Eliminarea pensiilor speciale – a rămas ca-n gară

Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților a decis să amâne votul pentru proiectul privind pensiile speciale, până în luna februarie, sub pretextul că Guvernul trebuie să se pronunțe pe toate amendamentele.

„Eu propun, pentru că avem aici, amendamente care duc la abrogarea și altor indemnizații (…) propun o amânare până când acest punct de vedere va fi dezbătut de către specialiștii din Guvern. (…) Nu te-arunca în fântână, lasă Guvernul să se pronunțe”, a afirmat președintele comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților, Adrian Solomon.

Astfel, printre categoriile de pensii speciale care urmează să fie eliminate odată cu adoptarea inițiativei legislative se numără pensiile funcționarului public parlamentar, personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă din România, pensiile speciale ale judecătorilor CCR și pensiile de serviciu ale membrilor corpului diplomatic consular al României.

Dezbaterea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale a fost tensionată, majoritatea reprezentanților asociațiilor prezenți nefiind de acord cu inițiativa. Adrian Solomon l-a adus în discuție și pe președintele Klaus Iohannis care „a promulgat legile, nu a contestat una la CCR”.

„Am fost martor și-n 2010 când s-au tăiat, am fost martor și-n 2015, când s-au reintrodus. Și domnul Iohannis le-a semat pe toate, nu a-ntors una-n Parlament, nu a contestat una la CCR, în 2015 le-a promulgat și publicat în Monitorul Oficial. Ce s-a întâmplat din 2015 atunci până acum cu domnul Iohannis? N-a plans pe umărul celorlalți pensionari. Pentru că problema nu e că unele pensii sunt mai mari, ci că majoritatea pensiilor sunt mici în țara asta”, a susținut președintele comisiei pentru muncă a Camerei Deputaților, Adrian Solomon.

Deputatul PNL, Florin Roman, a susținut, în urma ședinței, că dezbaterea a fost „orchestrată” de președintele comisiei.

„Astăzi, comisia de muncă a fost un moment al adevărului, am văzut clar care poziția PNL, eliminarea pensiilor speciale, cu excepție a militarilor. Pe de altă parte, PSD a orchestrat o întâlnire la care au fost invitați toți specialii, n-am văzut niciun reprezentant al asociațiilor pensionarilor care nu beneficiază de indemnizații speciale. Suntem obișnuiți cu genul de întâlniri făcute de domnul Solomon care îi invită doar pe cei care îi susțin punctul de vedere. Noi am solicitat ca la următoarea discuție pe amendamente să fie invitați și celelalte categorii ale pensionarilor”, a argumentat Roman.

Cristian Buican, deputat PNL, inițiatorul proiectului, a afirmat că pensiile speciale au creat inechitate între pensionari și că inițiativa sa este mai cuprinzătoare decât cea a USR.

„Toate pensiile speciale au creat pensionari privilegiați, care mănâncă astăzi nouă miliarde de lei, în timp ce cealaltă categorie, oameni de rând, care se pensionează pe legea contributivității, beneficiază de mult mai puțin. De aceea, eu susțin să fie aprobată inițiativa mea, fiindcă e mai cuprinzătoare decât cea de la colegii de la USR, care nu elimină toate pensile.
Aceasta trebuie completată cu inițiativa fostului ministru de Finanțe, care se referă la impozitarea pensiilor special, prevede abrigarea tuturor legilor special, prin care se pensionează anumite categorii”, a afirmat Buican.

În replică, Adrian Solomon i-a răspuns acestuia că statul are obligații față de funcționari, indiferent că este vorba despre magistrați, polițiști sau altă categorie.

