Zelenski vorbește despre „Formula de pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susținut vineri noapte, în mesajul său video obişnuit, că observă progrese în căutarea sa de a obţine garanţii de securitate occidentale împotriva unei viitoare agresiuni din partea Rusiei, transmite Dpa.

Zelenski a vorbit despre „succese diplomatice”, observând că 18 state s-au alăturat declaraţiilor Grupului celor 7 (G7) state puternic industrializate în ceea ce priveşte astfel de garanţii. El nu a intrat în detalii.

În contextul aniversării Zilei Independenţei Ucrainei, joi, Zelenski a declarat că Ucraina a făcut un pas înainte în a deveni parte a celor mai puternice state din lume. Din 24 februarie 2022, de când Rusia a lansat o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei, ţara se apără cu ajutorul Occidentului de aproape 18 luni. De Ziua Independenţei din acest an, se împlinesc exact un an şi şase luni de la începerea războiului, notează dpa.

Şeful de personal al preşedinţiei ucrainene, Andrii Iermak, a anunţat pe canalul său de Telegram că negocierile pentru obţinerea garanţiilor de securitate pentru Ucraina sunt în curs de desfăşurare cu SUA şi Regatul Unit. Negocieri cu alte state membre ale G7 ar urma să înceapă în curând, a adăugat el, menţionând că primele acorduri bilaterale ar urma să fie semnate până la sfârşitul anului. Este vorba de a nu permite un nou război sau o repetare a agresiunii Moscovei după terminarea actualei invazii ruse, a insistat el.

Zelenski şi Iermak au subliniat vineri că pregătirile privind „formula de pace” continuă. Principalul obiectiv este retragerea trupelor ruse înainte de începerea oricăror negocieri. Rusia respinge o astfel de abordare, considerând-o nerealistă, notează dpa.

Potrivit lui Zelenski, 63 de misiuni diplomatice lucrează acum la această „formulă de pace” prezidenţială.

Numărul ambasadorilor participanţi din diferite state este în creştere, a declarat şi Iermak, care a spus că aşteaptă ca într-o lună să aibă loc o nouă reuniune a consilierilor pe probleme de securitate ale statelor implicate pentru a pregăti un summit de pace.

Potrivit unor declaraţii anterioare făcute de Iermak, summitul ar urma să fie organizat până la sfârşitul anului şi în acest moment se caută locul în care se va desfăşura reuniunea la nivel înalt. La un al doilea summit, ar trebui implicată şi Rusia, iar biroul prezidenţial din Kiev şi-a exprimat speranţa că, până atunci, Rusia va fi capitulat.

Între timp…

Zelenski a sosit sâmbătă în Suedia, unde intenţionează să se întâlnească cu prim-ministrul ţării, Ulf Kristersson, cu regele Carl Gustaf şi cu alţi oficiali suedezi, după cum a informat chiar liderul de la Kiev prin intermediul contului său Telegram, transmite EFE.

„Olena şi cu mine am ajuns în Suedia”, a scris Zelenski. „Sarcina noastră principală este să ne întărim apărarea aeriană şi terestră, să dezvoltăm cooperarea bilaterală şi securitatea comună euroatlantică”, a continuat el Zelenski în mesajul transmis după sosirea sa în ţara nordică.

Această vizită vine la aproape un an şi jumătate de la începutul invaziei ruse asupra Ucrainei şi într-un moment în care Suedia este pe cale să adere la NATO, urmând exemplul vecinei sale, Finlanda.

La scurt timp după începerea ostilităţilor în februarie 2022, Suedia a abandonat doctrina de a nu furniza arme ţărilor aflate în război şi a furnizat Kievului mii de arme antitanc, aminteşte AFP.

În iulie, Turcia a renunţat la opoziţia sa faţă de intrarea Suediei în Alianţa Atlantică, dând undă verde aspiraţiilor de aderare ale Stockholmului.

În ceea ce o priveşte, Moscova consideră că intrarea Suediei în NATO va avea „consecinţe negative” pentru securitatea Rusiei, care intenţionează să ia măsuri „prevăzute şi planificate” ca răspuns.


