Dezvoltat în grabă, aprobat fără teste suficiente, pentru a fi primul vaccin din lume ce primește autorizațiile, cu informații minime făcute publice, vaccinul rusesc Sputnik V a fost considerat în mai toată presa occidentală mai degrabă o operațiune de propagandă a Kremlinului. Acum însă, aceleași publicații scriu că Sputnik V a intrat în clubul select, alături, de vaccinurile Pfizer, Moderna și AstraZeneca, și că poate fi considerat o armă eficientă în combaterea pandemiei.
Marți, revista medicală The Lancet a publicat rezultatele testelor din faza a treia, efectuate în Rusia, pe 21.000 de participanți. Eficiența vaccinului este de 91,8%, similară cu cea a vaccinurilor vestice. Trei sferturi din eșantionul menționat au primit vaccinul, iar restul au primit un placebo. Vaccinul se administrează în doua doze, la interval de 21 de zile. Rezultatele: în grupul celor vaccinați cu Sputnik V s-au înrtegistrat 16 cazuri de Covid-19 (0,1%), iar în grupul placebo s-au înregistrat 62 de cazuri (1,3%). În grupul celor vaccinați s-au înregistrat trei decese, însă niciunul atribuit vaccinului. Reacțiile adverse au ținut de stări de letargie, simptome de gripă comună.
Vaccinul rusesc nu se bazează pe tehnica ARN mesager, precum cel de la Pfizer, ci pe folosirea unui virus al gripei comune, la fel ca vaccinul AstraZeneca. Este un vaccin care poate fi depozitat la temperatura de 2-8 grade Celsius, nu -60 – -80 de grade Celsius, precum vaccinul Pfizer, ceea ce îl face mult mai ușor de depozitat în țări ce nu își pot permite o infrastructură scumpă.
Profesori de la Institutul Reading și de la London School of Hygiene&Tropical Medicine, citați de Politico.eu, spun că „rezultatele sunt limpezi”, în ciuda criticilor pentru lipsa de transparență și a grabei cu care a fost dezvoltat acest vaccin. ”Acum avem un nou vaccin pentru a reduce incidența Covid-19”, spun ei.
Rezultatele publicate de The Lancet nu vin deloc într-un moment bun pentru Uniunea Europeana, unde aprobarea vaccinului rusesc de către Ungaria nu a fost văzută cu ochi buni. În Europa, doar Serbia și Belarus au început vaccinarea cu vaccinul rusesc. Acum, oficiali ai Fondului Rus de Investiții Directe, promovează vaccinul produs de Institutul Gamaleya și spun că Sputnik V va intra în procedurile de aprobare ale Agenției Europene a Medicamentelor.
Cum s-a împiedicat UE în cursa vaccinării
Evoluțiile acestea vin în contextul unui adevărat război între liderii UE și producătorii de vaccinuri, în special anglo-suedezii de la AstraZeneca (care produc vaccinul dezvoltat la Oxford). Președintele Franței, căruia i s-au alăturat în ultimele zile Polonia și Germania, a declarat că va acest vaccin nu este eficient pe grupa de vârstă de peste 65 de ani. Asemenea poziții oficiale au venit după ce AstraZeneca a redus livrările de vaccin către UE, din cauza problemelor în fluxul producție. O primă reacție a UE a fost să instituie un mecanism care duce la blocarea exporturilor de vaccin Pfizer produs în Europa către state terțe, pentru a se asigura că UE va avea suficiente doze de pentru prima faza a vaccinării. O asemenea politică a fost criticată de OMS, care a acuzat UE de „naționalism” vaccinal și de împiedicarea luptei împotriva pandemiei la nivel global.
Presa britanică și cea americană critică poziția actuală a UE, dar în special strategia de achiziție a vaccinurilor și pe cea de vaccinare. The Wall Street Journal scrie că, în loc să lase contractarea vaccinurilor în seama statelor membre, Comisia Europeană a dorit să centralizeze procesul. Deși Germania, Olanda, Italia și Franța începuseră negocieri individuale, cancelara Angela Merkel a decis să lase totul în seama Comisiei Europene, pentru ca Berlinul să nu mai fie acuzat, așa cum s-a întâmplat la începutul pandemiei, ca urmărește doar interesul național, scrie The Wall Street Journal. De aici au început problemele, pentru că Comisia Europeană, care nu avea experiența negocierii unor contracte în domeniul farmaceutic, a acționat așa cum știe cel mai bine – în mod birocratic și foarte lent, semnând primele contracte mari abia în luna noiembrie, in condițiile în care SUA și Marea Britanie făcuseră acest lucru încă din luna mai, respectiv luna iulie. Apoi, UE a pariat pe companii care nu testaseră încă vaccinul, iar cazul companiei franceze Sanofi este elocvent – vaccinul (care și așa nu putea fi pus pe piață decât spre finalul anului 2021) nu s-a dovedit eficient, iar acum Sanofi nu face decât să producă vaccinurile concurenței.
Întârzierea aceasta a făcut ca doar 2,8% din populația UE să fie vaccinată la finalul lunii ianuarie, în timp ce în Israel este vaccinată 55% din populație, în Marea Britanie 14%, iar în SUA 9,4%. Pe acest fond, partidele de opoziție din mai multe state UE au cerut naționalizarea companiilor producătoare de vaccinuri.
Există însă o fațetă despre care se vorbește mai puțin. Comisia Europeană s-a mișcat lent, însă a insistat foarte mult pe negocierea prețului de achiziție. UE a plătit sensibil mai puțin pe fiecare doză de vaccin Pfizer decât Statele Unite, spre exemplu. Apoi, UE a negociat cu marile companii farmaceutice fără a le oferi sume substanțiale pentru cercetare și dezvoltarea vaccinurilor. Spre deosebire, Operațiunea Warp Speed a guvernului SUA (condusă de un general de patru stele) a oferit companiilor farmaceutice subsidii de 18 miliarde de dolari. Și, nu în ultimul rând, negocierile purtate de UE au durat mult pentru că executivul european de la Bruxelles a ținut ca în contracte să fie introduse clauze care fac responsabile companiile producătoare pentru posibilele efecte secundare ale vaccinurilor. Guvernele SUA și Marii Britanii le-au oferit companiilor imunitate în cazul unor asemenea efecte secundare.
The Wall Street Journal sugerează că abordarea UE a fost greșită și citează profesori de epidemiologie care susțin că UE ar fi trebuit ”să platească și de 20-30 de ori mai mult” pe doza de vaccin, câtă vreme prețul final ar fi fost mult mai mic decât pagubele produse de închiderea economiilor pentru protejarea populației neimunizate.
Australia a rezolvat problema pandemiei si fara vaccin, doar cu tratament. Acolo mai sunt doar 5 cazuri noi zilnic, la o populatie de 26 milioane de oameni. Se stie ca la orice boala contagioasa cei imbolnaviti si vindecati prezinta ulterior imunitate. Daca tratamentul e bun atunci si simptomele sunt usoare. Insistenta vaccinarii intregii populatii a globului miroase a genocid planetar anuntat deja de multi ani de Bill Gates in nenumarate conferinte, toate filmate si imposibil de negat. afirma Un