„Domnule Buican, nu puteți spune să eliminăm, de astăzi, pensile din întreprindere. În momentul în care statul își asumă niște obligații față de un funcționar, că e el magistrat, polițist, funcționar cu rang înalt, funcționarii care sunt în legile astea nu sunt cei care percep taxe și impozite, ci cei care fac legea, puterea legislative, față de judecătorii asimilați toți la Curtea de Conturi, chiar și artiștii, prin legea făcută de o majoritate PNL-PDL, nu PSD a făcut astfel de legi, pentru că aceste categorii au fost primele în vâltoarea schimbărilor de la un regim la altul”, a zis Adrian Solomon.

Totodată, președintele comisiei i-a adresat o întrebare ironică și deputatului USR, Cristian Seidler.

„Voi (USR) aveți ceva cu parlamentarii, nu? Nu cu aviatorii și magistrații”, a întrebat Solomon.

Ioana Constantin, secretarul de stat al Ministerului Muncii, a prezentat punctul de vedere al instituției, afirmând că „Noi credem în principiul contributivității, susținem inițiativa, mai puțin eliminarea pentru magistrați”.

Solomon a ironizat-o pe Ioana Constantin, transmițându-i că trebuie să se „califice” pentru a oferi lecții.

„(…) Nu mă întrerupeți, ați pornit cu stângul în relația asta. Rugămintea mea, să vă calificați, întâi, și apoi să veniți să dați lecții aici. Există un sistem de pensii ocupaționale și unul bazat pe principiul contributivității. (…) Mai ales ca minister al Muncii, și mai ales c-o aveți pe doamna Jugănaru acolo, care vrea să ia banii din sistemul public și să-l trimită la Parlamentul European, pentru parlamentarii de acolo, ar trebui să știți că există două sisteme clasice de pensii, nu există aici o dezbatere despre ceea ce putem oferi noi Camerelor”, a zis Adrian Solomon.

Social-democratul a mai spus că în cadrul dezbaterilor, s-a recurs la „prezentări populiste”

„Acum stăm bine pe scaune, ne uităm unii la alții, zicem ce frumos e în capitalism. În țara asta, înainte cu 30 de ani, a fost communism, iar în ultimii, numai regulă și ordine n-a fost, fiecare a venit cu ideile sale. Dar statul, la un moment dat, și-a asumat niște responsabilități. (…) Deci, sunt mai multe categorii, nu putem veni aici să facem numai prezentări populiste și electorale, poporul trebuie învățat despre ce este administrarea unei țări, că Guvernul își ia niște angajamente, că există și niște categorii de pensii speciale”, a susținut acesta.

Deputatul PSD a menționat că diplomații sunt plătiți prost în România, sub pretextul economiei bugetare, însă aceștia ne reprezintă țara și ar trebui să li se asigure pensii decente.

„Diplomații, am plătit întotdeauna diplomații cel mai prost din lumea asta. De ce? Pentru că suntem populiști și zicem oamenilor că noi suntem cei care face economie la buget, când, de fapt, ei trebuie să ne reprezinte în țara asta. Sunt fel de fel de presiuni. Și noi nu putem să le asigurăm oamenilor ăstora un sistem de pensii decente, noi statul ăsta, care cheamă poporul la răscoală, să dea jos ciocoii și privilegiații. Este inadmisibil, mai ales din partea unor partid de dreapta. (…) Eu am predat cultură civică, din păcate, nu mai predă nimeni cultură civică cum trebuie, nu mai înțelege nimeni sistemul constitutional, și am ajuns o masă de oameni să creadă că procurorul este jupânul în țara asta, nu poporul, că nimeni nu se uită în Constituție”, a argumentat Adrian Solomon.

Totodată, Mircea Dogaru, preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, a afirmat că militarii sunt condamnați pentru că nu se cunosc aspecte legate de salariile acestora.