 

Recomanda
Author

26 de Comentarii

  1. Bey nea @ Libiule,Colosul nuclear rusnac este egal cu Zero,si la fel si toate armele nucleare care nu conteaza cat sunt ele de multe si evoluate pentru ca nu aduc nimanui nicio victorie,lucru stiut de decenii.Apoi nici armatele conventionale,indiferent de marimea lor,nu au o mare valoare tocmai pentru ca exista armele nucleare care impiedica orice victorie a agesorilor.Iar nici USA si nici tarile din lumea libera nu au nicio nevoie sa agreseze pe careva cand,din contra,ele sunt agresate ca nu vor sa dea pomana atat rusnacilor dornici de teritorii si de noi sclaveti,chinezilor invidiosi si dornici de tehnologii inalte din Occident si din teritoriile unde USA si Occidentul au investit si dezvoltat lumea,Iranului fanatic religios,toxic si belicos,anti-american si anti-occidental,caruia occidentalii,tocmai de aia,nu vor sa le mai cumpere petrolul,iar Coreei de Nord la fel si pentru aceleasi pricini belicoase,Occidentalii nu vor sa mai aiba relatii comerciale cu ei.Deci Occidentul nu vrea nimic de la astia.

  2. Zelenski a dorit razboi cu Rusia, atunci sa suporte toate consecintele razboiului. In razboi castiga cel mai puternic. el impune conditiile nu cel mai slab dar care provoaca razboiul in mod deliberat pentru ca fiind presedinte alogen se supune doar ordinelor venite de la stapanii lui fara sa-i pese de soarta poporului din Ucraina care oricum nu mai are tara, au devenit doar sclavii de pe plantatie ai celor care le-au furat tara.

  3. După ce și ultimele rezerve Urcace au fost tocate mărunt la Rabotino, Franța și Germania se pregatesc să GARANTEzE Acordurile Minsk 3…
    Doar că Rușii sunt ocupați la Kupyansk…
    PăZea, iar a sunat aZi alarma AA Urcacă:
    Rușii au DENAzIFICAT sediul SBU din Cernihiv ?

  4. @ gica,Lavrov este o fosila nebuna,sau poate ca este un boshorog care,ros de duureri de incheieturi nu mai suporta existentza lui si nu stie cum sa se sinucida.Pentru ca si copilasii de la gradinitza stiu ca daca rusnacu numai incearca o porcarie cu arma nucleara,in secunda doi le vine rusnacilor riposta in capatzani,fara sedintze si aprobari NATO si fara sute de comentarii televizate pro si contra.Riposta poate veni chiar de la oamenii lui Zelensky care or fi pus si ei ceva deoparte ca nu erau ei fraieri ca sa le dea inapoi rusnacilor tot arsenalul atomic.Si apoi poate chiar si Putina se teme de aceasta posibilitate ca altfel,la cat este el de turbat,de multa vreme incerca oceanul atomic cu degetul.Si apoi cand cade balistica mucleara nu prea conteaza nici cea mai buna aparare a rusnacilor,pentru ca ogiva nucleeara,facuta din cele mai dure materiale, tot ajunge intacta la sol unde va face poc.

  5. Ce garanții poate oferi cineva Ucrainei în fața colosului nuclear care este Rusia? Nici SUA nu pot oferi nicio garanție, nici măcar aia de acceptare în NATO. Armata Rusiei, plus a Chinei, Coreii de nord și a Iranului, constituie nu numai cea mai mare forță nucleară de pe planetă, dar și cea mai mare forță convențională, cam de trei ori cât NATO. Așa că anume ce garanții mai pretinde imbecilul de Zelensky? Evreii sunt deștepți că nu se bagă în rahatul ăsta ucrainean!

  6. gica/gaga/esop/boul samartian!
    Iarasi ai consumat drog zombie si amestecat cu tzuica de pufaika! Oricum continua ca esti distractiv! Slava Kinzhal!

  7. Alo! ALO!! Si Vanuatu sa se alature. Si? Am inteles ca printre tarili astea sunt aia de la baltica (3 judete) si Macedonia de nord. Sa-mi trag ceasu. Aia nu-s in stare sa-si asugure lor protectia, dar ei dau garantii.

