Dezbatere despre statul de drept la Sinaia

Vineri și sâmbătă are loc prima ediție a DEZBATERILOR DE LA SINAIA, cu tema„Statul de drept. Premise, condiții, funcționare”, ce se desfășoară la inițiativa Fundației Alexandrion.

Sunt supuse dezbaterilor subiecte precum Statul de drept; Economia postausteritate; Educația modernității târzii; Reorganizarea Uniunii Europene, Evoluția globalizării; Viitorul energiilor; Descoperirea științifică; Creația culturală și altele.

Participă profesori de drept cu renume internațional, reprezentanți ai  sistemului juridic din țară și alte țări europene, parlamentari, istorici, sociologi, psihologi și exponenți ai administrației, vieții culturale și mass-media.

Conceptul „Dezbaterile de la Sinaia” s-a născut din nevoia publicului din România de a beneficia de concluziile  unor  întâlniri  fructuoase, organizate  cu specialiști de marcă, profesioniști în diverse domenii și personalități culturale de certă notorietate. Misiunea acestora este a oferi răspunsuri la întrebări-cheie din societate.

Fundația Alexandrion întâmpină această cerință prin intermediul unei noi inițiative de responsabilitate socială corporativă. Scopul dezbaterilor îl constituie realizarea pe termen lung a unei platforme de comunicare între profesioniști, factori decidenți și public, atât la nivel național, cât și internațional.

Intenția organizatorilor este de a stabiliza la Sinaia un sistem de dezbateri de anvergură națională și internațională. Dezbaterile de la Sinaia se organizează în ediții, două într-un an, în lunile martie și septembrie.

Programul desfășurării ediției inaugurale a Dezbaterilor de la Sinaia (30-31 martie 2018):

Deschiderea (orele 9): Președintele Fundației Alexandrion, Nawah Salameh;Directorul publicației“Cotidianul”, Cornel Nistorescu; prof.dr. Andrei Marga

Runda I-a: Premisele statului de drept

Moderator: prof.dr. Ioan Muraru (București)
Speakeri: prof.dr.Ladislau Gyemant (Cluj-Napoca); prof.dr.Ioan Scurtu (București); Tudorel Toader, ministrul Justiției; prof. dr. Armando Marques-Guedes (președintele Institutului Diplomatic, Lisabona, profesor Nova University Lisabona); Mona Pivniceru (fost ministru al Justiției); Norica Nicolai, europarlamentar; prof.dr. Ludvik Toplak (fost președinte al parlamentului, președintele Alma Mater Europaea, Slovenia); Ilie Șerbănescu (fost ministru al Reformei); deputat Marton Arpad Francisc; prof. dr.Alexandru Athanasiu (fost ministru al Muncii și al Educației); prof.dr.Ioan Horga (Oradea); prof.dr.Eusebiu Panaite (Iași); Marian Enache (judecător CCR)
Intervenienți: liber
Participanți: liber
Concluzii din partea moderatorului.

Runda II: Condițiile statului de drept

Moderator: prof.dr.Corneliu Bârsan (București).
Speakeri: Valer Dorneanu, președintele curții Constituționale; prof.dr.Stefan Deaconu (București); prof.dr. Rodica Stănoiu (fost ministru al justiției); prof.dr.Marius Bălan (Iași); prof.dr. Jurij Toplak (Maribor); ziarist Adina Anghelescu – Stancu; prof.dr. Pierre Henri Chalvidan (Paris); Constantin Boștină (director general, Economistul); Victor Ciorbea, avocat al poporului; prof.dr.Radu Motica (Timișoara); Ion Ghișe, fost primar al Brașovului; deputat Csoma Botond; Dan Claudiu Dănișor (Craiova); deputat Ambruș Izabella; prof.dr. Dan C.Voinea (București); Florin Iordache (fost ministru al Justiției); ziarist Andi Topală; ziarist Răzvan Savaliuc; prof.dr.Moise Bojincă (Târgu Jiu); prof.dr. Valentin Constantin (Arad); prof.dr.Ioana Costea (Iași); Șerban Nicolae, senator; prof.dr.Emilian Ciongaru (București)
Intervenienți: liber
Participanți: liber
Concluzii din partea moderatorului

Runda III: Funcționarea statului de drept

Moderatori: Dana Gârbovan, președinte UNJR, și Andreea Ciucă, președinte ANM
Speakeri: prof.dr.Ioan Vida, fost președinte al Curții Constituționale; prof.dr.Mircea Criste, fost procuror general al României; senator Tanczos Barna; dr. Slawomir Sierakowski (Varșovia); prof.dr. Gheorghe Piperea (București); senator Daniel Zamfir; prof.dr.Cristian Clipa (Timișoara); Steluța Cătăniciu, deputat; avocat Gyorgy Frunda; ziarist Ion Spânu; ziarist Val Vâlcu; ziarist Bogdan Chirieac; ziarist Sorin Roșca Stănescu; ziarist Oana Stancu; Dan Constantin, director de publicație; avocat Victor Friedman-Niculescu (București); prof.dr.Raluca Bercea (Timișoara); avocat Mircea Arman, director de revistă de cultură (Cluj-Napoca); Ciprian Demeter, președinte patronat (Arad); prof.dr.Ionuț F.Popa (Cluj-Napoca); prof.dr.Gheorghe Gârleșteanu (Craiova).
Intervenienți: liber
Participanți: liber
Concluzii din partea moderatorului

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. PROPUN URMATOAREA TEMA DE DEZBATERE ; FAPTUL CA PARLAMENTUL UNEI TATRI–MEMBRA A U. E .– , ESTE CONDUS DE POLITICIENI CONDAMNATI PENAL SI INCULPATI IN DOSARE DE MARE CORUPTIE , ESTE DE NATURA SA SUBMINEZE STATUL DE DREPT , SAU ESTE IRELEVANT ? CRED CA OAMENII POMENITI MAI SUS , IN ARTICOL , SUNT IN MASURA SA RASPUNDA !

  2. se pare că tot occidentul, în frunte cu germania, cu excepţia francezilor şi portughezilor, se cam kk pe statul de drept…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.