„Vi se pare că există egalitate între civili și militari? Avem alt tip de viață, de salarii…avem o retribuție de rezervist, nu de pensie. Vrând să faceți bine, faceți rău…plafonarea la ultimul salariu. Majoritatea au ieșit din ajutor de șomaj, care ultimul salariu? Unitatea s-a desființat, omul a rămas la serviciu. Solda de grad e minimul soldei de funcție. Solda de grad la armată e 200 de lei la caporal, 386 la șeful statului major. Solda de funcție e 700 de lei la armată, 900 la interne și SRI și…1200 la general de armată. Neștiind aspectele acestea, ne condamnați. (…) Om care s-a copt 25 de ani în tanc, mergând pe sub apă. (…) Și noi, militarii avem pensii sub. Avem o medie de 2700, nu 3900. Nu știm de ce, sute de magistrați iau pensii de la casa sectorială de pensii militare”, a susținut Mircea Dogaru.

Acesta a mai adăugat că militarii și-au luat angajamente în cadrul aderării la NATO, și de asemenea, și Guvernul față de aceștia.

„Haideți să despărțim odată apele. Rugămintea este, în nicio lege civilă nu poate fi inclus militarul, pentru că noi ne-am luat niște angajamente când am aderat la NATO. Eu nu vreau să public la ce s-a angajat Guvernul de atunci și la Guvernele viitoare. S-ar provoca tulburări sociale. Deci, avem mod de viață separate, juridic, haideți să rămânem separat”, a explicat el.

Reprezentanții poliției și ai grefierilor au susținut, de asemenea, că nu doresc adoptarea proiectelor.

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, la Palatul Cotroceni, că este de acord cu eliminarea pensiilor speciale, dar că unele categorii, precum militarii și magistrații, ar trebui să-și păstreze acest drept.

„Știu că aceasta chestiune se discută și se dezbate în comisia de specialitate și cred că este mai bine să mă exprim după ce se clarifică dumnealor între ei în ce fel de dorește promovarea acestei legislații. Dar da, este clar că trebuie făcut ceva în aceasta zonă, fiindca pur și simplu PSD-ul a exagerat cu aceste pensii speciale. Pe de altă parte este clar că sunt categorii care trebuie să beneficieze de acest tip de pensie, fiindcă au un serviciu foarte special. De exemplu, nu cred că cineva vrea să renunțe la pensiile de serviciu ale militarilor”, a precizat Klaus Iohannis.

De asemenea, acesta a spus că nu susține eliminarea pensiei speciale nici în cazul magistraților.

„Este un specific aparte. Magistratul are o răspundere enormă, un stres enorm, o încărcare profesională ieșită din comun și acordarea pensiilor speciale pentru magistrați mi se pare o măsură care trebuie menținută”, a afirmat Iohannis.

Raluca Turcan a anunțat că PNL a decis, în ședința BEX de luni, ca partidul să susțină anularea pensiilor speciale, cu excepția celor militarilor și magistraților. Vicepremierul a precizat că în paralel Guvernul vrea să vină cu o Lege a pensiilor care să elimine inechitățile în calcularea pensiilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

17 Comentarii

  1. Pana în februarie acționează festivalul pentru reducerea majorității în Parlament.

  2. Niciodata nu vor fi desfiintate pensiile speciale. Acesta este un subiect de propaganda imbecila la care pun botul cei care au interesul raspindirii subiectului pentru ca este in natura lor sa fie slugi, pentru ca nu se poate decide nimic pentru ce se afla in plata azi! Sint curios care va fi subiectul care va ingropa pensiile speciale astfel incit sa fie dat uitarii.

  3. Dl. Mugur Isarescu a refuzat categotic Presiunile venite de la Sovieticul Klaus iohannis si Guvernul sau Privat pentru a Re-porni Tiparnita Monetariei Nationale. Guvernatorul si Administratia BNR refuza Finantarea Deficitului produs de Diletantii Guvernului Meu cu Bancnote Noi de 50.000, 100.000 si 500.000 LEI. Marele Cirmaci se pare ca-l Ignora si i-a Refuzat Demisia.

