulicea lui preferata – Alnuța GO-GHIU.

  19. „Șerban Nicolae este întruchiparea a tot ceea ce înseamnă vechea clasă politică din România” E clar! Sa vina securistii de la USR (Uniunea Securistilor din Romania)! Sa vina Ciolos nepotul securistului numit „vulpea”, sa vina un Alexandrescu care nu a realizat nimic cand a fost ministru! Asta-i „clasa politica de tip nou”! Ha,ha,ha! A fost odata un guvern cu 0 realizari, si astia vor din nou la malai!

  20. Da cu Titus Corlățean ce-ati avut, dragi pesedisti?
    V-ați luat după Iohannis care l-a respins când a fost propus ministru de externe?
    Titus… este persoana potrivită spentru functia de președinte al Senatului.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.