  8. A zis bine Zelensky ca rusnacii vor capitula,pentru ca nu vor avea nicio alta iesire fiind invinsi chiar de prostia lor.Ca milioanele alora pe care ei i-au invadat mai trebuie si hraniti,plus maretzul popor rusnac care face foamea pentru ca Putina a decretat totul pentru Harmata Mosie.Apoi rusnacii trebuie sa ii hraneasca si pe harabetii prieteni care nu mai au cui sa isi vanda petrolul si resursle de pe urma carora au halit linistiti pana acum pe banii veniti din Occident si caruia,la presiunea Putinului,i-au cam intors spatele.Plus ca trebuie sa dea la pachet hrana si Chinei, contra datorii facute de rusnaci pe caiet la chinezi,care nici chinezii aia nu au destul de papat la ei acasa.Plus ca tot rusnacii trebuie sa ii hraneasca si pe cei pe care i-au pus sa dea lovituri de stat prin Africa si care nu mai au cui sa isi vanda resursele pe care acum si le pot baga in propriul poponetz.Si apoi mai sunt de hranit si alti prieneni putinisti carora Putina le-a promis hrana GRATIS,cand rusnacii sunt vai de capul lor si in razboi si cu o economie mai mica decat cea a Italei,Pai de unde moshule atata peste in balta Moscovei ca nici popa Kiril nu este vreun Hristos ca sa imulteasaca printr-o minune painile si pestii.

  9. Jumatate din teritoriul ocupat de rusi in Ucraina ese deja eliberat .Lavrov ne spune clar cum singura solutie a Rusiei este o lovitura nucleara .Din acest moment prin care Turcia ,Romania ,Bulgaria si Ucraina devin asociate militar fiind naval sprijinite si de SUA si de intreg Occidentul Rusia nu mai poate ocroti Crimeea .Jocul militar se inchide .

  10. Poate sa accepte rusii o aemenea bazaconie de „formula de pace” cu conditia ca la negocieri sa apara Zelenski deghizat in papusa Barbie !

  11. Pentru poporul ucrainian o formula pentru pace trebuie sa fie si o formula pentru justitia. Aceste doua conditii pot sa fie indeplinite daca, si numai daca, Zelenski e bagat in puscaria pe viata.

  12. Bey Cotidianule cum stai cu CENZURA? Ca mmai bine vezi ca ai pe undeva un vierme putinist care ne blocheaza postarile ce nu le convin tzucalarilor lui Putina si treaba asta va cadea pe capul vostru „la o adica”.

    • Stai linistit, prostovane, nu-ti blocheaza nimeni bazaconiile pe care le vomiti aproape zilnic ! Sint intr-atit de amuzante prin timpenia lor incit le-am duce lipsa !

  13. Isi minte propriul popor pe care la condamnat la disparitie. Nu exista nicio garantie pentru ca nu poate exista ! Nu stiu cine-l mai crede pe asta ? Minciuna a ajuns stire in gazeta ?

  14. Zelenski nu are nici-o sansa sa isi realizeze planurile lui,indiferent cit ajutor va primii din partea tarilor occidentale si asa cum am mai citit intr-o opinie scrisa astazi,Putin nu si-a dat inca armata jos din pod.La fel si tarile care sint de partea Rusiei ,raman deocamdata in alerta si asteapta o gresala facuta de americani ,ca sa stearga cu ei pe jos si sa ii sature de razboi.

  15. Nazistii sunt disperati, ofensiva dureaza de 3 luni aproape si a cucerit abia vreo 3-4 minisate – si alea doar pentru ca rusii s-au retras pentru a-i toca mai bine.
    Pierderile sunt imense SI PENTRU CE?
    Adevarul e ca in mai la hiroshima vestul le-a impus aceasta ofensiva, fara nici o sansa. Se miza pe o schimbare a situatiei cat de mica, pretext pentru a impune kievului apoi negocieri cu putin.
    Acum insa rusii isi pregatesc ofensiva lor. Kupiansk, front nou in sumy si wagner din nord va insemna deruta pentru nazisti – care nu mai au rezerve consistente.
    Vedem acum cat de mult rau a produs NARATIUNEA OFICIALA falsa cu cele 3 „ofensive’ urkane „de succes”: kiev, herson, liman.
    Au fost retrageri toate insa minciuna agit-prop a produs strategii gonflate: daca atunci am putut acum putem iarasi, mai ales cu noi arme-minune (aici seria e consistenta, de la borcane cu muraturi la leopard; de fapt simptom clar de infantilism, prezent si la hitler).
    Pe front dezertarile in masa au devenit o problema pentru nazisti iar in vest msm e tot mai realista.
    PUTEA INSA INTERVENTIA SUA SA SE FINALIZEZE ALTFEL DECAT CU UN DEZASTRU, ASA CUM NE-A OBISNUIT?
    Noroc cu rusii, ca doar datorita lor victimele civile sunt la un minim istoric.