  4. Ce vrajeala ieftina cu desfiintarea pensiilor speciale ale magistratilor! Liberalii lui peste oceanic imbogatit cu strontiu si cesiu dupa ce i-au prostit pe prosti sa-i voteze, acum ne spun ca nu se poate atinge de magistrati fiindca sunt foarte stresati cu pensii de 70.000 ron/luna si ca nu-si pot angaja garda de corp. Huuo! Nici macar sa le limiteze pensiile nesimtite care au sarit calul in Romania nu pot fiindca sunt la mana magistratilor! Huuo Johannis!

  5. Pensiile speciale mananca 9 miliarde de ron din de 70 miliarde ron repartizate pensionarilor. Din cele 9 miliarde de ron pt pensiile speciale, 8,6 miliarde sunt acordate militarilor,politistilor si magistratilor. Rezulta ca pentru celelalte categorii de „speciali” mai raman 400 milioane ron. Pe scurt aceasta este situatia in acest moment.
    Ce doreste guvernul liberal in scop pur populist: sa declare anularea pensiilor speciale pt urechea si constiinta poporului, dar in fapt nu realizeaza nici o economie. Sau o economie de maxim 200 milioane ron, avand in vedere ca acestia din urma au contribuit si ei la sistemul de pensie cu circa 50% din pensiile pe care le primesc ( jumatate din cei 400 milioane mentionati mai sus!).
    Nu ar fi oare mai bine sa se impoziteze aceste pensii speciale asa cum sustinea defunctul guvern?. Adica 50% pentru ceea ce depaseste 10.000 ron!. Dar ar mai fi ceva de adaugat: sa se impoziteze cu 95% toate pensiile care depasesc indemnizatia unui fost sef al statului, avand in vedere ca, de principiu, acesta ar trebui sa aiba cea mai mare pensie( in cazul bugetarilor).
    Abia atunci am putea vorbi de o economie la bugetul de asigurari sociale care ar putea atinge circa 3 miliarde de ron.
    Asa pare o diferenta intre 200 mioane si 3 miliarde !. Dar guvernul liberal nu este interesat de acest lucru ci de castigarea cator mai multi votanti in perspectiva urmatoarelor alegeri. Deci orice magarie este buna daca te ajuta sa ramai la ciolan.
    Pofta buna la hamesiti!. In curand se vor prinde toti romanii cu ce avem de-a face!. Modernizarea si mondializarea Romaniei prin sclavagirea bietului popor!.

    • Singura solutie este trecerea la impozitul progresiv pentru toate veniturile. Unii ministri/secretari de stat/consilieri/directori de la buget care sunt in tot felul de comisii ajung sa duca acasa peste 100.000 de ron/luna (20.000 de euro/luna) iar altii nu duc mai mult 1200 ron/luna. Impozitati toate veniturile progresiv iar cele care depasec nivelul venitului presedintelui in functie radeti-le cu 99%. Mai puteti face economie reducand sporul de doctorat de la 15% la 1%. Succesuri!

  6. ‘ Eliminarea … ‘ afectează pe unii membri ai CCR așa că au dat-o ‘la pace’, vremea trece, omul uită sub imperiul evenimentelor ce va să vină !

  7. Totul este vrăjeală ! Cu ce sau cu cât este mai stresat magistratul decât un neurochirurg ! Dar fata de un profesor care, nu de puține ori, pleacă bătut de elevii săi ? Dar fata de un aviator care duce în spate zeci sau sute de pasageri ? Hai sa fim serioși. Mai lasati-o jos cu magistrații, că ne facem de ras ! Da, să fie bine plătiți și din contribuție să-și primească pensia, nu altfel !

  8. Ori eliminati toate pensiile speciale, ori niciuna. Ia sa vedem, are cineva curajul sa o faca ?

  9. Toate pensiile speciale trebuie desființate iar salariile bugetarilor rediscutate. Nu văd pentru ce ar trebui magistrații, care ne-au ținut la aderare ani de zile si ne tin pe loc in continuare, cu o justitie care nu functioneaza corect, handicapată de o constituție greșită, să aibă pensii speciale? Sau salariații falimentarei TAROM? Despre primarii, vice-primarii, parlamentarii și senatorii care doar au tăiat frunza la câini pe bani mulți, profitând că nu e obligatoriu un test de inteligență și făcând doar țara de râs, nici nu mai trebuie pomenit.

