(VIDEO) Incendiul de la fosta fermă de porci din Periș, în imagini

UPDATE Zece autospeciale de stingere au intervenit, luni dimineaţă, la un incendiu de vegetaţie în Periş.

Incendiul se manifesta pe aproximativ 7 – 10 hectare, la batalurile fostei ferme de porci.

„Ca urmare a incendiului declanșat în localitatea Periș, la fosta fermă de porci din județul Ilfov, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, precum și laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului.

În orele care urmează vor fi realizate două buletine de analiză a aerului – în Buftea și în Corbeanca, localități din care s-au primit cele mai multe sesizări de disconfort olfactiv.

Precizăm că din măsurătorile privind calitatea aerului realizate de APM București în această dimineață reiese că, până în prezent, nu sunt creșteri ale concentrațiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populației. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat și batalurile de dejecții de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat și Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) informații privind circulația norului de fum care rezultă din incendiul aflat în curs. Astfel, conform informațiilor ANM, în cursul zilei de astăzi, circulația aerului se va menține dinspre nord-nord-est spre sud-vest și va fi relativ slabă, iar viteza maximă a vântului, la rafală, va fi de 25…30 km/h.
Reamintim că în luna aprilie a acestui an, proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periș, județul Ilfov, a fost amendat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu cu suma de 115.000 lei pentru un alt incendiu înregistrat la aceeași fermă, pe o suprafață de aproximativ 30.000 de mp (inclusiv la fostele bataluri de dejecții).
Totodată, împotriva SC Klevek Company SRL s-a depus plângere penală care, în momentul de față se află în ancheta IPJ Ilfov”, a transmis Ministerul Mediului pe pagina sa de Facebook.

Incendiu Persiș

Ca urmare a incendiului declanșat în localitatea Periș, la fosta fermă de porci din județul Ilfov, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, precum și laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului.În orele care urmează vor fi realizate două buletine de analiză a aerului – în Buftea și în Corbeanca, localități din care s-au primit cele mai multe sesizări de disconfort olfactiv. Precizăm că din măsurătorile privind calitatea aerului realizate de APM București în această dimineață reiese că, până în prezent, nu sunt creșteri ale concentrațiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populației. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat și batalurile de dejecții de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat și Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) informații privind circulația norului de fum care rezultă din incendiul aflat în curs. Astfel, conform informațiilor ANM, în cursul zilei de astăzi, circulația aerului se va menține dinspre nord-nord-est spre sud-vest și va fi relativ slabă, iar viteza maximă a vântului, la rafală, va fi de 25…30 km/h. Reamintim că în luna aprilie a acestui an, proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periș, județul Ilfov, a fost amendat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu cu suma de 115.000 lei pentru un alt incendiu înregistrat la aceeași fermă, pe o suprafață de aproximativ 30.000 de mp (inclusiv la fostele bataluri de dejecții). Totodată, împotriva SC Klevek Company SRL s-a depus plângere penală care, în momentul de față se află în ancheta IPJ Ilfov.

Publicată de Ministerul Mediului – România pe Luni, 10 august 2020

Locuitorii din localitațile nordice ale județului Ilfov s-au trezit în miezul nopții cu un miros puternic degajat de un nou incendiu care a izbucnit la batalurile fostei ferme. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov a transmis un mesaj de avertizare prin sistemul Ro-Alert. Zona se confruntă cu un nou incendiu după ce în primăvară locutorii din Ilfov s-au plâns de mirosul insuportabil generat de arderile de vegetație de la batalurile fostei ferme de porci.

”Este ora 24 și mirosul greu, de gunoaie arse umple aerul aici în Tamași! A fost o zi fierbinte dar seara nu ne mai putem răcori din „bunăvoința” unor minți meschine sau retardate”, susține Angela Vasilescu, locuitor din Tamași. ”Problema adevărată nu este mirosul. Problema gravă este cât de dăunătoare sănătății sunt aceste substanțe pe care nu avem încotro decât să le respirăm nenumărate nopți la rând! În special in perioada asta unde bolile respiratorii trebuiesc evitate cu orice preț!
Nepurtarea măștii în spații publice este considerată ca zădărnicire a efortului de combaterea virusului…. DAR INTOXICAREA FORȚATĂ ȘI REPETATĂ A SUTE DE OAMENI, PRINTRE CARE BĂTRÂNI, COPII ȘI BOLNAVI ?… asta nu este caz penal? De ce nu se face o investigație oficială? De ce nu patrulează poliția în fiecare noapte pentru a găsi vinovații? De ce în CORBEANCA, în care locuiesc mulți oameni cu resurse și influență considerate la cele mai înalte nivele, în multe domenii, nu se intervine direct pentru a opri această situație care durează de mult prea multi timp?!?” susține Andrei Goga, locuitor din Corbeanca. Un alt locuitor din Ilfov, Teodor Teleman, vine cu completare: ”Conform celui mai recent recensamant, în Corbeanca și Buftea locuiesc aproximativ 30.000 de oameni. Ținând cont ca mirosul a ajuns în București și Mogoșoaia, aș spune că undeva la 100.000 de oameni inspiră aerul toxic.”

