Simona Halep și-a aflat ADVERSARA!

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, și-a aflat adversara din turul al doilea al turneului de la Doha, dotatcu premii de 900.000 de dolari.

Simona va juca cu Lesia Ţurenko (Ucraina), locul 24 WTA, care a întrecut-o, în prmul tur, cu 6-3, 6-0, în 67 de minute, pe spaniola Lara Arruabarrena, locul 94 WTA, intrată pe tabloul principal ca lucky loser, după retragerea franţuzoaicei Caroline Garcia, locul 19 WTA, accidentată.

Halep conduce cu 5-0 în întâlnirile directe cu ucraineanca de 29 de ani, aflată la cea mai bună clasare din carieră. Primele lor patru întâlinri au avut loc în 2014, când Ţurenko i-a luat româncei singurul set, la Wimbledon, şi anterior, iar a cincea s-a desfăşurat la ediţia trecută a turneului de la Cincinnati, când Halep s-a impus în sferturi, cu 6-4, 6-1.

Şi daneza Caroline Wozniacki, bolnavă, a declarat forfait înainte de meciul cu sportiva cehă Karolina Muchova. Wozniacki va fi înlocuită de australianca Samantha Stosur. Daneza era tot pe partea de tablou a Simonei Halep şi ar fi putut-o întâlni pe româncă în semifinale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

3 Comentarii

  1. vestea este ca Kvitova a castigat la Doha 900 de puncte, iar acum nu concureaza…dupa ”antrenamentul” de la Fed cup…sunt sanse sa ”recupereze” o pozitie in urmatoarele doua turnee…succes

    • @mariuta

      dupa ce ani de zile ti-ai batut joc de ea, acum ii urezi succes?

      ce ti-a facut dumitale maicuta de-ti bati joc de visele ei!

      cand te-a adus pe lume a sperat ca ai sa fii un om demn, care respecta valoarea, care isi ingrijeste numele, care nu profita de faptul ca se poate ascunde in virtual murdarind totul in jur si uite in ce hal esti, incoerent si simulant!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.