    • traiasca ‘fofetaresele’ !!! power to the people ! votam TRUMP ! 🙂 e plina tzara de frustratzi idiotzi

    • @Paula – este o discutie derizorie, evident ca nu au curaj sa se atinga de pensiile securistilor, ca doar ei i-au adus la putere. Bani se pot aduce la buget din impozitarea multinationalelor si a bancilor straine inainte de a declara ei impozit cat vor, plus marirea redeventelor pentru resursele tarii. Au facut-o cu succes polonezii si ungurii.Evident ca nici de straini nu se vor atinge, ca doar ei conduc colonia Romania. Vor face ce pot – impozitarea saracilor, mariri de preturi,reducerea bugetarilor, bani retrasi de la invatamant si sanatate etc. Voi i-ati votat, aveti ce v-ati dorit!

  10. Romania merge spre rau se datoreza a doua lucruri:1)Simtul dreptatii s-a diminuat sau nu mai exista.2) Orice manifestare contra incalcarii drepturilor si pentru dreptate e innabusita in singe.Sistemul nu s-a schimbat in 89 cidimpotriva: s-a adaptat noii situatii internationale si s-a revigorat.

  11. Păi,, exact cele care sunt mai grave , cele ale magistraților, polițiștilor, a mafiei cu epoleții fie armata sau SRI, acelea nu sunt desființate. Este doar o mascaradă pentru proști, dacă astfel se procedează,..

  12. Cu cit mai mult se opune PSD desfiintarii sistemului criminal al pensiilor speciale , cu atit ura poporului impotriva sa creste ! PSD este orbit si paralizat de lacomie si prostie ! Unii nintre membrii sai , vad …dar nu se mai pot opune ! Vor pierde alegerile intr-un mod singeros !

  13. Componenta Curtii Constitutionale a Romaniei .
    Din 9, 7 au cumul de salariu si pensie .
    Si ce salarii, si ce pensii.
    Credeti ca vor fi vreodata de acord cu desfiintarea pensiilor speciale ???
    Sau cu desfiintarea cumulului salariu/pensie ?
    NICIODATA !
    Praf in ochii romanilor care au crezut in asa ceva.
    Liberalii vor primi ce merita la alegerile din 2020.
    RUSINE !

    Valer DORNEANU – Președinte
    -salariu 24.000 lei
    -pensie 27.000 lei

    Cristian DELIORGA
    -salariu 22.500 lei
    -pensie 21.000 lei

    Marian ENACHE
    -salariu 24.700 lei
    -pensie 26.700 lei

    Daniel-Marius MORAR
    -salariu 23.000 lei
    -pensie 29.100 lei

    Mona-Maria PIVNICERU
    -salariu 23.600 lei
    – pensie 32.000 lei

    Livia Doina STANCIU
    -salariu 23.600 lei
    -pensie 37.900 lei

    VARGA Attila
    -salariu 23.500 lei
    -pensie 8.300 lei

    Gheorghe STAN
    -salariu 19.9oo lei
    -Indemnizatie detasare 113.381 lei ( 9.448 lei / luna )
    -indemnizatie locuinta 34.748 lei ( 2.896 lei / luna )
    ( cati romani beneficiaza de aceste privilegii , la asa salarii / pensii )

    Elena-Simina TĂNĂSESCU
    -salariu Institutul European din Romania 2514 lei
    NU apare salariul de la C.C.R.
    -pensie –

    Sunt o rusine pentru batranii Romaniei !
    Jumatate dintre ei au pensii mizere de sub 1000 lei .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.