Zarurile aruncate: Moțiune de cenzură în august

Liderii social-democrați au decis, în ședința de joi, ca parlamentarii PSD să depună moțiune de cenzură împotriva Guvernului Orban până la jumătatea lunii august, au declarat surse din conducerea formațiunii.
„Am hotărât astăzi depunerea unei moţiuni de cenzură în luna august”, a anunțat Marcel Ciolacu, după şedinţa Comitetului Executiv Naţional al PSD.

„Nu se mai poate! Aștia distrug totul! Îmi asum trecerea acestei moțiuni. Guvernul trebuie sa plece. Au scăpat totul de sub control. Sunt preocupați doar să fure. Vor doar bani și voturi, dar nu se gândesc ce urmari provoacă. Mai ales pe termen lung”, le-a spus Ciolacu liderilor organizațiilor județene ale PSD, potrivit unor surse social-democrate citate de Mediafax.

Conform surselor citate, majoritatea președinților de organizații s-au pronunțat pentru moțiune de cenzură până la jumaătatea lui august

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

11 Comentarii

  1. Jumatatea lunii august, din ce an? Sau jumatatea lui cinci ?! Prietenii stiu de ce !

  2. Perfect. Organizeaza PSD alegerile si o iau in BOT! Au experienta!

  3. Cine va vota motiunea?
    Sufar de o profunda lipsa de respect fata de producatorii de vorbe!

  4. Au trecut destule luni cu nume August si vir mai trece, guvernul TROC POLITIC sustinut de psd ramane!

  5. daca este sincer sau se tine de poante si nu voteaza…parca aveau aprox. 28 de parlamentari, sa-l vedem si pe Tariceanu singur sau cu ALDE daca a mai ramas vreunul, cei plecati la Voiculescu nu stim daca sunt cu Orban sau cu PSD, oricum le-a placut vaslitul la dublu…sens

  6. Ce spune Ciolacul gandeste o tara intreaba.Numai retardatii ,membrii de partid,abonatii la banul public,sicuricii..mai voteaza cu pnl-ul.Astia se folosesc de covid pentru a ramane la putere,a da tunuri de miliarde de euro,a ne indatora cu miliarde de euro si a ne nenoroci economic.Alegerile pentru ei inseamna disparitia pnl-ului ca partid si dosare penale.Orice roman observa ,cum ne apropiem de 27 septembrie numarul de cazuri covid vor creste la numar,pentru a ne da iar in barnau cu ,,starea,,de urgenta.Nu m-ar mira ca la inceput de septembrie ,,centrul,,sa raporteze mii de infectari zilnice pentru a justifia ,,starea,,de urgenta,atat de draga lui nea Klausica si guwernului.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.

  7. Bancuri cu data motiunii.
    Purtatorul de cuvant spunea ca o vor depune intre 15 si 18.08.2020.
    Ha, ha, ha…
    Ce credeti ca PSD-ul vrea sa mareasca alocatiile si pensiile in comformitate cu legea?
    NU vor sa mareasca nimic!

  8. Rasini pesediste ! 1. 70% – nu va fi nicio motiune de cenzura ! 2. 20% va fi motiune de cenzura care nu va trece ! 3. 10% va fi motiune de cenzura , va trece , la consultari PSD nu va veni cu nicio propunere de prim ministru ! Nici macar in cazul variantelor guvern de uniune nationala sau guvern tehnocrat ! PSD viseaza sa repete potlogaria din 2016 ! Parol ! Situatia cu 99% probabilitate : PSD ar vrea perpetuarea starii de acum la calendele grecesti ! Altii , sa zicem PNL , la guvernare si noi facem caterinca de pe margine cu ajutorul majoritatii parlamentare , CCR si Avortata , pardon , Avocata Poporului !

  9. Pana acum Ciocolax asta credeam ca nu prea il duce mintea. Acum sunt convins ca a primit ordin sa distruga PSD.
    Vii la guvernare, nu maresti pensii si alocatii, nu mai intri in Parlament.
    Maresti pensii si alocatii, pana in decembrie la alegeri intri in incapacitate de plata, esti retrogradat la junk, nu te mai imprumuta nimeni. Sa nu platesti pensii si salarii inainte de alegeri este moarte sigura. Dispari ca partid.
    Hai cu Congresul ala fratilor psd-isti. Sa vedem ce o sa alegeti, securistul Ciocolax sau KGB-istul Horlando.
    Tot inaite tovarasi, tot inainte.

  10. Ce frumos mana turma de la spate presedintele PNL (Kluas, normal). Cum draq sa scape acum de catastrofa de „guvernul meu” fara sa se manjeasca pe manute? Pai cu motiune. Sa-l scape Ciolacu de guvern ! Si Ciolacu pune botu’. Sau este pus sa puna. Si altii pe langa el. Poate chiar din PNL (daca-i ordin, nu se discuta).Toti au promisiuni ca dupa …. Bla, bla bla. Iar DUPA, le-o trage Klaus din nou. Cu guvern tehnocrat (tov. Ciolos se incalzeste ??), ca acolo tunurile si hotiile nu au eticheta de partid. Scoatem tara afara, la fritzi, la olandezi, la austrieci – asa cum ne-am angajat. Ca doar suntem Neamt de cuvant, ce naiba !!!
    Iar voi postacilor, o sa stingeti lumina.
    Sanatate !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.