(VIDEO) Teroare la școală: 21 de morţi

Atac la o școală  din orașul Kerci, din Peninsula Crimeea, comis de un elev. Cel puțin 21 de persoane au murit și alte peste 50 au fost rănite, arată ultimul bilanț.

Ucigaşul „se deplasa dintr-o sală de cursuri în alta şi, precum un combatant experimentat al forţelor speciale, arunca întâi o grenadă artizanală, apoi intra şi deschidea focul asupra oamenilor”, a scris cotidianul rus Kommersant.

Potrivit Kommersant, agresorul „a crescut într-o familie destul de săracă”: tatăl lui, cu handicap, nu locuia cu mama băiatului. Femeia lucrează într-o clinică şi este membră a Martorilor lui Iehova, organizaţie considerată „extremistă” şi interzisă în Rusia.

Comitetul de anchetă rus de pe lângă Parchetul General de la Moscova a transmis că un elev de 18 ani a deschis focul cu o armă în incinta colegiului politehnic din Kerci , după care s-a sinucis, relatează agenţia TASS, citând o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a comitetului, Svetlana Petrenko.

„În mod operativ a fost stabilită identitatea tânărului care a intrat în colegiu chiar înainte de incident, care ţinea în mână o armă de foc, conform imaginilor de pe camerele de supraveghere. S-a stabilit că acesta este Vladislav Rosliakov, de 18 ani, elev în anul patru la respectivul colegiu”, a transmis purtătoarea de cuvânt.

Comitetul de anchetă a specificat de asemenea că elevii ucişi au fost împuşcaţi, după ce iniţial autorităţile ruse vorbiseră doar explozia unui „dispozitiv neidentificat”. Dacă iniţial s-a comunicat că a fost explozie din cauza unei scurgeri de gaze, ulterior a fost avansată varianta detonării unui dispozitiv exploziv în cantina şcolii.

„În baza datelor preliminare, anchetatorii consideră că tânărul (Vladislav Rosliakov) a deschis focul asupra elevilor colegiului, după care s-a sinucis”, a reiterat Comitetul de anchetă rus. „Examenul preliminar al corpurilor demonstrează că acestea au fost împuşcate”.

Corpul neînsufleţit al presupusului autor al măcelului a fost descoperit în bibliotecă, la etajul doi al colegiului, cu „răni de gloanţe”, a anunţat Comitetul.

De asemenea, Comitetul de anchetă a recalificat cazul atacului de la colegiul din Kerci din „atac terorist” în „crimă cu moartea a două sau mai multe persoane”.

Totodată, Comitetul antiterorist din Rusia, a subliniat că o bombă nedetonată a fost descoperită la colegiul din Kerci, unde s-a produs şi o explozie.

Președintele Vladimir Putin a cerut serviciilor de securitate să stabilească ce a cauzat explozia, a informat anterior purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Anterior, agenţia de presă RIA Novosti a anunţat că explozia a fost cauzată de o scurgere de gaz.

https://www.youtube.com/watch?time_continue=2&v=ZTumHQU26Ss

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Ioana Radu 8515 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.