Vlad Alexandrescu a fost candidat pe lista partidului condus de MRU, şeful SIE

În „guvernul tehnocrat” al lui Cioloş s-a strecurat încă un politician: VLAD ALEXANDRESCU, care a candidat la europarlamentare chiar anul trecut pe lista „Forţei Civice”, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu, actualul şef al SIE! Exact în aceste zile, Mircea Cărtărescu cere revenirea lui Patapievici la conducerea ICR!

Vlad Alexandrescu este invenţia politică a lui Mihai Răzvan Ungureanu, prin Partidul „Forţa Civică” în care Vlad Alexandrescu s-a înscris anul trecut, candidînd pe listele acestuia la europarlamentare:

Înainte de prezidenţialele de anul trecut, „Forţa Civică” a fuzionat cu PNL, astfel încît Vlad Alexandrescu face parte acum din formaţiunea Preşedintelui Klaus Iohannis, noul PNL.

În acelaşi timp, se cunoaşte că Vlad Alexandrescu este membru al Grupului de Dialog Social” (GDS), beneficiind de aura „Colegiului Noua Europă” („New Europe College”) patronat de Andrei Pleşu, aşa cum se vede şi din acest volum apărut la Editura Humanitas, patronată de Gabriel Liiceanu. După cum se vede, numele lui Vlad Alexandrescu apare alături de Teodor Baconsky şi Mihai Răzvan Ungureanu:

Aşadar, filiera pe care vine acum Vlad Alexandrescu ca viitor ministru al Culturii este cît se poate de evidentă: intelectualii lui Traian Băsescu! Din aceeaşi grădină au mai fost racolaţi şi alţi miniştri, precum Andrei Pleşu (la Cultură şi Externe), Teodor Baconsky (la Externe şi ambasador), MRU (la Externe şi SIE). Filiera este deci SIE – Externe – Cultură!

Nu întîmplător, chiar în aceste zile, Mircea Cărtărescu, alt scriitor al acestei filiere, a publicat o Petiţie adresată chiar preşedintelui Klaus Iohannis, în care cere nici mai mult, nici mai puţin decît revenirea ICR sub cupola Preşedinţiei şi readucerea în fruntea ICR-ului a lui Horia-Roman Patapievici, despre care spune: „Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost între 2005 și 2012 o instituție modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. Scriitorul-plagiator uită să menţioneze că în acest ritm apăreau DOAR traducerile cărţilor sale!

Practic, Petiţia lui Mircea Cărtărescu se doreşte să fie un fel de Program al viitorului Ministru al Culturii, care este prizonier al grupului din care face parte Mircea Cărtărescu! Textul integral al acesteia poate fi citit la adresa http://www.petitieonline.com/pentru.

Pentru a întregi tabloul acestui scenariu, iată şi declaraţia lui Liviu Dragnea (!!!) în faţa Congresului PSD din 18 octombrie a.c., în care şi el reevaluează ICR-ul din vremea cînd acesta era sub conducerea lui Patapievici: Încă un exemplu de mare greşeala şi care ne-a lăsat răni adînci în percepţia publică este felul în care PSD a tratat Institutul Cultural Român. A fost îndepărtată conducerea unei instituţii a cărei menire este să producă valoare şi prestigiu pentru România în lume. Nu ştim dacă noua conducere a fost sprijinită destul sau este capabilă să facă o agendă culturală cel puţin comparabilă. Dar sper să înţelegem că managementul cultural veritabil nu are şi nu trebuie să aibă culoare politică. De asemenea, PSD trebuie să-şi asume efortul de a reface punţile rupte cu intelectualitatea critică de stînga şi de asemenea comunicarea normală cu intelectualitatea de dreapta, mai ales în momentul în care subiectul este România”.

Absolut la fel scrie şi Mircea Cărtărescu în Petiţia sa: Ne dorim toate acestea pentru ICR. Şi pentru România. Domnule președinte, credem că a sosit clipa să înapoiați ICR celor ce sunt în mod simbolic proprietarii săi: profesioniștii culturii, creatorii și, în primul rând, contribuabilul român”.

După cum se vede, totul face parte dintr-un program în care „elita intelectuală a lui Traian Băsescu” simte că a venit clipa revenirii în prim-planul vieţii publice prin punerea acesteia la picioarele lui Klaus Iohannis, aşa cum a stat la picioarele lui Traian Băsescu! În mod oarecum ciudat, deşi explicabil, acest grup de propagandă băsistă, format din Pleşu, Liiceanu, Cărtărescu şi Patapievici găseşte acum şi aprijinul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, care crede că libertatea lui stă tot în pixul lui Klaus Iohannis, la fel ca şi destinul „elitei”.

Să nu uităm că atît Patapievici, cît şi Cărtărescu au declarat acum cîteva luni că le miroase urît perioada cînd erau consideraţi „Intelectualii lui Băsescu”! Astfel, Patapievici, într-o emisiune la Realitatea TV a spus: „Mă enervează cumplit să mi se spună că am fost intelectualul lui Traian Băsescu”, iar Mircea Cărtărescu, într-un interviu la Digi24, a spus: „Abia dacă-mi mai amintesc de acea perioadă în care eram considerat intelectualul lui Băsescu”!

Pe acest fond, cu sprijinul neaşteptat al lui Liviu Dragnea, se pare că numirea la conducerea Ministerului Culturii a lui Vlad Alexandrescu are drept ţintă aducerea în maşina de propagandă din jurul lui Klaus Iohannis a întregului grup care forma cîndva „elita intelectualilor lui Băsescu”!

În cazul lui Mircea Cărtărescu există, totuşi, cîteva probleme: prima este acel pasaj din romanul său „Orbitor”, în care un personaj spune: „Îmi bag pula în Regina Angliei!”, iar cea de-a doua este acuzaţia de plagiat apărută în „Frankfurter Rundschau”:

Se pare însă că miza refacerii aparatului de propagandă din vremea lui Traian Băsescu şi orientarea acestuia către actualul preşedinte Iohannis este uriaşă, din moment ce, după cum se vede, autorii scenariului ignoră memoria publică şi eventualele scandaluri internaţionale ce s-ar putea ivi. Vlad Alexandrescu pare a fi pionul principal al acestei operaţiuni! Dar, ca subaltern politic al actualului şef al SIE, nu este exclus să reuşească.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.