(VIDEO) Scene incredibile la spital

Un bărbat a fost amenințat cu mătura şi târât afară din Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Reşiţa de mai mulți angajați ai unității medicale. Conducerea spitalului a început o anchetă în acest caz, angajații riscând de la avertisment până la desfacerea contractului de muncă.

Incidentul s-a petrecut în data de 17 ianuarie şi a fost filmat de o persoană care se afla pe holul spitalului. În imaginile care au ajuns în spaţiul public se vede cum un bărbat care stă pe o bancă este ameninţat cu mătura de un angajat al spitalului, care îi cere să plece. Câteva momente mai târziu, alţi doi angajaţi ai spitalului vin şi îl târăsc pe bărbat pe jos, pe hol, spre ieșire.

Imaginile au ajuns şi la conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Reşiţa, care a dispus o anchetă. Potrivit managerului instituţiei, Waldemar Murgu, protagoniştii sunt doi infirmieri şi un brancardier, iar bărbatul scos cu mătura este o persoană care şi-ar fi făcut un obicei din a sta pe holurile spitalului.

„Cele trei persoane, adică doi infirmieri şi un brancardier, în data de 27 ianuarie, adică săptămâna viitoare, au fost convocaţi la Comisia de Disciplină. Eu nu am o calitate legală să-i întreb ce s-a întâmplat, dar Comisia le-a cerut o <notă de relaţii> şi, în funcţie de ce au scris acolo, vor fi communicate către mine măsurile care se impun. Eu nu tolerez niciun act de indisciplină. (…) După câte am înţeles, era o persoană care nu era bolnav, adică nu era pacient, era în stare avansată de ebrietate, făcuse mizerie. Noi nu avem firmă de pază, doar că procedura spune că ei ar fi trebuit, dacă era un caz social, să anunţe Asistenţa Socială, iar dacă pacientul era recalcitrant şi băut, trebuia anunţată şi chemată Poliţia, Poliţia Locală. (…) Sancţiunile, conform Codului Muncii şi Regulamentului Intern, pot fi de la avertisment, ceea ce e puţin probabil, şi până la desfacerea contractului de muncă, în funcţie de gravitatea faptei fiecăruia în parte”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Waldemar Murgu, managerul SJU Reşiţa.

Şi Poliţia s-a autosesizat şi face cercetări în acest caz.

„În urma vizualizării imaginilor video, la nivelul Poliției municipiului Reșița au fost dispuse verificări imediate în vederea stabilirii situației de fapt, identificării persoanelor care apar în imagini și luării măsurilor legale care se impun. Până la acest moment, nu am fost sesizați cu privire la săvârșirea vreunei infracțiuni sau contravenții”, a spus, corespondentului MEDIAFAX, Alina Boeru, purtătorul de cuvânt IPJ Caraş-Severin.

Bărbat gonit cu mătura de pe holurile Spitalului Județean de Urgență Reșița!

Bărbat gonit cu mătura de pe holurile Spitalului Județean de Urgență Reșița!

Publicată de Express de Banat pe Joi, 23 ianuarie 2020

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

5 Comentarii

  1. Inca un Exemplu de DEZUMANIZRE in masa a Romanilor.
    In FIECARE Zi sunt SUTE de Exemple, si mai crunte …

  2. Era un om al strazii boschetar, care incerca sa se instaleze peste noapte in spital. Probabil ca era unul din aia care ocupasera abuziv casa unei femei plecate in concediu. Ca sa vezi pe ce banca ai onoarea sa stai, cand astepti sa intri la medic!
    Probabil ca de acum incolo, de frica sanctiunilor sau desfacerii contractelor de munca, cei care ii dau afara pe jegosi vor lasa ca holurile spitalelor sa se transforme in dormitoare ptr boschetari. Doar aduc microbi proaspeti si sanatosi de prin ghenele de gunoi si din canalizari.

  3. Mai lipseste sa scrieti ” batut cu salbaticie „. Latrina 3 nu conteneste sa comenteze intamplarea, mentionand ca individul a fost ” aruncat in frig „. Intr-o seara, am avut nefericita ocazie de a ajunge la un serviciu de urgenta. Acolo, cei mai multi pacieni erau in stare de ebrietate. Pe unul, cu capul spart, il batuse nevasta-sa, iar altul, care mancase bataie intr-o carciuma, vorbea la telefon cu fie-su sa-l cotonogeasca pe agresor. Nu mai vorbesc de o ceata de romi care voiau sa se incaiere in incinta spitalului. Si ma uitam la personalul medical cat de frumos se purta cu ei. Normal ca le mai sare tandara in anumite situatii. Nu e normal sa faceti atata caz.

    • Imputzitul acela voia sa-si faca hotel acolo. Nici nu stii apoi, cand te asezi pe aceeasi banca din hol, ca acolo a dormit inaintea ta o ciuma plina de raie si paduchi. Te miri apoi de unde ai luat infectii in spital, sau de unde te imbolnavesti de TBC.
      Nu se aminteste insa deloc de porcariile si injuraturile ,,pacientului”…..[Markus Roman]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.