  16. Daca vrei pace cu Rusia fara sa o infrangi militar atunci singura posibilitate e sa faci rusilor unele concesii. De ce ar accepta Rusia o pace dupa ce si-ar retrage toate trupele din Ucraina? Dupa retragerea trupelor ruse practic nu ar mai fi mare lucru de negociat. Razboiul s-ar fi terminat in favoarea ucrainienilor. Aceasta cerinta a ucrainienilor, negociem cu Rusia numai dupa ce isi retrage trupele, nu inseamna altceva decat faptul ca ucrainienii, si foarte probabil si occidentul, nu vor pace. Ei nu vor decat un singur lucru si anume sa infranga Rusia militar indiferent de costuri. Pentru occident se pare ca nu exista decat aceste doua varianta: 1) Rusie e finranta militar, 2) Rusia castiga si Ucraina e facuta praf si poate chiar dispare de pe harta. Nu pare ca se doreste si varianta 3) Pace cu unele concesii facute Rusiei.

  17. ! OLeana , Academiciana de renume mondial de la univ. Vogue , știe Formula . E vorba de CODOI //.Formația ABBA va asigura coloana sonoră la noul film * Prinț și cerșetor*.

  18. De ce il numiti drogagiu pe zelensky si pe ukrainieni? Aveti dovezi reale? Ca scrie presa, presa scrie orice pentru a se mentine vanzarile, manipularea si ura! In legatura cu „aria pace ukraina” vocalizata de destui capi. Asta e de durata, pot trece si 2-3-5 ani pana la finalizarea actiunii si rusica poate sterge tot ce a semnat sau promis pe ukraina! Hai sa vedem cum actioneaza militarii ukrainieni pe teren, actiunile sunt extinse cu hotarari definitive si dupa, sa opinam, da?

  19. Valea Rambotino din Zaporizhia s-a transformat într-un „cimitir” de tancuri ucrainene.
    Soldații Brigăzii 82 Aeropurtate Ucrainene se predau.
    Zele ia masa cu Gustav(son), rusii le dau nanaica la azovisti, ricanu’ trimite la reparat f16 ca sa le doneze uracilor. Doar ganduri de pace si reconstructie in tara vanduta aliatilor care ne atrag atentia ca deja au murit prea multi pentru cei vreo 5 kmp. Mishtocarul cel cu 14.08, nu ne-a explicat ca nucleara a fost aparitia lui Pacala la ziua marinei… Vine toamna si pretul la combustibil creste cica din alte motive…
    Padureni din toate colturile, adunati-va, vine si iarna!

  20. BUNĂ!
    Eu incerc sa fiu obiectiv si sa tin seama de realitatile existente, sa fiu neutru.
    „La un al doilea summit, ar trebui implicată şi Rusia, iar biroul prezidenţial din Kiev şi-a exprimat speranţa că, până atunci, Rusia va fi capitulat”.
    Rusia va fi capitulat?
    Deci cea mai mare putere nucleară a planetei capitulează in fata Ucrainei sprijinita de Occident?
    TOTAL EXCLUS ! A sr reține ca Putin nu a dat încă armata jos din pod. E o zicere din popor.

  21. Elev Zelenski, iar ai venit cu lectia nepregatita ! Atita timp cit „formula de pace” nu include si necunoscuta RUSIA, e ca si cum ne-ai spune, scos la tabla si dind din colt in colt, ca formula apei este „HO2” ! Asa ca treci la loc in banca, azi ai un 3 (trei) ! Cit despre „garantiile” pe care speri sa ti le dea stapinii tai, sluga nenorocita si criminala, sper sa fie de genul garantiilor pe care le primesti atunci cind cumperi un ceas „Rollecs” in tirg la Vitan ! (ps : aaa … am uitat sa te felicit … Zimbabwe, Tonga si Vanuatu s-au alatutat tarilor care-ti sprijina „formula” !)

  22. conditiile le impun doar invingatorii !
    Ukropia nazista nu este in aceasta postura !
    deci ,teatru de doi bani pentru sugatorii de licurici si trolii pupkuristi haholi !

  23. „… şi-a exprimat speranţa că, până atunci, Rusia va fi capitulat.”
    Buey, lăsați prafurile, buey !?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.