Ferma de la Periș nu mai există de ani buni. Batalele sunt proprietatea firmei Klevek Company, este deținută de Miswa Laoun, un cetățean libanez de 24 de ani, membru al familiei Laoun care deține producătorul de carne de pasăre Agrisol și producătorul de ouă Toneli. Batalele au o lungime de 200 de metri cu o lățime de 100 metri și o adâncime de 7 m. Pe ele, fiindcă nu au mai fost utilizate de circa 10 ani, a crescut stuf, că nu mai funcționează ferma, a fost distrusă, s-a vândut pe bucăți.

Ministrul Mediului, Costel Alexe, a dispus trimiterea de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de
Mediu, precum și laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului. În orele care urmează vor fi realizate două buletine de analiză a aerului – în Buftea și în Corbeanca, localități din care s-au primit cele mai multe sesizări de disconfort olfactiv. Oficialii ministerului susțin că măsurătorile privind calitatea aerului realizate de APM București în această dimineață reiese că, până în prezent, nu sunt creșteri ale concentrațiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populației. În schimb, amploarea incendiului care a antrenat și batalurile de dejecții de la fosta fermă provoacă un disconfort olfactiv puternic.

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a solicitat și Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) informații privind circulația norului de fum care rezultă din incendiul aflat în curs. Astfel, conform informațiilor ANM, în cursul zilei de astăzi, circulația aerului se va menține dinspre nord-nord-est spre sud-vest și va fi relativ slabă, iar viteza maximă a vântului, la rafală, va fi de 25…30 km/h.

În luna aprilie a acestui an, proprietarul fostei ferme de porci din localitatea Periș, județul Ilfov, a fost amendat de comisarii Gărzii Naționale de Mediu cu suma de 115.000 lei pentru un alt incendiu înregistrat la aceeași fermă, pe o suprafață de aproximativ 30.000 de mp (inclusiv la fostele bataluri de dejecții). Totodată, împotriva SC Klevek Company SRL s-a depus plângere penală care, în momentul de față se află în ancheta IPJ Ilfov.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

5 Comentarii

  1. Berbecul de la mediu doarme pe coada ,nu va gasi nici un vinovat si se va pune batista pe tambal .
    Calitatea aerului se monitorizeaza continu sinu la cerere sau la scandal !!.Poti duce 7 laboratoare mobile cu niste JAFURI DE APARATE CARE SA NU-TI DEA NIMIC DEPASIT !!,analizoarele automate nu se duc ca pepenii la piata !,se verifica metrologic ,se calibreaza cu teste standard la punerea in functiune !,cine sa faca toate astea ??,oile de la mediu !!,alea adunate din clientela de partid si dintre fufe si pafaristi !!. Acolo trebuie profesionisti acreditati conform ISO 17025 pentru laboratoare de incercare !!,verificate prin control interdiciplinar cu laboratoare independente pe baza de probe sintetice !!.Cine a acreditat laboratoarele ZGARZILOR DE MEDIU ??,dupa ce standarde ?,cine le face auditul de urmarire acestor laboratoare ?.Cand seriozitatea ,profesionalismul ,legea va lua locul golaniilor si aranjamentelor veti avea o calitate sigura a aerului,apei ,a nivelului de zgomot !!.Pana atunci aveti ceea ce ati tolerat 30 de ani :golania ,prostia,minciuna si hotia .

  2. Este adevarat ca ferma de porci Peris, asigura o parte din rezerva de stat?
    Este adevarat ca porcii au fost lasati sa moara de foame iar inventarul a fost transferat la Salcia la baiatul lui Dragnea?

  3. Vedeti ce patesc cei care maninca Carne de Porc ?!?
    Stevia si Urzica sint recomandate Primatelor Mioritice de 2 Doctori din 3 – Inclusiv de Dr. Gabriel Oprea…

  4. Pute a căcat de porci de-ți verși mațele, și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis de urgență în zonă echipe ale Gărzii Naționale de Mediu, precum și laboratorul mobil de monitorizare a calității aerului să spună celor ce respiră într-o putoare insuportabilă că: “ nu sunt creșteri ale concentrațiilor poluanților care pot pune în pericol sănătatea populație”, iar “ circulația aerului se va menține dinspre nord-nord-est spre sud-vest și va fi relativ slabă, iar viteza maximă a vântului, la rafală, va fi de 25…30 km/h. Cam asta este radiografia, putința și soluțiile în criză ale guvernării Ludovic Orban-Iohannis!

  5. Poate e un semn,avand in vedere cate jivine securistoide sunt prin cazematele din Paradisul Verde

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.